Capitolul Cinci

19 4 4
                                    

     Până la urmă, totul a fost stabilit

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     Până la urmă, totul a fost stabilit. Aleydis și Hendrik vor merge în Karik pentru a încerca să oprească războiul. Din păcate, lordul Ballard s-a oferit să vină cu ei.

     Aleydis îi aruncă o privire suspicioasă. Nu are încredere în acel bărbat și nu va avea niciodată. Un război între elfi este exact ceea ce el își dorește. Probabil dacă ar putea să se asigure că Feleris nu intra în acel război, ar fi chiar și mai bine.

     — Da, din păcate, tata mă târăște după el.

     Aleydis se întoarce spre Mathias. Din câte a auzit, acesta trebuia să plece pe continent la nunta unor cunoștințe. Nu pare foarte încântat de abandonarea planurilor sale, dar se pare că nu are de gând să i se împotrivească tatălui.

     — Măcar vei putea vedea ceva nou, Aleydis îi spune.

     — Bănuiesc că da. Chiar îmi doream să particip la nunta aia, totuși.

     — Ești apropiat de mire și mireasă?

     — Eu și Alana studiat împreună, Mathias spune și pentru o clipă pare să își amintească ceva, zâmbind. Pe mire nu îl cunosc, dar încă mai țin corespondența cu Alana.

     Aleydis nu își imaginează cum ar fi să nu poată participa la un eveniment important din viața fraților ei. A fost acolo la înmormântarea tatălui ei, a nepoatei ei și la încoronarea fratelui ei. Chiar și la banchetele în onoarea nașterii nepoților ei. Își dă seama, în acel moment, că familia ei nu a avut prea multe evenimente pline de bucurie în ultimii ani. Totuși, nu își poate imagina cum ar fi să nu poată fi alături de familia ei când aceștia au nevoie de ea.

     — Îi vei revedea într-o zi, Aleydis îi spune.

     — Bănuiesc... Totuși, ar fi o cruzime să vă las doar în compania tatălui meu.

     — Într-adevăr, Hendrik spune, venind spre ei.

     Aleydis își poate vedea frații, discutând cu gărzile lor și soldații trimiși de Edgar. Vor să se asigure că nu există nicio șansă ca vasul lor să fie atacat. De asemenea, toți trebuie să fie pregătiți pentru situația în care ar putea fi forțați să fugă în secret. Nu pot ști ce îi va aștepta acolo.

     — Ne vom descurca, Hendrik spune. Elfii de munte trebuie să știe că a ne ucide înseamnă a implica și Feleris în război. În plus, se știe ce părere au alte regate de elfi.

     — Nu știu dacă ar trebui să mă bucur dacă și ei sunt în război cu altcineva sau nu, Aleydis recunoaște. Dacă sunt, nu le va fi ușor să ne atace, dar o grămadă de elfi ar putea muri. Și suntem deja puțini.

     Elfii nu mai sunt la fel de numeroși cum erau odinioară. Timpul lor se apropia de sfârșit, iar Aleydis știe că trebuie să fie uniți dacă vor să supraviețuiască. Totuși, elfii munților se pot dovedi dușmani foarte rapid. Iar Larsenia și Feleris nu își permit să lupte cu un dușman necunoscut, nu când un alt război ar putea izbucni.

Prințesa Trandafirilor Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum