Fugind de El || K. Nm ||

capotolul 11

Apropierea

-Trezește-te, hangițo. Am ajuns.

- Hm??

- Am ajuns.

Odată cu vocea lui Joon, durerea cumplită începe din nou să-mi zvâcnească între tâmple.

Îmi scapă o înjurătură.

- Ce vocabular urât ai, se minunează Joon în șoaptă, în timp ce urcă scările cu pas ușor.

- Ați ajuns, copii? Răsună de jos vocea somnoroasă a proprietarei.

- Da, toate bune! Îi răspunde Joon înapoi. Noapte bună, doamnă Sadi!

- Toate bune? Repet cu un râs lipsit de veselie. Simt că-mi plesnește capul.

Joon deschide ușa camerei mele cu piciorul, părând să vadă foarte bine în întunericul beznă dinăuntru.

- Dacă asta e idee ta despre distracție, am impresia că n-a prea meritat. Care e patul tau?

- În stânga, îi răspund oftând.

Suspinul pe care îl scot când mă lasă pe perne e mai mult de necaz că mă despart de brațele lui, dar n-are de unde sa știe.

- Lampa e pe noptieră, îi răspund obosită.

Un amnar scânteiază imediat în încăpere, urmat de pâlpitul timid al flăcări din lampă.

Închid ochii, deranjată de lumina bruscă.

Ceva foșnește în mâinile lui Joon, aprinzând imediat toate semnalele de alarmă din mine mea.

Întind mâna cu câteva clipe prea târziu.

-...iar Flave e un dobitoc dacă nu vrea să mă ajute, citește Joon mijiind ochii. I-am spus și Aidei...

Înhaț jurnalul cu violență, zgâriindu-l din greșală pe vânător.

- Încetează! Dă-l încoace, zbier la el, cu capul bubuind de enervare.

- Ce e asta? Mă întreabă Joon cu un aer bănuitor. Flave...?

- Nu-i treaba ta, îi răspund mânioasă, în timp ce-mi strâng convulsiv jurnalul în mâini.

Îmi bate inima m-ai m-ai să-mi spargă pieptul, la gândul că nemrnicul ăsta e la un pas de a descoperi cine sunt.

- De fapt ar trebuie să ieși afară din camera mea! Adaug înverșunată.

Joon ridică din sprâncene surprins.

- Câtă recunoștință, hangițo! Exclamă cu sarcasm. Poți să stai liniștită, n-am niciun interes să-ți citesc ție hârțoagele.

- Ieși afară, Joon!

În loc să se ridice, Vânătorule se mută de pe scaunul de lângă pat, direct lângă piciorul meu, pe salteaua îngustă.

Mă foiesc neliniștită.

- Vrei să te ajut eu sau preferi să o trezesc  din somn pe doamna Sadi și săi spun cum ai ajuns acasă în halul ăsta? Mă întreabă calm.

Strâng din dinți enervată.

- Nu am nimic, mă doare puțin piciorul, atâta tot.

- Lasă-mă să văd.

Situația e de-a dreptul hilară.
Dacă s-ar fi întămplat cu câteva ceasuri mai devreme, numai sfânta Wadara poate ști unde ar fi dus atingerea lui Joon pe pielea mea goală. Însă, în cazul de față, mă dor toate atât de rău, încât n-am fost niciodată mai lucidă.