Doream ca acei ochi de castan să se decojească,
Căci mintea mea nu putea percepe decât o nuanță de apă,
Un idol căzut într-o câmpie de iluzii
Ce așteaptă un răsărit deja apus.
O secundă am sperat cu un dor nebun de rai,
Să resimt fiorul dulce al unor demoni albi,
Însă adierea sorții a suflat,
Praf de stele, împrăștiat.
Cu mână obosită am încercat să cuprind laolaltă
Un morman de vise ce acum se risipesc,
Oh, destin nepăsător, îți place cum mă doare
Să ajung să iubesc trăind în Eden.
CITEȘTI
Tot ce nu-ți voi spune
Poesía"Tot ce nu-ți voi spune" este pentru mine un exercițiu de dictare, în care creionul este prelungirea trupului meu, iar sufletul cel care rostește cuvintele. Uneori îmi șoptește, alteori strigă. Volumul cuprinde două părți, "Despre El", unde am adu...
