Parfumul tău...

XI

 

        Dacă ar fi sa ma gândesc de câte ori am fost dezamăgit in viața probabil as fi spus ca doar  o dată, când tatăl meu a plecat. Dar in momentul de fata privesc cum Eliot rade din tot sufletul cu aceasta fata căruia nu i-am reținut numele, nu ma simțeam gelos, ma simțeam doar evitat.

       — Hei ,străine !  Te-ai gândit sa îți mai arați fata ? Mi-am dat ochii peste cap la remarca prietenului meu dând mâna cu el, totuși avea dreptate, in ultimul  timp petrecusem aproape tot timpul cu Eliot.

       — Sunt o persoana ocupată, ce sa vezi! Am răspuns ironic înainte sa arunc o ultima privire spre cei doi care nu păreau sa observe cu câta exactitate erai priviți.

      —  Zayn da o petrecere diseară, ne onorezi cu prezenta ta ? Nu aveam deloc chef de petreceri, dar cum nu aveam altceva mai bun de făcut am acceptat imediat.

                                   ***

       Trebuia sa recunosc, un lucru bun zilele astea a fost zâmbetul mamei mele care este in marte parte a zile prezent pe chipul ei care acum nu mai părea atât de bătrân, motivul era noul ei job care ii putea asigura cele necesare, eram fericit pentru ea, astăzi m a rugat sa o însoțesc pana la noul ei job pentru a o ajuta cu niște obiecte grele pe care le avea de carat, am acceptat deși nu eram atât de încântat de idee.

    
           — Am ajuns, Olivier ! Vocea ei m a scos fin contemplație, am intrat imediat in șoc când am văzut casa in fata care ne aflam.

          — Mama, ești sigura ca aici lucrezi ?

          — Nu fii prostut Olivier, normal ca știu unde lucrez de aproape o săptămâna , nu?

Nu îmi era ușor de loc sa aflu ca mama mea lucrează pentru familia lui Eliot, ma simțeam înjosit și cumva îmi era teama ca imaginea mea o sa scadă și mai mult in ochii lui Eliot decât a scăzut deja, totuși am înaintat pana in fata ușii mari de mohon cu sculpturi superbe in fata căreia se afla o doamna pe la 40 de ani imbracata in uniformă neagră de menajera care ne a poftit înăuntru, nu am apucat sa cercetez foarte bine holul mare și luminos in care am intrat pentru ca o doamna frumoasa cu forme voluptoase a venit spre noi, era imbracata intr-o rochie elegantă și mulată pe corp pana la genunchi, parul lung și blond pana la talie ii cădea in valuri aurite peste umeri, mai ca as fi fluierat de uimire daca mama nu m-ar fi privit atât de urat.

      — Tu cred ca ești  Oliver, buna, eu sunt Tania ! Femeia mi se adresează călduros și îmi întinde mâna subțire care se termina cu o manichiura perfecta in nuanțe de bej, i am strans mâna și am zâmbit buimăcit. La terminarea holului era o arcada sculptata din piatra care reprezenta tit odată intrarea in livingul mare cu accente victoriane, pe lângă plantele mari și cananapeaua imensa, in mijlocul livingului se afla un pian superb.

De undeva din stânga s-a auzit o voce cunoscuta mie, mi-am întors privirea și atunci am văzut o minunăție de scări spiralate cu balustrada aurie, deși nu asta mi a atras atenția, ci blondul care cobora pe scări alturi de un cățeluși arămiu, ma simțeam atât de jenat.

     — Cine a venit mama ? Întreabă acesta înainte sa ajungă la baza scărilor.

    — Vino, Eliot, fa cunoștința cu Oliver, fiul lui kristen. Blondul asculta îndemnului mamei sale și se opreste in fata mea, am observat o urma de teama pe fata lui înainte sa îmi întindea mâna.

       — Eliot, încântat! Deja ma saturasem dar ma și obișnuisem cu faptul ca nu voia niciodată sa para ca ma cunoaște de fata cu persoanele cunoscute, dar putem juca doi jocul asta, nu am lăsat sa se vadă cât de tare ma afecta asta așa ca doar am întins mâna zâmbitor spunându mi numele pe care știam atât de bine ca îl știe, după care el a dispărut înapoi pe scări, iar eu mi am ajutat mama fapt ce nu a durat mult așa ca m am retras rapid, am ajuns pe holul mare de la intrare după care sa ies afara in grădina imensa de flori parfumate, statuetele din piatra erau răsfirate prin curte intr un mod frumos, eram aproape sa ies din curte când am fost prins de mâna și tarat intr un foișor micuț doar cu o usa care s a închis in urma mea .

       — Ce cauți tu aici ? Întreabă răstit , am pufnit punându mi mâine in sân .

       — Îmi pare rău sa te dezamăgesc Eliot, dar nu avem toți un așa noroc așa ca unii trebuie sa muncească, nu îți face griji nu ma ai mult prin preajma. O încruntată vizibila a apărut pe fata lui.

           — Ce s a întâmplat? Pari supărat ! A remarcat acesta rezumându se de o masa amplasată in mijlocul foișorului.

           — Nu cred ca te interesează având in vedere ca nu te ai deranjat sa îmi acorzi măcar o privire toată săptămâna, nu mai spun de un salut.

        — Oliver, nu ești copil, nu e ca și cum nu as  vrea, doar ca nu pot sa vorbesc cu tine când e Clary in preajma, sau oricine altcineva care ma cunoaște bine ! Mi am dat ochii peste cap și mi am trecut mâinile prin par.

           — Ok, Eliot! Te am înțeles, nu vrei ca nimeni sa știe ca te vezi cu băiatul unei menajere care nu învârte banii pe mâna și nu are haine de firma, nu trebuie sa mai dai nicio explicație, ma lași sa plec ? Dar nu i am așteptat răspunsul pentru ca l am ocolit și am deschis usa foișorului iradia din acesta iar după din curte, nici nu mai voiam sa aud ceva, voiam doar sa plec cat mai departe și sa beau pana uit de mine și totodata de el. La naiba cu toata situația asta .