- Nu știu despre ce vorbești. Nu am nimic de-a face cu ceea ce cauți.
Vocea mea tremură și iese ca o șoaptă chiar dacă am incercat să par dură. El se retrage puțin, privindu-mă fix, ca și cum ar încerca să citească în adâncul sufletului meu. Urechile îi zvâcnesc,iar coada i se balansează dintr-o parte în alta în spate.
- Nici nu realizezi, pot simți ceea ce ai în tine. Am nevoie de tine.
Simt pericolul ce mă paște. Nu-mi place. Mâna lui se încleștează pe încheieturile mâinilor mele, încât încep să mă doară. Brațele îmi sunt amorțite. Se apleacă și mă adulmecă din nou.
- Ți-e frică.
Brusc strânsoarea din jurul încheieturilor dispare, iar el se dă înapoi.
(=^･ｪ･^=)(=^･ｪ･^=)
Nici nu realizasem că-mi ținusem respirația decât în momentul când el se dădu înapoi. Plămânii mă înțepau de parcă n-aș avea aer, pieptul meu ridicându-se și coborând ca după un maraton. Hibridul își trecu mâna prin păr, mușchii brațului încordându-se ușor din pricina acțiunii.
- Voi oamenii sunteți insuportabili și totodată fascinanți. Vă speriați chiar și de o furnică, o creatură mică, nesemnificativă ce nu poate face niciun rău decât semenilor săi. Mintea voastră acționează în mod instinctual împreună cu trupul. Aidoma câinilor stradali care atacă oameni când aceștia îndrăznesc să se apropie, sunteți mânați de prima emoție care apare în astfel de situații. Un câine poate fi mânat de furie sau de frică să atace, dar omul când vede alt om, simțind pericolul ce-l paște, o ia la sănătoasa fiind mânat de frică.
Se oprește o clipă, mă scrutează apoi continuă.
- Când mai văzut institutul ți-a zis că ești în pericol, iar tu ai știut că trebuie să fugi. Nu ai mai stat pe gânduri, mintea ta a fost incapabilă să mai efectueze vreun gând. Sunt străin, apar in timpul nopții, dau buzna în casa ta.... mulți factori ce determină frica în tine. Ai ceva ce-mi aparține, ceva ce îl vreau cu orice preț și nu voi renunța până nu-l am.
Respir adânc și încerc să par calmă. Nu-l cunoșteam, totul era necurat,ciudat, nelalocul lui. Ochii îi întâlnesc pe al lui, hotărâtă să-l înfrunt în ciuda temerii.
- Ce este acest lucru pe care e cu neputință de ignorat de-l vrei așa mult?
În tonul său se strecură o ușoară batjocură și nemulțumire când răspunse.
- Se vede că ești oarbă cu mintea! Nu poți cugeta la așa ceva, huh? Nu te face neștiutoare, știi foarte bine ce vreau. - Dacă aș fi știut ți la-ș fi dat fără a mai sta pe gânduri, nu crezi?
Puteam vedea vena de-a lungul gâtului său umflându-se ca o omidă de nervi. Părea că e pe cale să explodeze, însă era clar că nu voia asta.
- Foarte bine. Atunci voi sta aici
Imediat ce termină de vorbit se întoarce și dispare în sufragerie, lăsându-mă cu ochii în soare. Să stea aici?! Cu mine??
——————
Primele raze de soare pătrund prin draperiile trase ce acoperă ferestrele. Deschid ochii doar ca să văd că e dimineață înainte de a-i închide la loc. Somnoroasă, mă răstorn pe așternuturile albe și boțite cu fața la perete, vrând să dorm toată ziua. Întâmplările de ieri mi-au răsturnat gândurile de n-am mai putut dormi la fel de bine ca de obicei. Îmi îngrop fața în pernă și inspir parfumul din ea. În adâncul meu speram să fi fost doar un vis, nimic real. Rămân câteva minute așa, lenevind pe pat și încercând să aduc somnul înapoi la mine, dar apoi îmi adun toate puterile și mă ridic. Aranjez așternuturile de pe pat, trag draperiile și deschid fereastra inspirând aerul călduț de afară apoi apuc câteva haine din dulap înainte de a intra în baie pentru un duș. Câteva minute mai târziu ies din baie și încep să verific sufrageria apoi bucătăria. Aproape că țip când văd acolo.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Aplecat, cu brațele încrucișate peste blatul de bucătărie, cu părul dezordonat și cu ochii aceia aurii țintindu-mă cu privirea, era hibridul.
