Al doilea volum al seriei Trădările inimii
A trecut un an și jumătate de când Aleydis, sora bastardă a regelui elfilor, a ales că nu are nevoie de aprobarea nobilimii și a decis să-și continue relația cu Prințul Hendrik din Feleris. Dar, acum...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
După ce Aleydis pleacă, Hendrik îi mulțumește din nou lui Mathias, asigurându-se că Ballard nu îi aude. Nu își poate imagina cum este pentru prietenul lui să păstreze un secret atât de mare față de mama sa.
— Am făcut ceea ce era mai bine pentru Feleris.
Hendrik încuvințează. Ballard și-a cerut scuze. Tot ce mai au de făcut este să afle ce a făcut Siryilia, ce promisiune a încălcat. Pare imposibil. Siryilia e moartă de milenii. Nimeni nu își amintește adevărul despre orice s-ar fi putut întâmpla în acele vremuri. Toți cei care ar fi putut fi în viață atunci sunt morți acum. Nici măcar elfii nu trăiesc milenii.
— Nu știu cum putem afla ce a făcut Siryilia.
Hendrik niciodată nu a fost încântat de această poveste a unei regine a elfilor care nu a făcut o greșeală în viața ei. Orice ar susține elfii, cu toții fac greșeli. Siryilia nu putea fi diferită.
— M-am informat despre ea înainte să plecăm, spune Mathias. M-am gândit că ar putea fi folositor. Am aflat doar lucrurile obișnuite. A fost o regină a elfilor, prima să domnească după căderea Imperiului. A fost un război la un moment dat și, după ce s-a terminat, elfii munților și cei ai apelor au părăsit-o. Secole mai târziu, Siryilia și-a dat viața pentru poporul ei și a fost transformată în copacul din mijlocul palatului elfilor.
Hendrik a văzut acel copac. Nu era foarte mare, ci cât unul care ar fi putut fi întâlnit chiar și în Feleris. Totuși, copacul radia magie. Până și el, un om, o putea simți. De fiecare dată când se afla lângă acel copac, Hendrik simțea că până și cel mai bătrân elf pe care l-a cunoscut era tânăr în comparație cu acel arbore.
— Am mai aflat ceva ciudat, totuși.
Prințul își mută privirea asupra prietenului său într-o clipită, așteptând ca Mathias să continue.
— Am găsit un fel de scrisoare. Veche, clar. M-am mirat că nu s-a descompus în mâinile mele.
— Bănuiesc că nu suntem destul de norocoși astfel încât să o fi luat cu tine.
Zâmbetul lui Mathias îi spune totul.
În câteva clipe, fiul lordului Ballard scoate o bucătă gălbenie de hârtie. Cumva, nu s-a mototolit. Magie, cel mai probabil. Hendrik o ia cu grijă și observă că este scrisă în limba elfilor. Nu pentru prima dată, este recunoscător că a învățat-o. Este prea curios să aștepte întoarcerea lui Aleydis.
Înaltă Preoteasă,
Aș vrea să spun că scrisoarea ta m-a găsit cu bine. Din păcate, nu acesta este cazul.
Mă văd înconjurată de inamici. Cred că viața mea se apropie de sfârșit și mă tem pentru ceea ce va urma. Magia mă părăsește pe zi ce trece și simt că nu mai pot avea încredere în rosheniya.
