Fugind de El || K. Nm ||

capitolul 7

Inutil să mai spun că de când a intrat pe ușă , omul ăsta mi-e c-a un spin în coaste . Are o plăcere diabolică de ami pune mereu bețe în roate și cred că mai degrabă și-ar tăia limba decât să spună vreo vorbă frumoasă .

Nu credeam c-o să aștept cu atâta nerăbdare vara, nu mai ca să-l văd plecat de pe capul nostru . Din ce înțeleg, e vânător , și vânătorii nu vânează primăvara , când animalele au pui mici .

Iar Ela, trădătoarea de Ela ,bate câmpii toată ziua despre ochii lui minunății și despre felul în care îi cad hainele pe corp, de parcă ar mai conta cum arată , când e atât de neplăcut la caracter !

- Hangițo !

Vocea aspră a noului nostru locatar mă face să scap stiloul din mână și să tresar speriată , alunecând de pe marginea patului , unde stăteam în echilibru cu picioarele sub mine .

- În lumea civilizată se bate la ușă , Joon ! Țip spre el , închizând jurnalul cu un trosnet furios.

- Lumea civilizată de departe de Misk , îmi răspunde înapoi, cu un dispreț tăios . Ai facut listă pentru târg ? N-am toată ziua la dispoziție.

Mă lovesc peste frunte furioasă .

- Știam eu că era ceva de scris, mormăi înbufnată . Stai puțin !

Joon își dă ochii peste cap oftând .

Îi arunc o ocheadă involuntară , în timp pe rup o bucată de hârtie pe care încep să scriu în grabă.

Făină de grâu , doi saci .

Criș , un sac .

Mălai , un sac.

Cârnați subțiri , zece kilograme .

Ouă , o sută de bucăți.

Ulei...

Joon se așează în fotoliu fără să-l invit.

Privirea mi se oprește pe bucățica de piept care i se vede prin cămașa deschisă la un singur nasture.

La baza gâtului și pe claviculă i se încălzește un șarpe micuț din cerneală neagră, care contrastează puternic cu pielea lui arămie.

O întrebare ridicolă îi se strecoară printre gânduri.

Cum ar fi săi ating gâtul cu degetele și săi simt pulsul ?

- Mama ta nu te-a învățat că e frumos sa te holbezi, hangițo? Mă ia peste picior Joon , ridicând dintr-o sprânceană neagră , perfect arcuită .

Îmi dreg repede vocea și un val de sânge îmi năvălește în obrajii.

- Încercăm să-mi dau seama de ce și-ar tatua cineva un animal atât de urât pe piele , îi răspund cu buzele strânse .

Joon nu râde niciodată prin preajma mea, însă are o jumătate de rânjet ironic, care îi ridică numai un colț al buzelor lui pline și senzuale.

Își duce mâna la gât și își trece absent mâna peste tatuaj , privind în gol . Apoi o cută de încruntare i se adâncește în mijlocul frunții, și își încheie rapid nasturi până sus , lăsându-ma cu un sentiment prostesc de pierdere.