Le-am ascuns din nou și le-am revendicat ca pe un trofeu,
Cuvintele pe care nu le-am spus.
Tactica mea secretă de a menține echilibrul,
Rețeta fericirii, dar încă nu știu a cui.
Nu o să mă auzi nici acum, decât în scrisul mut,
Peste care să-ți imaginezi glasul meu acoperind rândurile.
Credeam că-mi va trece obiceiul în timp, dar corpul nu uită,
Nu uită focul furiei ce l-am stins, nu uită peste ce "am trecut peste".
Am încercat să ies din vitrina revendicărilor mele,
Să las tăcerea înțelepților ce nu mă prinde
Și să rostesc ce mă deranjează,
Să spun când ceva nu-mi convine.
Am învățat. Am învățat de ce am ezitat până atunci.
Când taci, nu ți se poate reproșa nimic.
Când taci, nu te poate înțelege nimeni greșit.
Când taci, nimeni nu poate fi rănit.
Toți iubim comunicarea în teorie,
Dar întotdeauna face bine?
O iubim precum spunem că iubim omenirea în general,
Dar iubești omul în particular, chiar și pe cel ce te-a scuipat?
Dacă îți spun ce mă doare, mă vei vedea la fel?
Spune-mi, mă vei iubi la fel?
La un moment dat, am întâlnit un remediu întrupat,
Care mi-a dezlegat toate ațele cu care mi-am țesut buzele
Și mi-am dat seama că
Eliberarea e un proces, nici pe departe o trăire singulară absolută.
Să te eliberezi de un fel de a fi presupune scântei,
Și nu mă refer la artificiile la care ciocnim fericiți șampania de Anul Nou,
Ci la scânteile alea când te chinui să freci pietrele, habar n-ai ce faci, dar speri,
Speri să-ți iasă focul.
Speri să-ți treacă cine ai fost.
CITEȘTI
Tot ce nu-ți voi spune
Poesia"Tot ce nu-ți voi spune" este pentru mine un exercițiu de dictare, în care creionul este prelungirea trupului meu, iar sufletul cel care rostește cuvintele. Uneori îmi șoptește, alteori strigă. Volumul cuprinde două părți, "Despre El", unde am adu...
