În mintea unui psihopat

Epilog

        Am tras adânc aer în piept. Peisajul era minunat, trebuia să recunosc. Datorită numărului mare de copaci care împrejmuiau lacul artificial, frunzele roșiatice cădeau necontenit, alene, mult mai ușoare acum că erau uscate. Soarele era la apus și strălucea pe suprafața apei în nuanțe de portocaliu, galben și un subtil auriu. Toamna aceasta era frumoasă. Respectuoasă chiar, de parcă ar fi avut grijă ca oamenii să nu îi simtă prea brusc prezența, copacii să adoarmă lin, fiecare frunză să ajungă cu bine pe pământ. Nici vântul nu adia prea tare, se mai încolăcea uneori printre uscăciuni, dar nu i se permitea mai mult de atât. Înaintam cu un scop, dar mă bucuram și de priveliște, până când l-am văzut. Stătea chiar în mijlocul distanței dintre un arțar și o margine a lacului. Duse țigara la buze și gestul acesta mă făcu să zâmbesc.

       — Impresionant, nu-i așa? Am vorbit când eram suficient de aproape încât să mă audă.

        Se întoarse spre mine, rânji, apoi privi din nou întinderea de apă. M-am oprit lângă el.

       — Chiar este.

        Mai trase un fum, apoi stinse chiștocul de o piatră, înainte să îl catapulteze undeva în depărtare.

      — Nu e prea eco din partea ta.

        Râse.

       — Nu am fost niciodată un activist.

        Am dat din cap, zâmbind.

       — Îmi pare rău.

       — Pentru?

       — Toată povestea cu Adam. Ți-am citit email-ul de vreo trei ori, nu îmi pot închipui cum te-ai simțit.

       — Este... greu, am privit în jos. Speram că fac ceea ce trebuie, credeam că îl ajut.

       — Și ai făcut-o, Jess. Ai intrat în mintea lui, ai scos la suprafață un criminal în serie! Ai dezlegat una dintre cele mai încurcate minți ale lumii! Dar știi mai bine decât mine că niciodată nu vom afla tot, când vine vorba de astfel de cazuri. Că psihicul este nemărginit și al naibii de imprevizibil.

       — Ai dreptate, am oftat. Dar nu renunț, Milo. O voi lua de la capăt de câte ori este nevoie.

       — Știu.

        Tonul vocii era cald, cu o urmă de mândrie. Mi-am simțit stomacul făcându-se ghem.

       — Îți mulțumesc că ai venit.

       — Oricând, ridică din umeri. Dar sunt curios.

       — Păi... trebuie să merg la o nuntă.

       — Tu?

       — Așa-i?

        Am râs amândoi.

       — Am nevoie de un partener.

        Milo se gândi o clipă, apoi rânji:

       — Cu o singură condiție. Eu merg la nuntă, tu vii la o întâlnire.

       — Destul de corect.

        Ne-am îndreptat spre ieșirea din parc, în pas domol.

       — Și... cine se căsătorește?

        Râsul meu a speriat o pasăre care căuta mâncare lângă alee.

       — Fratele meu.

       — Ah, ok.

        Pauză.

       — Stai, ce? Tu ai un frate?!

*** Va urma ***

Dragii mei, primul volum se termină aici. Aceasta NU este varianta finală, lucrez asupra manuscrisului, îl îmbunătățesc, adaug, corectez. Și, după cum am anunțat și pe Instagram, m-am hotărât că va fi o dilogie. Sper că v-am atras atenția și că veți descoperi cu mare interes povestea finală, atunci când va fi pregătită să își găsească o căsuță.

Mulțumesc pentru răbdare și comentarii, înseamnă enorm! Vă îmbrățișez cu drag! 🩷

https://www.instagram.com/alle92ndr/

https://www.facebook.com/profile.php?id=100089438802747