Luminile îi mângâiau corpul în cercuri,
În tonuri de mov, semiobscure,
Umbrele jucau în întunericul camerei
În ritmurile dictate de sunet.
Atingerea trupului ei o purta înapoi acasă.
Simțea vibrația strecurându-se ușor,
Despărțindu-i celulele rând pe rând,
Până alintul îi mângâia suprafața sufletului.
Învățase cum îi place să fie iubită,
Când își adâncea degetele în părul ei
Coborând dinspre gât spre coapse,
Alintând contururile pielii calde.
Nu știa din ce materie e făcut sufletul
Dar corpul ei se contopise în el,
În rarele dăți când se contopise întru ea,
Nu într-un el.
Regăsise în dans un loc sfânt
Care-i îmbrățișa existența.
Un loc unde putea să-și lase trupul la intrare,
Unde se descălța de trecut și viitor.
Trecând de ușa propriului lăcaș interior,
Spiritul a reprimat corpul, purtându-l
Spre adevărul pe care-l ținea ascuns
De ochii celor care nu-l vor înțelege.
Simultan era liberă și supusă,
Pașii de dans gonind orice gând.
Privind reflexia interiorului ei în oglindă,
Fericirea era mai simplă.
Cu fiecare atingere se îndrăgostea mai mult
De modul în care reușea să se cucerească,
Înmugurind un boboc de iubire de sine înlăuntrul ei.
Se simțea sexy, se simțea femeie.
CITEȘTI
Tot ce nu-ți voi spune
Poetry"Tot ce nu-ți voi spune" este pentru mine un exercițiu de dictare, în care creionul este prelungirea trupului meu, iar sufletul cel care rostește cuvintele. Uneori îmi șoptește, alteori strigă. Volumul cuprinde două părți, "Despre El", unde am adu...
