În tăcere, scoate o batistă curată din buzunar și o rupe, legându-mi-o strâns deasupra gleznei. Încerc să nu-i arăt că doare, dar tresar puțin când strânge nodul. Mișcările lui sunt surprinzător de blânde. Îmi țin respirația, încercând să ignoră căldura îmi care îmi urcă în obraji. Se simțea ciudat și nu înțelegeam de ce.
- Data viitoare spune-mi, zice el calm, fără să mă privească, deși mișcarea cozii arată clar că se stăpânește, Și nu mai încerca să faci pe eroina. Dacă te rănești mai rău, doar îngreunezi situația și eu n-am de gând să te car în spate.
Deschid gura ca să-i răspund,dar se ridică și se uită în jur.
- Cineva e aici.
Simt cum mi se face pielea de găină. De data asta, îl iau în serios. Mă ridic încet de pe buștean, testând piciorul. Durerea e mai suportabilă, deși tot intensă. Alex îmi aruncă un scurt zâmbet de încurajare, apoi se întoarce și începe să meargă înainte, parcă mai alert. Rămân nemișcată ușor uimită. Mi-a zâmbit?
- Vii sau stai să putrezești acolo?
Corect. Mormăi nemulțumită și îl urmez. Îl urmez în tăcere, iar înima începe să-mi bată mai tare. Ajungem la o mică deschidere în pădure, iar liniștea de aici mă face să mă simt de parcă suntem urmăriți de ceva invizibil. Alex întoarce capul brusc, ochii lui căutând în jur.
- De data asta, orice ai vedea sau ai auzi… rămâi lângă mine, zice el, vocea lui gravă făcându-mi pielea de găină să se intensifice.
Simt un nod în gât și înghit în sec ca să scap de el.
- Ce....cine crezi că mai e aici?
Alex ridică capul și miroase.
- Un om..... Și nu e deloc prietenos.
În acel moment, aud un foșnet din spatele unui copac și văd o siluetă care începe să se miște încet spre noi. Instinctiv mă ascund în spatele hibridului care începe să mârâie,dezvelindu-și colții ascuțiți. Se răsucește și-mi apucă încheietura mâinii, trăgându-mă prin pădure.
Cerul începea să se întunece, fiind acoperit brusc de mai mulți nori negri, iar pădurea fu acoperită de umbre. Totul începea să mi se pară brusc sinistru. Alex fugea foarte rapid,iar eu eram practic târâtă după el în timp ce amândoi gâfâiam. Îmi bătea atât de tare inima. Eram pe punctul să-mi distrug plămâni la cum respiram. Cu o privire rapidă în jur, Alex mormăie ceva incoerent apoi spune:
- Vom trece prin acele tufișuri ca să ne piardă urma. Haide!
Spre surprinderea mea în fața noastră s-a ivit o grotă imensă în niște stânci al naibii de mari imediat ce-am trecut prin tufișuri. Grota era întunecoasă și umedă, mirosul de pământ ud era pretutindeni. De departe puteam auzi strigătele furioase ale celui care ne urmărea, posibil fiind un vânător.
- Oare ne-a văzut unde ne-am ascuns?
Vocea îmi e răgușită și abia reușesc să-mi calmez bătăile inimii. Hibridul își ciulește urechile sale de lup și așteaptă.
- Nu cred, dar nu-i va lua mult timp să ne găsească. Tipul ăsta nu va ezita nicio clipă.
În acel moment s-au auzit pași,iar eu și Adam ne-am tras într-un colț. Un bărbat înalt, urât și cu burtă mare își făcu apariția la intrare. Alex pufni iritat și mă împinse într-o parte
- Ne-am agitat degeaba, e doar un dolofan
Simțeam că-mi ia foc creierul când l-am auzit. Eram în fundul grotei,iar bărbatul nu părea să vrea să cerceteze mai mult căci înjură apoi se întoarse și plecă. Asta....
- ÎȚI BAȚI JOC DE MINE?!?
