Fugind de El || K. Nm ||

capitolul 14

Infirmieră

- Rosa, trezește-te! Rosa? Rosa!

Mă foiesc adormită în întuneric, indepartând mâna Elei de pe umărul meu.

- Ce te apucă? Mormăi iritată. Lasă-mă să dorm!

- Joon. E vorba de Joon.

Mă întorc pe partea celalaltă, trăgându-mi pătura peste cap.

- Nu mă interesează!

- Rosa, trezește-te! Joon e pe moarte!

Țipătul Elei reușește să-mi alunge somnul și să-și facă loc cumva în mintea mea amorțită.

Mă ridic în șezut buimacă.

Îi zăresc ochii mari și încercănați la lumina palidă a lămpi de pe masă, și abia acum încep să-mi amintesc.

- Nu se poate! Exclam îngrozită, coborând repede sin pat. Aseară spunea că se simte bine!

- Are febră mare. Și-a pierdut cunoștința.
Doctorul spune că...

Întind mâna din instinct să-mi iau halatul de pe marginea patului și dau buzna pe scări, fară să mai astept finalul explicațiilor Elei.

Nu Joon. Nu  Joon, nu Joon! Îmi repet în gând înspăimântată.
Joon nu se poate îmbolnăvi de ciumă, doar e atât de tânăr și viguros....și dacă...?

- Domnișoară. Nu puteți vizita pacientul...boala se transmite.

Mă holbez la bucata de pânză care-i acoperă fața, și îl recunosc cu greu pe domnul Cole, medicul bătrân al Miskului. Vizitează des hanul, pentru că durerile de cap alei doamnei Sadi sunt tot mai dese.

Trag aer adânc în piept.

- Am stat cu Joon aseară, domnule doctor.
L-am atins. Eu am descoperit de fapt căare febră.

Domnul Cole se dă un pas în spate, precaut.

- Deci și tu ești infectată.

Scutur din cap energic.

- Nu am nimic. Mă simt foarte bine.

Doctorul mă privește lung, devenind brusc interesant.

- S-ar putea să fii un caz fericit, domnișoară Rosa.

Oftează.

- Să ne rugăm zeiței! Suntem tot mai puțini cei care avem imunitate.

Îmi face semn să-l urmez spre camera lui Joon.

Inima îmi bate gata să-mi spargă pieptul, și nu înțeleg de ce.

Mă izbește un iz puternic de oțet și de ierburi, la intrarea în camera lui.
O lampă arde încet pe birou, aruncând fantomatic lumină pe fața ca de ceară a lui Joon.

Încremenesc în prag, uitându-mă la el neîncrezătoare.
Acum câteva ore era incă vesel, gata să mă tachineze în fel și chip.

Nu se poate să fie Joon bărbatul ăsta care abia respiră, și are cămașa udă de sudoare.

--Ascultă bine, domnișoară Rosa, mă face atentă domnul Cole. Suntem prea puțini medici și bolnavi sunt tot mai mulți. S-ar putea să nu mai ajung în grabă pe la han.