Fugind de El || K. Nm ||

capitolul 9

Pericolul

Eldred e un bărbat grozav. O înțeleg perfect pe Ela, căruia îi ia foc fața de câte ori vorbește cu el. E atât de chipeș încât uneori mă face și pe mine să-mi fie ciudă...

Și în plus, avem în sfârșit pe cineva bine crescut în hanul ăsta!
Nu l-am auzit niciodată făcănd vreo glumă proastă, probabil pentru că îi lasă specialitatea asta lui Joon.

Fac o pauză, oftând.
Mi-am promis că nu mai pomenesc de vânător în jurnalul meu, dar cumva, își face întodeauna loc prin gândurile mele.

Săptămâna asta Misk- ul găzduiește Bâlciul Pescarilor, și suntem ocupați până peste cap. Gătesc în avans, chiar și noaptea, pentru că doamna Sadi ne-a promis două zile libere dacă reușim să le pregătim pe toate din timp. Iar eu mor de nerăbdare să-mi cheltui banii pe ceva și să mănânc chestii făcute de mâna altora. Sunt atât de sătulă de mâncarea mea, încât încep să cred că gătesc oribil, așa cum spune Joon.

Mă opresc din nou.

- În regulă, o sa scriu mai târziu, îmi spun înbufnată, închizând jurnalul. Astăzi se pare că am din nou o zi proastă.

Și oricum, pauza de prânz e pe terminate, pentru că aud deja orologiul bătând ora trei în centrul orașului.

Trebuie să fac schimb cu Millie la bucătărie și să mă apuc să pregătesc cina.

Când cobor, Ela, Eldred și Joon mănâncă singuri la bucătărie, povestind ceva cu însuflețire.

Mă opresc o clipă în dosul uși, pentru că Joon povestește ceva, cu tonul acela care te face să răzi până te doare burta.

- Și apoi m-am prăvălit de pe cal. Ca un nerod, direct în nas, la nici două picioare de linia câștigătoare.

Ela se îneacă de râs iar Joon o bate pe spate rânjind.

- Nu râde, azizi! Am învățat de atunci cã mândria te poate face să-ți spargi nasul, la propriu. Unde mai pui că am rămas cu cicatricea asta în frumusețe de sprânceană, adaugă amuzat.

- Mie nu mi se pare că ești modest nici acum, Vânătorule, îi răspunde Ela cu gura până la urechi. În regulă, e rândul meu, nu-i așa?

Când intru în bucătărie, Joon își îndreaptă cu rigiditate spatele, și zâmbetul îi dispare de pe chip.

Simt pe limbă ceva amar, gustul propriei mele dezamăgiri. Înțeleg că nu suntem prieteni, dar totuși, ce i-am făcut omului ăstuia ca să mă deteste atât de tare?

- Voi nu aveti nimic de făcut?  Întreb deranjată, legându-mi pe talie un șorț curat.

- Suntem în pauză, îmi amintesțe Ela zâmbitoare. Tu ia mâncat?

- Nu mi-e foame.

- A, de-asta ești așa morocănoasă. No luați în seamă, băieți. Rosa e mereu prost dispusă când e flamâmdă.