Ne-am actualizat Ghidul de Conținut.
Consultă cele mai recente reguli pentru a continua să distribui povești în siguranță.

Capitolul Unu

48 6 5
                                        

     Aleydis se încruntă, aruncând o privire la aranjamentele florale

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     Aleydis se încruntă, aruncând o privire la aranjamentele florale. Încă nu erau exact cum le dorea. Oare ar fi trebuit să folosească mai multe flori din Feleris? La început, a crezut că dacă folosește un număr egal de flori din fiecare regat, asta îi va face și pe oameni și pe elfi să se simtă conectați. Totuși, acum, poate observa clar că florile din Larsenia au culori mai viii și atrag foarte multă atenție.

     — Eu chiar cred că arată superb, îi spune Hendrik din spatele ei. Nu trebuie să fie perfect.

     — Ba da.

     Trebuie să fie perfect. Acea zi și acel banchet urmau să fie perfecte. Primul eveniment la care erau invitați și nobili din Larsenia trebuie să fie perfect.

     — Aleydis, ai milă de flori. Cum ar putea să fie perfecte cu tine aici?

     — Poftim?

     Hendrik oftează, înainte de a zice:

     — Doar spun că nimeni nu se va uita la fiecare floare.

     — Știu, dar... Nu vreau ca lucrurile să meargă prost astăzi.

     De un an și jumătate, Aleydis a rămas în Feleris. De când trădătorii au fost executați, ea a rămas acolo ca ambasador. Totuși, în această zi, familia ei va veni în Feleris pentru a sărbători. Desigur, vor veni și câțiva nobili. Până la urmă, logodna unei prințese a elfilor și a unui prinț din Feleris avea o anumită importanță politică.

     — Totul va fi bine, o asigură Hendrik. Crede-mă.

     — Sper. Chiar nu ne putem permite ca lucrurile să meargă prost.

     În mod surprinzător, Raynard Ballard s-a dovedit a nu fi un trădător, dar asta nu îl făcea un aliat. Nu, Ballard încă detesta elfii și alianța dintre ei. Faptul că sora sa a fost printre puținii care au murit din cauza Flori Morții nu ajuta.

     Lucrurile s-au calmat odată ce trădătorii au fost executați, iar mai multe Flori ale Morții au fost găsite pe domeniul lordului Haynes, iar cu ajutorul văduvei acestuia, Florile au fost distruse. Făcând asta, Eleonora Haynes s-a dovedit o aliată foarte bună, iar Edgar a lăsat jumătate din averea și domeniile lui Haynes fiului lordului. De asemenea, Eleonora s-a dovedit a fi o femeie cu o mare influență la Curte, iar Aleydis a început să o vadă ca o prietenă.

     — Nu are rost să-ți faci atâtea griji. Tu ne-ai considerat acceptabili, nu văd de ce nobilii ar avea o altă părere.

     — Eu nu am trăit tot timpul la Curte, știi asta foarte bine.

     Aleydis oftează. În zile precum aceasta, și-ar dori să o aibă pe Lilura lângă ea. Sora ei ar fi știut exact ce să facă și cum să-i mulțumească pe toți. Dar Lilura era exilată, cutreierând prin cine știe ce regate. Iar Aleydis nu își putea permite să se gândească la ea, la ce sa ales de sora ei. Dacă se întreba de fiecare dată când mănânca dacă Lilura are bucate și un acoperiș deasupra capului, ar înnebuni. Nu avea motive să creadă că sora ei era moartă sau că nu avea de mâncare. Cu magia ei vindecătoare, Lilura își putea asigura un trai.

Prințesa Trandafirilor Povești de care să fii obsedat. Descoperă acum