Parfumul tău...

Vll

  

        Nici măcar sunetul crengilor vechi izbite de gemul murdar  al camerei mele nu au reușit sa ma trezească, ma întorc pe partea celalalte și simt pielea cuiva, m am trezit instant frecandu -mi ochii cu podul palmei, doamne, nu am adus niciodată pe nimeni acasă, am clipit odată, apoi de doua, după am realizat tot ce s-a întâmplat seara trecută, îl adusaseam pe Eliot sa doarmă la mine pentru ca nu știa sa ajungă acasă și eu eram prea beat sa cer indicații.

— Eliot... hei, încerc eu sa îl trezesc încet, nici nu știam ce face mama sau dacă măcar e acasă, nu as fi vrut sa ma prindă in pat cu un băiat și sa creadă ca am luat o in sens invers, chiar nu era cazul.  Din partea blondului se auziră doar câteva mormâituri fără sens după care sa își tragă parură peste cap și se întoarce cu spatele la mine. Perefect, am gândit ironic.

— Eliot, trebuie sa te trezești, am spus eu iar trăgând  pătura de pe acesta lăsându-l doar in boxeri, nu am mai articulat niciun cuvânt, ochii mi s-au mărit in șoc in momentul in care au făcut contact cu pielea lui, era toată copertina de... de semne, doamne ce semne urate, erau semne de arusura, piele zbârcită și cu diferite nuanțe nude, tot spatele era acoperit de acestea, mi am coborât o ochii mai jos și nu mare mi a fost mirarea când am văzut același semne și pe picioare, doamne, prin ce trecuse ?

Nu am mai fost in stare sa spun nimic, m-am trezit atingând-i pielea spatelui cu vârful degetelor simțind dureros toate denivelările semnelor de piele arsa,  groaznic ,am îngânat.

Câteva mormaieli m-au oprit din acțiunea mea, blondul se trezise și se întorsese cu fata la mine.

—  Buna dimineața, zise el căscand  adânc înainte sa se ridice in capul oaselor, nu i am răspuns, poate pentru ca eram încă cu gândul la semnele de pe spatele lui, sau pentru ca era atât de frumos cu parul blond și răvăși sau pentru ca îl vedem prima data fără ochelarii aceea întunecați, puteam sa ii văd ochii care erau de o culoare insesizabila de albastru, aproape erau albi, doamne ce frumoși erau, dar erau goi...și reci, doamne ce reci erau. 

— Trebuie sa te ducem acasă, am spus bâlbâit înainte sa sar din patul vechi care a scârțâia din toate încheieturile in timp ce tălpile mele au atins podeaua rece . El nu s-a opus, a coborât și el din pat și se îmbracă cu hainele pe care le adunase de pe podea, încă ma uimea dexterioritatea lui, faptul ca putea sa știe exact unde sunt unele lucruri și mai ales ca se îmbracă singur fără a își lua vreo haina invers, facea totul de parca putea vedea, dupa care am stat puțin sa ma gândesc, eram dezbrăcat, aveam niște plasturi la degete, mi-am adus aminte de abia acum ca m-am tăiat in sticla de tărie pe care o terminasem, el făcuse toate astea, eu nu pot avea grija de mine fiind perfect sănătos, iar el a avut fiind orb...

— Știi pe unde locuiești ? L am întrebat cu speranța in glas, iar el doar a dat neștiutori fin umeri, oh doamne!

                                        ***

       — Aici locuiești tu ? Am întrebat uimit cu privirea ațintită spre vila uriașă din fata mea înconjurată de gardul de fier înalt sculptat cu flori superbe, era o casa superba in fata acesteia era o grădina la fel de imensa plină de statuete și arcade florale, nici măcar in filme n-as fi văzut o așa casa, sa nu mai zicem de cele câteva mașini de lux care staționări afara din curte aproape de gard. 

— Te as fi invitat înăuntru, dar mama nu prea e genul sa primească musafiri... spune el santanjenit.

— E ok, stai liniștit.

După asta am plecat înapoi acasă unde m-am trântit in pat dar spre nefericirea mea nu m-a mai luat somnul deloc, era o vreme urata afara, mama nu se arată a fiind prin casa, gândul îmi zboară fără sa îmi dau seama la Eliot, la spatele lui plin de semne, la ochii lui goi si reci Dumnezeule ma fascina prin toată ființa lui si nici măcar nu făcuse nimic, cred ca o sa înnebunesc cât de curând. 

Pana la urma m-a furat somnul si m-am trezit undeva pe la ora 4 când mama ajunsese acasă, era in Bucătărie îngândurată.

— Buna mama, am spus si am luat un mar de pe masa, nu m-a privit dar știam ca a zâmbit slab.

— Încă ești suparata...remarc eu si ma las pe spălături vechi al scaunului de lemn.

— Nu, Olivier, sunt doar obosita . Se scuza ea, dar din nefericire amândoi știam răspunsul, eu nu am fost niciodată copilul model pe care si l a dorit, eram chiar opusul. 

                                          *** 

Încă una si.... La dracu, ecuațiile astea îmi scoteau peri albi, trecusera atât de repede cele 7 zile de detenție încât gândul sa mai fac alta prostie parca înflorea in mintea mea odată cu fiecare ora de matematica, cine avea nevoie de așa ceva oricum.

— Ia-o ușor, Olivier, o sa ajungi geniu in matematica dacă continui tot așa, m-a ironizat unul dintre prietenii mei de care m-as lipsi fără regrete in momentul asta, i-am arătat degetul mijlociu înainte sa îmi cobor din nou privirea in cartea de matematica.

— Ce facem in seara asta ? Întreba alt prieten idiot de care m-as lipsi.

— Învăț la matematica, nu se vede ? Am răspuns si am ridicat cartea in dreptul fetei lovindu-ma in cap cu aceasta, poate asa îmi intra mai ușor matematica in cap.

— Ești plictisitor ! Își dădură ei ochii peste cap.

— Și in situație de exmatriculare ! Le amintesc eu si îmi deschid iar cartea de mate pe banca, ce buna ar fi o bere rece acum.