Fugind de El || K. Nm ||

capitolul 15

Convalescența

Zece zile de coșmar.

Am crezut că-mi pierd mințile.

Joon a delirat mai tot timpul. Încă mă întreb dacă nu cumva febra ia afectat memoria pentru totdeauna, pentru că de multe ori mă privește ca și cum aș fi o necunoscută.

Sunt obosită și simt în fiecare secundă că sunt gata să mă prăbușes. Nici nu mai știu cum e să dormi o noapte întreagă, fără să tresari la fiecare tuse și fără să schimbi încontinuu cămăși transpirate.

Eldred se oferă uneori să mă înlocuiască, dar n-am încredere. N-am încredere decât în mine.

Închid jurnalul și-mi trec mâinile prin păr epuizată. Arăți ca o vrăjitoare, mi-a spus Ela de dimineață, sărind pe scări, la distanță sigură.

Sunt convinsă că arăt chiar mai rău, dar bănuiesc că n-are cine să-mi aducă reclamații. În fond, după zece zile prost dormite nici Ela n-ar arata mai bine.

Uneori am impresia că aș putea dormi o sută de ani, ca prințesa din poveste, și tot nu mi-ar ajunge să fiu odihnită cu adevărat.

- Rosa, a sosit doctorul Cole, îmi șoptește Eldred din ușă. Ce face Joon?

Ridic din umeri, încercând să nu mă las copleșită de disperare.

- Nimic. Nu moare, nu se trezește.

Îmi întorc privirea spre corpul inert de pe pat. Doctorul spune că primele zece zile sunt decisive, după care fie se vindecă, fie moare.

Nu mai transpiră și nu mai arde de febră, deci presupun că n-o să moară. Și totuși, nici nu se trezește, iar asta mă face să înebunesc de îngrijorare.

- Domnișoara Rosa, îl aud pe doctorul Cole din prag. Ați făcut o treabă excelentă.

Îl privesc cum se apleacă și îi ia pulsul și temperatura bolnavului meu.

- Au trecut aproape zece zile, îi spun aproape isteric. De ce nu se trezește doctore??!

Bărbatul clatină din cap obosit.

- Răbdare, se va trezi. Partea cea mai rea a trecut.

Răbdare, răbdare, răbdare, îmi repet disperată. Câtă răbdare să mai am?? Zece zile nu sunt suficiente??

- Pentru altceva am venit, domnișoară Rosa.

Mă răsucesc în scaun, surprinsă. Ce-ar putea dori de la mine un om pe care l-am văzut numai de câteva ori, accidental?

- Oamenii se îmbolnăvesc în continuare peste tot în oraș. Am vorbit cu Sadi și Ela, sunt de acord amândouă cu propunerea mea.

Îmi incrucișez mâinile la piept, începând să bănuiesc ce vrea să spună.

- Ele sau oferit să împartă din alimentele de la han, dacă dumneata ai putea să le duci mai departe, acolo unde este nevoie.

- Pentru că eu am imunitate, adaug fără chef.

- Da.

- Oftez privindu-l pe Joon, care doarme în sfârșit un somn liniștit, fără halucinații și tuse.

- Vreau să fiu aici când se trezește, spun într-un final. Nu pot să plec.

Eldred mă privește ușor rugător.