Viaţa de liceu

Capitolul X »

- ANTERIOR ÎN: ' Viaţa de liceu ' -

M-a privit preţ de câteva secunde după care a zâmbit.. Da, a zâmbit!

- Râzi, râzi de sentimentele mele..

- Sophie, eşti aşa naivă uneori.

Se apropie din nou spre mine, mergea încet şi meticulos. L-am privit fascinată;

frumos, foarte frumos..

A continuat să vină spre mine, zâmbindu-mi dulce. Nu vreau să cedez, nu trebuie să cedez..

Nu a putut să-mi spună că mă iubeşte, a trebuit să o spun eu iar după ce am spus-o a început să râdă, de mine, de sentimentele mele. Poate că trebuia să plec fără să mai spun nimic.

- La ce te gândești? mă întreabă când e faţă în faţă cu mine, la doar câţiva centimetri depărtare.

- Nu te priveşte!

- Ai dreptate.. Ştii?

- Nu vreau să mai ştiu nimic, nimic de tine. Vreau să mă laşi în pace şi să-ţi vezi de treaba ta. Din partea mea poţi să te dai la oricine vrei, să stai cu orice tipă vrei.. Nu mă mai interesează persoana ta!

- Eşti sigură?

- D.. Da! mă bâlbâi eu.

Privirea i s-a schimbat rapid şi pumnii i s-au încleştat; e supărat, furios..

S-a întors pe călcâie şi a început să se îndepărteze de mine cu paşi mici dar siguri. Eu stăteam şi îl priveam cum pleacă. Îmi doream atât de mult să-l strig să se întoarcă la mine, dar nu trebuie să cedez. E clar că nu ma iubeşte, altfel mi-ar fi spus-o, nu?!

Am încercat să mă mişc, să mă duc la cabană dar mă simţeam înţepenită în pământ. Am oftat uşor iar el s-a întors rapid spre mine şi a început să alerge în direcţia mea. Am zâmbit. Da, am zâmbit.. Îl vreau al meu, doar al meu.

A ajuns în faţa mea şi mi-a luat capul în palme privindu-mă în ochii. Şi-a pus buzele peste ale mele într-un gest suav. Îmi mângâia părul şi - din când în când - lua câte o şuviţă cu care se juca în timp ce îmi frământa buzele cu dorinţă. Mi-a umezit buzele în scurt timp pentru ca apoi să-şi introducă limba în gura mea.

Mi-a fost dor de sărutările lui.. S-a desprins din sărut şi a început să-mi analizeze chipul cu privirea. Am roşit iar el a zâmbit.

- Ar trebui să fac această culoare roşie din obraji tăi să apară mai des.. spune zâmbind.

- Poate. am şoptit eu.

- Hai să mergem la cantină! îmi spune şi mp trage de mână după el.

Să înţeleg că acel sărut a fost în semn de ' Te iubesc! ' sau a fost doar aşa.. Ca să mă aburească iar?

Nu pot să înţeleg de ce e aşa greu pentru bărbaţii să-şi dezvăluie sentimentele, să le transpună în două cuvinte, doar două.. Mereu am ştiut că acele cuvinte au o însemnătate uriaşă pentru orgoliul meu feminin, dar şi pentru inima mea. Ştiu că sună egoist din partea mea dar am nevoie să o aud, nu să o deduc.

Consider că femeile care spun că au nevoie de fapte, nu de cuvinte sunt ipocrite. Toate avem nevoie de cuvinte, dar şi de fapte.. Nimic nu este complet dacă nu este spus. Eu una vreau să aud şi să simt. Nu numai să simt..

- Ce îţi fură gândurile mereu? Sau cine? mă întreabă Xander.

- Nimic.

- Sunt sigur. spune pe un ton ironic.