Parfumul tău...

IV

  

            Durea ca naiba, îmi tremurau mâine iar gâtul ma ardea îngrozitor, nu mai beau niciodată, asta am zis și in ultimele dați dar acum sper ca o sa ma țină faza asta, întârziasem la liceu dar presupun ca nu o sa am probleme, găsesc eu o scuze, biletul mamei prin care ma anunța ca a plecat devreme alături de câteva pastile pentru mahmureala m-au făcut sa ma simt și mai prost decât o făceam deja, ce pot sa fac, sunt un caz pierdut. 

Vremea este una buna, înaintez cu pași rapizi lăsând in urma cartierul mizer in favoarea blocurilor majestuoase ajungând tot mai aproape de liceu, nu era nimeni in fata Curții, cine ar mai venii atât de târziu la liceu, era logic, însă se pare ca nu eram singurul întârziat, aceiași mașina luxoasa de mai devreme frânează brusc in parca, același bărbat de aseara se grăbește sa ii deschidă portiera din spate băiatului blond care strângea agitat o servieta de piele maro in mâine, nu știu dacă faptul ca m-a lovit ieri m-a enervat sau pur și simplu aveam nervi pe mine și am vrut sa ma descarc pe cineva, cert este ca nu ma gândesc de doua ori înainte sa ii pun mâna pe umăr și sa îl întorc cu fata la mine.

     — Ascută-ma, ieri mi se pare ca ai fost destul de nesimțit ai cred ca ar trebui sa îți ceri scuze ! Am spus privindu-l de sus .

El s-a uitat in mai multe părți, începuse sa se sperie dar s-a tras de sub strânsoarea mea.

      — Nu am făcut nimic pentru care sa îmi cer scuze ! S-a aparat el nesigur încercând sa plece, l am prins iar de umăr făcându-l sa scanceasca.

         — Presupun ca ți se pare normal sa am ditamai vânătaia la picior din cauza bastonului tău, mai ales ca am încercat sa te ajuta când aceea tampiti ți-au pus piedica, nici nu ai încercat sa spui un amărât de mulțumesc! Am strigat la el inclesandu-mi mâinile mai mult pe umărul lui, a scâncit de durere înainte sa încerce sa se smulgă din mâna mea dar a reușit doar sa facă un pas in spate înainte sa renunța.

      — Bine, a strigat el, îmi pare rău ca te am lovit și mulțumesc ca ai încercat sa îmi opresti căderea, mulțumit?! Spune și eu ii dau drumul, am trecut pe lângă el pentru a ajunge in liceu, nu reușisem sa ma calme, ceea ce îmi confirma faptul ca eu nu eram nervos pe el, eram nervos pe mine .

Trei bătăi exacte în usa după care aud confirmarea neprietenoasa a profesorului de chimie.

     — Te ai gândit sa apari, Olivier ? Ma ironizează lăsând pentru un moment carea groasa din fata acestuia.

       — Scuza ți ma de întârziere, nu m-am simțit bine azi se dimineața, îl mint cu ochii in pământ.

         — Sunt sigur de asta Olivier, tocmai de aceea o sa o ajuți pe domisoara steward azi după ore, am auzit ca au adus niște cărți despre sănătatea corpului uman, poate te ajuta sa nu te mai simți rău. Nu am protestat, m-am Așezat in banca sub privirile neinteresate ale colegilor mei.

       — Ce ai pățit? A întrebat Arthur de pe locul din fata, el in comparație cu mine arată chiar decent.

        — Am vomitat toată dimineața, m-am plâns eu cu capul pe banca .

         — Ai combinat Wiskay cu vodka, la ce te așteptai ?  Ma interoghează kevin din spatele meu, și el arată decent.

         — Sa ma treazesc proaspăt ca o panseluta și sa fi fost sâmbătă! L-am ironizat eu dându mi ochii peste cap, discuțiile nu au mai continuat deoarece profesorul ne-a atras atenția.

                                  ***

          Mirosul de carte noua mi-a plăcut mereu, pacat insa ca acum trebuie sa le așez pe raft și nu doar sa le miros, viața era cruda, la fel ca și privirea domisoara stward care din când in când mai poposea asupra mea pentru puțin timp, cred ca ei ii displace mai mult decât mie faptul ca sunt aici, zambesc in sinea mea, biblioteca era aproape goală ca de obicei, doar câteva voci timide si soptite îmi deranjau liniștea interioară, zăresc din nou acel cap plin de cârlionți, am fost nesimțit de dimineața si cred ca ar trebui sa îmi cer scuze, am înaintat pana am ajuns lângă el, nu mai aveam chef sa îmi iau alt baston peste picioare așa ca am stat la o distanță considerabila si încerc sa îl fac atent la mine.

        — Hei...știi, am realizat ca am fost un mare nesimțit de dimineața, îmi pare rău, eram foarte nervos. Nu pare ca ma bagă in seama dar totuși dupa un timp îmi Răspunde .

       — E ok, m-am obișnuit.

        — Umm...am zis nesigur, ai un nume? Am întrebat glumeț, s-a încruntat, el nu pare ca e amuzat

          — Nu sunt un câine, bineînțeles ca am un nume! S-a aparat el deschizând o carte, avem multe întrebări in cap, cum citește daca el nu vede ? Sau cum se descurca, eu am doi ochii complet functionali si ma împiedic si pe suprafața plana. 

        — Și care este numele tău. M-am rezeemat de raft.

          — Eliot.