Ely pov
Mă uit la Robert în timp ce el merge înaintea mea. N-am stat mult la bar după ce ne-am certat puțin. Se pare că el încă nu poate accepta faptul că Hayate stă în casa mea și că mă place.
- Chiar nu trebuie să vii cu mine.
- Vreau să vin. Mi-e dor de locul unde am petrecut timpul împreună.
Oftez. Nu-l puteam contrazice, cu toate că nu mai eram împreună ura pe care o simțeam pentru el se estompase încet, rămânând doar o urmă de regret.
Luminile erau stinse când am ajuns noi acasă. Itsuki probabil plecase acasă, iar Hayate și Yui dormeau. Mă încrunt când mă gândesc că Yui doarme în casa mea. O uram,o detestam, cu toate că era fiica mea. Ea îmi aduce aminte de Robert și de tot ce am făcut împreună și asta nu face decât să pună sare pe rană. Suferisem mult după despărțire.
Urcăm scările până la etaj apoi îl conduc spre dormitor. Deschid ușa și îl las pe el să intre. Robert intră în dormitor și privește fiecare lucru dinăuntru. Zâmbește slab, se apropie de pat și mângâie așternuturile.
- Credeam că o să schimbi și camera, însă a rămas la fel.
- Camera da, dar tu nu. Mă mir că ți-ai ascuns urechile și coada de lup. Nu te mai mândrești cu partea ta animală?
Îl văd cum se așează pe pat și apucă perna pe care o strânge în brațe. Își ascunde fața în ea, inspirând parfumul emanat din ea. Mă rezem de ușă și mă uit la el. Expresia feței mele se înmoaie și simt cum scânteia care se stinse de mult se aprinde din nou. Îmi place să-l văd așa, să văd latura asta vulnerabilă și sensibilă a lui, e adorabil. Peste noi se așterne liniștea. Robert continuă să strângă perna în brațe, rămâne nemișcat și își ține ochii închiși.
- Chiar mă urăști?
Tresar surprinsă când îi aud vocea răgușită. Mă uit la el preț de câteva clipe, neștiind ce să-i zic. Își ridică capul spre mine așteptând, dar eu rămân tăcută.
- Mă urăști.
De data asta nu e o întrebare, ci o concluzie. O spune pe un ton înțepenit și rece, iar ochii lui sclipesc de furie și durere. Nu înțeleg de ce e furios, de ce se poartă așa. El a fost cel care s-a săturat de relația noastră. Oftez.
- Nu te urăsc sau cel puțin nu în momentul ăsta. Nici nu înțeleg ce e cu tine, Robert. Tu ai fost cel care a început totul, care, se pare, s-a săturat de mine. Pentru tine a fost ușor, te-ai distrat,iar când ai văzut totul devine monoton ai pus punct sau poate ai văzut ceva mai plăcut,nu? Cu siguranță ai deja o nouă iubită, una care nu te plictisește.
Spun atât de repede încât rămân aproape fără suflare așa că trebuie să mă opresc ca să respir. În sfârșit îi spusesem ce aveam în minte, ce mă enerva atât de tare. Robert se uită uimit la mine, nu cred că se aștepta la așa ceva. Spatele i se îndreptase, iar corpul i se încordase. Puteam vedea cum își încleștează maxilarul, încercând să se rețină din a spune ceva ce ar putea regreta mai târziu. Brusc mă întreb cât de drăguț ar arăta dacă și-ar lăsa coada și urechile de lup să se vadă. Gândul ăsta mă face să zâmbesc, dar mă abțin să nu o fac. Brusc văd două brațe ce se rezemă de suprafața de lemn a ușii, de-o parte și de alta a capului meu. Ridic privirea și mă încrunt. Nu era pe pat? Când s-a ridicat și a venit în fața mea? Nu spune nimic, doar stă așa și mă privește în ochi, mai să-mi străpungă sufletul. Chiar dacă păstrează o mică distanță între noi tot pot să-i simt respirația caldă pe frunte. Mă înfioară. Ce vrea să facă? Să mă sperie? Niciunul nu spune nimic, doar sunetul respirațiilor noastre accelerate se aud. Inima îmi bate cu atâta putere încât o aud în urechi.
Se apleacă, iar eu îmi întorc capul. Respirația lui îmi atinge urechea și tresar.
- Uh... Robert..?
Văzând că el se apleacă mai mult mă ghemuiesc rapid și trec pe sub brațul lui drept. Se încruntă și mormăie ceva pe sub răsuflare. Mă îndepărtez puțin de el și îl privesc în ochi.
- Ce crezi că faci?
- Tu ce crezi?
Nu-mi dă timp de gândire când acesta mă prinde de braț și mă trage spre el.
Ușa se deschide brusc, iar vocea lui Yui răsună.
- Ce faceți voi?!
Se uită cu ochi mari uimită la noi, iar eu îl împing pe Robert și spun furioasă.
- AFARĂ!!!
