Isabella Vittoria
Mii de demoni!Mă grabesc spre micul apartament pe care l-am închiriat sub un nume fals și cu cât parcurg mai mult aleea spre intrarea in bloc cu atât simt că nu voi ajunge la timp.Trebuie să dispar din peisaj ,dacă fratele meu află ce am făcut în ultimele șase luni o să mă strângă de gât.
Nu mi-a fost ușor să mă infiltrez în cuibul viperelor sau denumirea oficială pentru civili Accurate Translation un mic și respectabil birou ce se ocupă cu traducerea legalizată a documentelor dar sub umbrela căruia zac mormane de afaceri necurate, nu că aș fi străină de cercul băieților răi sau cum le place celor curați să ne spună,mafia.
Da ,sunt o principessa mafiosa ,nu este un lucru de care sunt mândră ,mai ales că demonicul meu tată care nu știe încă de existența mea este un vierme putrezit însetat de sânge și putere.
Ce am reușit să extrag în aceste șase luni din sursele disponibile m-a scârbit atât de mult încât jur că dacă l-aș avea în fața ochilor l-aș ucide cu mâinile goale,el a ucis-o pe mama ,nu rapid așa cum face un asasin experimentat ci lent si degradant.Și acum omul datorită căreia eu și fratele meu am apucat să vedem lumina zilei este mort.
Iaroslav Demeter ,omul care i-a dat mamei o nouă șansă la viață înscenându-i moartea și scoțând-o din ghearele tatei înainte de a fi prea târziu.Vestea probabil a ajuns și la urechile lui Tomasso așa că trebuie să dispar înainte ca el să apară.Știe că sunt cel mai bun spion al lui însă nu a fost de acord să mă apropii atât de mult de tata.
Îmi vine să râd tată e un cuvânt prea sfânt pentru a-l asocia cu Antonio Accardo ,în curând timpul lui în lumea aceasta se va scurge ,am jurat mamei noastre pe patul de moarte.Titlul de capo di tutti capi aparține fratelui meu care l-a moștenit de la mama ,Antonio Garibaldi a fost un simplu underboss care prin căsătorie a uzurpat funcția ,un demon fără suflet care i-a măcelărit pe toți cei din familia mamei sub diferite pretexte pentru a fi sigur că va rămâne veșnic la conducere însă habar nu are că îi sunt numărate clipele.
Ușa liftului se deschide și scotocesc in geantă după blestematele de chei,le scot și deschid ușa pe care o închid ușurată asigurându-mă ca am pus toate încuietorile,știu că nu îi va opri să intre însă măcar voi mai câștiga timp.Las poșeta jos în timp ce arunc din picioare pantofii cu toc și mă dezbrac din mers îndreptându-mă spre dormitor,trebuie să-mi pun ceva comfortabil voi avea mult de condus.Intru în dormitor și observ fereastra care duce spre scara de incendiu deschisă,scotocesc printre rafturile din mintea mea însă nu reușesc să-mi amintesc dacă eu am lasat-o deschisă.Pielea de pe tot corpul mi se ridică și un val rece mă învaluie ,fac un pas în spate și ma lovesc de un corp ,nu apuc să reacționez la timp ,o mână imi împinge un pistol în coloană și mă rog la Dumnezeu să fie oricine altcineva dar nu tata,prefer să mor în mâinile unui străin decât să-i dau satisfacția de a avea un as în mânecă împotriva lui Tomasso când va veni să ia ce îi aparține.
În geamul ferestrei zăresc chipul atacatorului meu și simt cum picioarele mă trădează,Dio!Il sguardo della morte,l-au trimis pe cel mai bun,nu schițez nici măcar un gest de apărare ,toate ar fi în van,nimeni nu scapă din ghearele lui.
-Unde te pregătești să pleci așa grabită piccola colomba?
-Nu știu cine ești dar cred că ai greșit adresa domnule.
-Nu zău Vittoria !Spune-mi tatăl tău știe unde ești?
La dracu!Nu am nici măcar o șansă,nu voi capitula chiar dacă trebuie să mă fac frate cu dracu pentru a trece puntea ,in acest moment vechea zicală mi se potrivește mănușă.
-Te rog,nu trebuie să știe de existența mea ,du-mă într-un loc sigur și dă-mi o șansă să explic.Promit că voi spune tot adevărul.
-Și de ce aș avea încredere în tine micuță mincinoasă?
Mă întorc ușor cu fața spre el și îl fixez cu privirea pentru a vedea adevărul din ochii mei.
-Pentru că îi sunt datoare lui Iaroslav și pentru că avem același scop.
Nu apuc să mai spun altceva ,simt acul seringii in braț si brusc o toropeală caldă mă cuprinde,sunt luată pe sus și jur că dacă aș întinde degetele aș atinge aripile negre care mă învăluiesc în siguranța lor.
CITEȘTI
Prin foc si cenusă
RomanceViața și moartea sunt la fel,amândouă pot avea valoare și scop.Când în jocul puterii intră și suflete nevinovate se pierde atât valoarea cât și scopul, în afară de Dumnezeu nu există entitate sau ființă care să poată răscumpăra sacrificiul lor. Och...