Parfumul tău...

VIII

— ai fost orb dintotdeauna ? Ma trezesc întrebând stânjenit, Eliot zâmbește și ia încă o gura din cafea lui care după părerea mea era prea dulce, purta haine obișnuite de toamna, in ultimul timp ne apropiasem destul de mult, ne întâlneam adesea la cafeneaua asta sărăcăcioasă din cartierul meu, aflasem de curând ca este foarte inteligent și nu am existat din a ii cere câteva meditații la matematica.

— Mi as fi dorit sa fie așa...

Am recunoscut Tristețea din vocea lui totuși aveam atâtea întrebări și nu aveam de gând sa plec fără răspunsuri și de data asta, așa ca mi-am arcuit confuz o sprânceană și l-am îndemnat sa continua

— Era mai bine sa ma fi născut orb deorece nu duceam atât de tare dorul acestui simt, când te naști orb nu ai idee cum arată lucrurile, sau oamenii din viața ta deci nu are ce sa îți lipsească, dar când devii nevăzător pe parcurs, doare al naiba de tare deoarece știi cum arata chipul oamenilor dragi, știi cum arată marea sau cerul, iar faptul ca știi faptul ca nu o sa le mai poți vedea niciodată foarte atât de tare.

As fi vrut sa îl mai întreb cum a rămas orb dar cuvintele nu îmi ieșeau din gura, ma simțeam deja destul de prost și el și-a dat seama pentru ca mi-a zâmbit forțat și a schimbat subiectul, era in primul an de liceu, avea 15 ani și totuși duce o durere atât de mare, iar eu nu puteam face nimic.

                                       ***

Soarele deja își luase rămas bun lăsând in urma lui dare de foc aurite care mocneaua supărător peste cerul încă albastru, iarba verde se simțea bine sub tălpile mele goale, eram in același loc unde ne-am întâlnit in noaptea aceea, doar ca acum nu mai eram beat iar el nu mai fugise de acasă, învățam la matematica, sau ma rog, încercam .

      — Ai înțeles? Întreabă interesat.

      — M-ai bate dacă as spune nu, deci da. Am zâmbit iar el a făcut același lucru, nu puteam sa ma concentrez și nu știam dacă o sa reușesc sa înțeleg vreodată aceste exercitii la matematica, matematica era grea, cert era faptul ca îmi plăcea sa îmi petrec timpul cu el aici, pe dealul din spatele cauzei mele unde era liniște și pace, începuse sa ma sperie apropierea dintre mine și Eliot, nu știu ce simțeam, voiam sa îl am aproape dar nu știam ca de fapt eu ma îndrăgostesc de el mai mult in fiecare zi iar el habar nu avea , doamne, ce greșit e asta. 

       — Ai vreo iubita, Eliot? Am întrebat și mi am scos o tigare din pachet.

        — Serios? Par eu genul care sa prindă bine la fete ? A întrebat ușor stânjenit. Nu i am mai răspund, in schimb mi-am aprins tigara și am tras adânc din ea simțind o ușoară tenta de amețeala, ce urma sa fac? Nu știu .

           — Ai sărutat vreodată pe cineva ? A venit întrebarea mea retorica expirând fumul.

            — Oh, Doamne, nu ! A exclamat el agitat, am zâmbit su m am aplecat spre el încep atingând-i bărbia cu degetele, a fost surprins și totuși nu s-a retras am respirat peste buzele lui înainte sa le ating agonizant de lent, avea un gust plăcut de căpșune și au reușit sa ma ameteasca mai mult decât cel mai tare whisky.