Dulce răzbunare

Capitol 22

-în ultimul timp ești tot mai tristă, ce se întâmplă cu tine? Mă întreabă Dante la masa în timp ce își bea cafeaua și mă țintuiește cu privirea

-și cam ce ai vrea? Să sar de bucurie, să zâmbesc fără oprire?

-nu am zis să sari de bucurie, dar ești morocănoasă tot timpul, ai nervi și totul ți se pare împotriva ta, deși nu-i așa.

- de unde ai scos-o pe asta? Normal ca mă comport așa atâta timp când duc viața prințesei blestemate...

-adica ce vrei sa spui cu asta?

Oftez și dau drumul la gură, nu am nimic de pierdut oricum.

-nu duc lipsa de nimic într-adevăr, dar duc lipsă de atenție ta, de iubire și cuvinte frumoase, am crezut ca voi avea parte de cea ce nu am primit în copilărie de la cel ce îmi este sortit, nu îmi pasă ca par slabă pentru faptul ca doresc să fiu iubită, nimic din toate astea nu-mi pasă, eu nu am de-a face niciodată cu mafia, vreau o viață normală și liniștită, fără ucideri, fără mafie, fără lipsă de afecțiune...

Ridic capul și îi surprind privirea uimită

L am lăsat fără cuvinte...

Când văd ca nu are nimic de zis și continue să se uite în gol, trag scaunul și mă ridic de la masă, apoi ies pe tereasa, și mă duc spre alea de trandafirii...cea care mi a arătat-o când ne am căsătorit.

Razele soarelui bate puternic spre mine

Mă pun pe vine și mă uit la un trandafir care este între ceilalți blocat, cea ce îi afectează creșterea

Îl apuc și îmi retrag mâna imediat când simt o durere apăsătoare în deget, mă uit la degetul meu și îl văd străpuns de un spin

Oftez și apuc trandafirul de acolo unde sunt mai puțini spini, apoi îl ridic cu grijă la suprafață, este atât de frumos, cel mai mare de acolo

Mă aplec să-l miros și instant un miros plăcut și intens îmi invadează nările

Cineva își trage vocea și tresar instant dându-mă în spate

-încerca să nu te mai furișezi așa în intimitatea oamenilor.

-ești pe Propietatea mea.

Rămân surprinsă

-aaam, ok atunci ar fi cazul să mă retrag, și undeva cat mai departe de Propietatea ta.

M-a simt jignită

-Natasha, știi ca nu asta am vrut sa spun, casa asta și tot ce cuprindea ea este și a ta acum, iubito.

-mhm

-voiam sa îți spun ceva defapt
-păi zi atunci
Dante oftează și îmi ia mâna între a lui

-de ce totul îmi este atât de greu?

-adică?

O luăm pe alee înapoi spre casă

-faptul ca vreau sa îți anihilez tatăl pentru a-mi răzbună răposatul tata, dar cu tine, cat este miniatura lui, imi este atat de greu....

-greu sa ce? Să mă omori pe mine prima...hmm, asta nu ar fii o mișcare prea bine gândit-

-terminate, știi ca nu la asta ma refer...dar doar te prefaci, îmi este greu faptul ca îmi pasă de tine...vezi tu, este ceva nou pentru mine

Zice și ridică ochii în sus, se uită la cer

-iar faptul ca tu ești complicată îmi face situația mai grea

Oftez

-nici nu te ai străduit măcar...

Dante întoarce capul spre mine atât de repede încât am crezut ca își va rupe gâtul

-adică nu m am străduit? Cred ca glumești ...tuna vocea lui, dar într-un ton calm

Intrăm în casa, și înaintez spre etaj...am mintea vraiște