Tot ce nu-ți voi spune

Scrisoare către tata

Adevărul e că voiam să știi că nu-mi plac ardeii și cafeaua,

Sau că nu mă dau în vânt după filmele de acțiune.

Preferam să ieșim la o plimbare plictisitoare,

Să bârfim împreună oamenii care ne enervează,

Să mă cerți că am trântit ușa de la mașină

Și să-mi spui să fac curat în cameră.

Iartă-mă că nu te sun mai des,

Știu că mă simți rece și tăcută

Atunci când îți aud vocea și nu știu ce să îți spun.

Ai fi vrut să fiu mai afectuoasă,

Dar e periculos.

Cu cât mă strângi mai tare în brațe, cu atât simt mai mult că nu te am.

În privirea ta tristă, undeva în spatele pupilelor,

Parcă se ascund amintirile pe care puteam să le avem și nu le-am avut.

M-ai întrebat: "Tu chiar mă iubești?",

Ca și cum îți vine greu să crezi că ai putea fi iubit de cineva,

Ca și cum ți-ai pierdut credința că mai poți fi iubit pentru cine ești,

Nu pentru cine ai fost.

Eu te iubesc pentru că îmi este nenatural să nu te iubesc.

E o iubire necondiționată, dar precaută,

O iubire complicată pe care nu am ales-o, dar pe care o port

Ca o greutate pe umeri, dar nu fi îngrijorat,

Mi-am crescut aripi să o pot duce până la final.

"Dacă ți-aș spune regretele mele, m-ai vedea la fel?"

Probabil nu te-aș vedea la fel, dar te-aș iubi la fel.

Dacă nu te-aș fi iubit, ar fi trebuit să învăț să te iubesc din nevoie,

Din nevoia unei fetițe egoiste față de prima ei iubire,

Tata.