Tresar și țip scurt, dar atât de ascuțit încât mâna care se puse pe umărul meu se retrage. Mă întorc rapid ,iar cel care ....care stă...e...Simt cum picioarele îmi tremură apoi cedează, iar eu îmi pierd echilibrul și cad, însă sunt prins la timp de braț. Privesc în jos, aerul devenind din ce în ce mai greu de respirat. Unde e Absbra? De ce e el aici? Simt cum sunt apucat de umeri și scuturat.
- Hey, hey, calmează-te! Calmează-te, sunt doar eu!
O umbră neagră îi cuprinde tot corpul și apoi dispare. Ridic privirea către el, către Absbra, care mă privește îngrijorat. Ce. Dracu. E. Asta?
- Vezi? Sunt doar eu, n-ai de ce să te sperii.
Mă holbez la el uimită și fac un pas în spate. El...
- Ce joc mai e și ăsta, Absbra?!
Îl văd cum își strânge buzele într-o linie subțire și dreaptă înainte de a arăta spre el.
- Știi de ce pot controla umbrele?
Clatin din cap. Nu, nu știu, iar asta mă face din ce în ce mai confuză.
- Serios? Chiar nu e evident?
Se uită la mine nesigur apoi se încruntă.
- Ești închis la minte rău de tot. Off.. în regulă, uită cum stă treaba. Eu sunt un demon. Îmi poți spune Ashra, e... mai plăcut.
Un demon? Adică cel pe care trebuia să îl urmăresc e.... Atunci când l-am văzut prima dată în peștera asta arăta exact ca Malbonte, dușmanul meu. Totul mi se pare amețitor, asemenea unui vârtej, mi-a răsturnat mintea și mi-a răsucit-o.
- Explică-mi și mie ce se întâmplă mai exact...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Zece ani mai târziu...
Îngerii cântă, a lor glas răsună în zori, Demonii pândesc, ca șoimul, în zbor.
Soarele răsare încet, transformând bolta într-un câmp de flăcări ce se pregătește să ardă totul. Întunericul se retrage, iar umbrele scad. Vântul bate ușor, mângâindu-mi chipul și dându-mi șuvițele de păr din ochi. Inspir adânc în timp ce savurez acest moment de liniște. Mereu am apreciat răsăriturile de soare, erau porți enorme ce făceau legătura dintre lumină și întuneric.
Pașii mei răsună melodic pe cimentul rece a grinzilor ce stau părăsite pe lângă șantierul pustiu. Niciun muncitor nu se zărește,nicio urmă de vreun vehicul. Mă plimb pe acele grinzi, privindu-mi propria umbră dansând în urma mea. Oamenii nu vor vedea niciodată frumusețea din aceste peisaje, chiar și un lucru minuscul are o frumusețe unică. Ridic capul în sus și îmi mijesc ochii. O cioară zboară în cerc deasupra locului unde sunt eu, iar după câteva secunde cerul e acaparat de un stol de ciori care încep să croncăne. Mă înfior. Păsările astea erau ciudate, iar vocea lor suna identic cu râsetul unei vrăjitoare. Parcă eram înconjurată. Scutur din cap și cobor de pe grinzi. Cu pași repezi plec de aici.
Bzzz...brr...
Aud telefonul sunând așa că îl scot din buzunarul pantalonilor și mă uit la ecran. Nu era un apel, ci un mesaj de la un număr necunoscut. Deschid mesajul. Nu era nimic scris, doar un videoclip. Apăs pe play, iar videoclipul pornește. Pe ecran apare o femeie tânără cu o voce serioasă în contrast cu frica ce i se citește în ochi.
"După mulți ani de cercetare și trudă, inteligența artificială a putut fi folosită oriunde, iar acum că roboții sunt folosiți și ușor de manevrat, cei mai mulți au rămas fără locuri de muncă..."
Dau cu câteva minute mai în față apoi mă opresc când ajung aproape de final. Prima parte nu mă interesa. O poză cu un cip care e într-un creier apare, iar vocea femeii răsună din nou.
"Vă așteptăm la clinicile CyberMedica pentru a vă putea implanta unul dintre cipurile noastre și a descoperi avantajele acestuia. Cu ajutorul lor viața va fi mult mai simplă și ușor de trăit.."
Opresc videoclipul înainte să se scurgă cele 2 minute rămase apoi îl șterg. Lumea asta a devenit aproape complet digitală, iar asta nu prea îmi place. Pun telefonul la loc și decid să merg să-mi cumpăr ceva.
🫨🫨🫨
- Prindeți-l! Nu-l lăsați să scape!
Clinchetul armei care e încărcată se amestecă cu respirațiile grele ale celor doi agenți Voodoo Boys. În aerul rece a-l dimineții trei siluete se pot vedea alergând pe acoperișurile clădirilor. Cei doi agenți se luptă să-și mențină ritmul cu cel al fugarului, hotărâți să-l prindă. În întuneric cele trei siluete par a fi fantome. A treia siluetă e mult mai agilă decât ceilalți doi. Ajungând la marginea acoperișului se aruncă lovind cu picioarele într-o fereastră, sunetul cioburilor de sticlă căzând pe podea fiind aproape mut. Se ridică de pe podea și dă la o parte cioburile din drum ca să nu calce pe ele. Camera în care a nimerit e una simplă cu pereți albi, un covor mare și moale fiind situat în mijlocul camerei. În lumina palidă a lunii putea desluși conturul mobilierului, un pat în colțul camerei acoperit cu cearșafuri albe, un dulap și câteva tablouri pe pereți. Adulmecă aerul și constată că nu e nimeni aici. Un zâmbet batjocorit îi înflorește pe buze, colții lui strălucind în întuneric.
щ(゜ロ゜щ)
Deschid ușa apartamentului meu și intru. Întind mâna și bâjbâi peretele până găsesc întrerupătorul pe care îl apăs și aprind lumina. Da, un dormitor iar în stânga și în dreapta mai erau două uși care duceau spre baie, respectiv bucătărie. Mă încordez când văd fereastra spartă.
- Idioți....
Mormăi pe sub răsuflare și apuc mătura și fărașul din colț apoi curăț mizeria. Arunc o privire spre fereastră. Mâine trebuie să caut pe cineva să o repare. Fac un duș rapid, apoi mă duc în bucătărie. Încremenesc în pragul ușii. Sprijinit de blatul din bucătărie și mâncând un sandviș, bărbatul cu trăsături de lup ridică privirea spre mine. Părul său lung și des, de un gri cenușiu, îi încadrează fața cu trăsături puternice, evidențându-i ochii ascuțiți, de un galben strălucitor, care par să pătrundă direct în sufletul celor ce-i întâlnesc privirea. Urechile ascuțite îi sunt în vârful capului îndreptate spre sunetul pe care îl auzise când am intrat, iar coada lui pufoasă și lungă zvâcnește în spatele lui. Bagă ultima bucată de mâncare în gură și se îndepărtează de blat, având o postură impunătoare, emanând atât o forță fizică cât și o înțelepciune ancestrală. Mișcările sale sunt fluide și corpul lui pare relaxat în ciuda faptului că chipul îi e brăzdat de furie și iritare.
