Capitol 25

351 16 1
                                    

Stau in pat și mă uit la televizor, la ceva film, în timp ce mănânc popcorn.

Îmi place filmul, este ceva fantasy, misto rău.

Văd ca ploaia a început tare, și cred ca va veni o furtună, nu îmi plac notițele ploioase doar din cauză faptului ca sunt tunete care mă pun în sperieți

Mă ridic după canapea pentru a mi lua o pătură dar simt nevoia imediat sa mă pun jos înapoi

O durere imensă îmi străpunge capul iar picioarele îmi cedează și cad, urechile îmi țiuie și tremur toată, simt o adiere puternică de vânt peste mine apoi cad în leșin

                   >>>>>>>>>>>>>
Aud voci în jurul meu, și îmi forțez ochii să îi deschid, încă mă simt amețită iar capul sunt ca îmi bubuie

Mă simt moartă, probabil sunt moartă, dar cum să fiu dacă mintea îmi este trează iar corpul nu îmi primește comenzi.

                        >>>>>>>>>>>
Dante:

Am avut eu presimțirea aia afurisită de azi dimineață, stimă ca ceva avea să se întâmple, firar ea de afurisită presimțire.

Nici bine nu ajunsesem acasă ca primesc telefon ca și cum Natasha este la spital intoxicată cu nu știu ce otravă, și ca să fie complet, am aflat ca este și însărcinată.

Stau pe holurile spitalului și mă cert cu toți doctorii și asistentele care nu mă lasă să o văd

Jur ca dacă aflu cine a otrăvit-o, nu scapă cu viață.

-domnule nu puteți să vă agitați așa, deranjați pe ceilalți, și distrugeți condul în care se menționează clar ca nu aveam voie sa facem gălăgie și tam-tam.

Jur ca dau foc la spital!

-spune-mi dracului cum se simte soția mea, nu imi pasă de nicio regulă politică. Astfel va arunc spitalul în aer!

Femeia tresare
-nu cred ca este nevoie domnule Castillo să ajungeți în punctul ăla, eu nu am informații despre starea soții dumneavoastră...îmi pare rău. Spune și se retrage

-ai dracu' de doctorii

-pentru domnișoară Natasha Castillo?

I auzi la ei, domnișoară

-cum se simte doctore?

Doctorul Max m-a bate pe umăr, este fiul doctorului meu personal.

-hmm, nu tocmai bine, a fost otrăvită cu o substanță tare și în cantitate mare...mă tem să nu fie otravă de șoareci.

Fac ochii mari cat cepele

-nu-mi spune de-astea! Aproape ca urlu

-nu pot spune nimic altceva. Doar să sperăm.

Încuviințez

-pot să o văd?

Se uită în spatele lui

-mda, dar să nu stai prea mult astfel vom avea probleme, dar poți diseară când am eu tură să o verific să stai toată noaptea...

-mulțumesc.
Doctorul zâmbește amarnic și mă pate iar pe umăr

Intru ușor și o văd întinsă pe pat, conectată la multe aparate...

Pun mâna pe ea și atunci parcă îmi vine să urlu...este atât de rece de parcă ar fii stat la congelator...

Un aparat piuie puternic și mă uit să nu fii atins ceva din greșeală, începe o alarmă și văd 3 doctorii cum intră rapid cu aparate, printre care și Max care are o privire speriată și total tristă

2 asistente mă da afară și atunci înțeleg ce se întâmplă, parcă trăiesc într-un film total se derulează atât de rapid

Când ajung afară scap un urlet îndurerat

-NUUU, NUUU ESTE POSIBIL! Lovesc în jurul meu și îmi las capul în jos, umerii îmi tremură și pentru a doua oară în viață plâng... plâng și urlu, stau sprijinit de mașină în ploaie și plâng, nu îmi pasă ca par slab, am pierdut-o si pe ea..o persoană la care chiar țineam

M-a făcut să țin la ea, și acum mă părăsește...

Doar din vina mea, dacă nu a-și fii plecat să-l omor pe taică su, poate acum era bine.

Telefonul îmi vibrează în buzunar de câteva minute bune

Pe ecran apare numele lui Leon

-îmi pare rău să aud ce s-a întâmplat, dar cred ca am găsit cine s-a ocupat de moartea soției tale...sincere condoleanțe frate

-ascult...

-Olivia, m am uitat pe camere, nu toate erau deschise,doar cele noi...și am găsit otravă în bucătărie ascunsă sub mobilă...i-a pus și în mâncare și în suc

Ceea ce îmi aude urechile m-a speriat și nici nu îmi dau seama de următoarea mișcare

Mă urc în mașină și plec cu vitează

-unde este?

-fugise dar a găsit-o jack la vreo 2 kilometri distanță de casă, acum este în complex...te așteptăm

Fără să mai spun ceva mă îndrept spre complex, nici nu am nevoie de explicații, pistolul meu va trage fără milă în seara asta.

Dulce răzbunare Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum