Cea mai bună afacere

Capitolul 7

Lorenzo Palama

     Mă uit prin oglinda retrovizoare la somnul dulce pe care îl are șatena și zâmbesc. Îi stă bine ca mămică și faptul că eu sunt tatăl, e și mai frumos.
   Mă gândesc cum era să îl reproduc cum trebuie, dacă o atingeam așa cum mi-am imaginat în ultimele zile. Să o fac să nu-și mai dorească pe nimeni altcineva în afară de mine.
   Opresc mașina în fața magazinului și o ating ușor pe umărul dezgolit. Rochia lungă și roz cu floricele îi stă bine, poate prea bine.

— Am ajuns, mai vrei struguri?

— Normal, zice și se ridică căscând, aranjându-și rochia. Mă duc, nu durează mult.

— Vin și eu, mă ofer să merg, dar privirea urâtă pe care mi-o servește din nou mă face să tac.

   Privesc ceasul pentru a cincea oară și deja nu mai pot. A zis că își cumpără struguri, nu tot magazinul!
   Ies din mașină și pășesc apăsat spre ușile supermarketului, nervos din cale afară și cu dorința de ceartă.
   Salut doamnele ce mă privesc pe sub gene și le ignor, căutându-mi femeia. Mă plimb printre rafturi și mă întreb unde este ăla de fructe.
   Un chicotit îmi atrage atenția, mă iau după el și când fac colțul o văd. Vorbește cu un bărbat blond, ba de aici pare că flirtează cu el și vena de la gât nu ezită să apară.
   Acesta stă aproape de ea, foarte aproape, iar domnișoara gravidă se joacă cu boabele strugurilor, dorind să pară timidă.

— Iubito? Am crezut că nu mai vii, zic și șatena rămâne blocată. Se pare că sarcina te face să uiți noțiunea timpului.

— Bună ziua, i-am spus soției dumneavoastră că ăștia sunt cei mai buni struguri, chiar din grădina mea.

— Ei serios? Să ghicesc, culeși chiar de tine? Melissa își dă ochii peste cap și mă enervez.

— Chiar da, gustați și dumneavoastră, o să vă placă. Ei i-au plăcut, a zis că o să-și cumpere mereu de aici.

— Nu e nevoie să gust, am să gust din alte fructe. Diseară. Zic și o prind de mâna pe șatenă, mergând direct spre casă.

   Dacă nu îi cunoșteam fața la nervi, aș fi zis că este extrem de rușinoasă, însă acum ar putea să mă ucidă și să mă ascundă undeva.
   Deschid portiera la mașină și șatena mă ocolește nervoasă, intrând pe partea cealaltă, prefer să tac și mă așez la volan.
   Se pare că drumul este unul liniștit, aceasta nu a zis nimic, ci s-a îndopat cu toți strugurii. Dacă vreau să tacă, înseamnă că trebuie să-i dau mâncare mereu?

— Unde mergem? Ăsta nu e drumul spre casă! oftez și mă uit prin oglindă la ea.

— Păi eu plecam unde aveam treabă, dacă tot te-ai oferit să vii, trebuie să mergi cu mine.

— Nu vreau să merg cu tine, prezența ta mă enervează la culme! țipă și aruncă o boabă de strugure în mine.

— Stai cuminte, îi spun amenințător, cu o oră și ceva în urmă, prezența mea nu te enerva așa tare.

— Nu îți este rușine? Profiți de mine știind că am hormonii la maxim, apoi te săruți cu Sabrina, cum?

— Cum mă sărut sau cum tremuri când te ating? obrajii i se fac roșii și se lasă pe spate, privind pe geam.

— Tremuram de frică să nu ne prindă cineva, totuși ne-a prins...

   Pufnesc în râs și decid să o ignor tot drumul, orice ar spune și cât s-ar da după ureche, eu știu adevărul.
   I-a plăcut, îi place tot ce i-am făcut și sunt sigur că mai vrea. Știu că mă vrea atunci când se uită la mine, cum o face și acum.
   Buzele întredeschise, ochii fiindu-i pe tot corpul meu. Mâinile micuțe ce strâng de capătul rochiei, picioarele pe care le strânge și respirația adâncă.
   Deschid geamul și inspir adânc la rândul meu, gesturile ei agitându-mă și pe mine. Dacă nu era gravidă o făceam să uite cum o cheamă.
   Opream mașina undeva retras, blocam ușile și mă duceam pe bancheta din spate. Rochia o dădeam ușor jos, apoi în sfârșit îi sărutam buzele rozalii și puteam să-i văd tot corpul așa cum îmi doresc încă din prima zi.