Cea mai bună afacere

Capitolul 11

Melissa Roosevelt Palama

     Mă doare capul doar când mă gândesc cum ar reacționa tata dacă ar afla adevărul. Dacă i-aș spune într-un fel anume, să știe că eu și Lorenzo de fapt nu ne iubim, ba chiar aproape ne urâm.
   Trag de rochia mulată mai tare și intru în bucătărie, în sfârșit am plecat la conac. Simt că aici este acasă, am învățat fiecare loc în parte.
   Sofia mi-a gătit o mie de bucate gustoase, normal că am mâncat din toate și după am vomat.
   Lorenzo este supărat pe mine și nu a mai venit de vreo săptămână jumătate să mă vadă. Sabrina nici ea nu a fost prin peisaj.
   Angelo mi-a povestit că s-a întâlnit de câteva ori cu aceasta la firmă, iar gândurile mele au zburat într-o direcție greșită și sper să nu fie adevărate.
   Îmi iau treningul de culoare gri pe mine și cobor rapid scările, ignorând privirile îngrijorătoare ale servitoarelor.

— Mă duc la suc cu mama, zic și ies din casă, inspirând aerul curat.

   Mama mi-a spus că tata a încercat să vorbească cu ea de câteva ori, însă nu a acceptat.
   Abia aștept să o văd, îmi este dor enorm de dânsa și știu că la pachet vine cu bunica. Mama tatălui meu care a rămas de partea mamei.
   Chiar nu putea Kate să fie la fel de mișto precum bunica mea? De ce încearcă atât de mult să mă urască, chiar dacă uneori se vede că nu o face așa mult?
   Parchez mașina și îmi iau geanta, casc obosită și când să fac colțul să intru în cafenea, o văd pe Emma la masă cu Lorenzo.
   Inima îmi stă în loc și sper că nu mă trădează niciunul. Mă apropii încet, sperând să nu mă vadă și mă așez pe un scaun, în spatele unei flori cu frunze multe și mari.

— Spune-i și ei, este destul de capabilă să înțeleagă, zice Emma, lăsându-se pe scaun.

— Nu ar înțelege, mai ales după ce a pățit cu bebelușul. Îmi este frică, nu vreau să rănesc pe niciuna dintre cele două, însă la final, una tot trebuie rănită.

— Știm amândoi cine este, înghit în sec și-mi pare rău că am vrut să ascult. Mai bine ai îndepărta-o frumos, elegant, o să fie scandal mare.

— Pentru copilul meu aș face orice, înțelegi?

   Mă ridic și plec, nu vreau să știu restul discuției. Sper că Lorenzo nu se referea că o să-mi ia copilul.
   Îmi așez tricoul și zâmbesc către mama când intră în încăpere. Înlătur sau mai bine zis, încerc să înlătur cele auzite.
   Îmi comand o salată și un suc natural din grapefruit, iar mama paste și un pahar de vin.
   Discuția despre tata încă se lăsa așteptată, privesc ceasul și nu-mi vine să cred că au trecut două ore.
   Bunica nu a putut ajunge din nefericire, a trebuie să se ducă la spital și să-și facă nu știu ce analize de care nu are nevoie.
   Vinul din paharul mamei arată super bine, mușc limba pentru a-mi ține pofta în cui și mă uit în farfurie, aerul nedorind să mai intre în mine.

— Iubito, ești bine? întreabă îngrijorată.

— Mamă, pot să gust din vin? vocea mea mă trădează că-mi vine să plâng de poftă și mama zâmbește calm.

— Dacă bei un pahar sau două, nu înseamnă că pățește ceva copilul.

— Am să-mi comand și eu doar un pahar.

   Al treilea pahar este mult mai gustos, beau câte o guriță mică și zâmbesc fericită.
   Amețeala ce m-a luat mai rapid decât înainte se datorează sarcinii, însă nu-mi displace.
   Întorc capul spre terasă și îmi vine să arunc cu paharul de suc în geam. Se pare că nimeni nu-mi duce lipsa, Lorenzo, Angelo, Emma și Sabrina fiind bucuroși împreună.
   Iau telefonul de pe masă și decid să îi dau o poză cu sticla de vin și paharul plin lui Angelo.
   "Bem?" îi scriu și mă simt mândră de mine. Mama revine de la toaletă și mă sărută pe frunte, apoi mă privește cu drag.

— Trebuie să fug, mergem?

— Eu mai rămân, am să-i scriu Emmei să vină, mint cu nerușinare și-mi iau la revedere.

Lorenzo Palama

     Angelo a sosit la scurt timp după ce am terminat conversația cu Emma și nu înțeleg de ce a adus-o cu el și pe Sabrina.
   Zilele astea tot m-a înnebunit să îi fac ceva pentru a se "liniști", doar că nu am putut nici să o sărut.
   De când a apărut domnul Morris mă simt urmărit, deși nu cred că e atât de nebun. Sper.
   Începem să derulăm amintiri și atât timp cât nu-s despre mine și fosta mea logodnică, mă bucură.
   Cele mai amuzante au fost povestirile lui Angelo, a povestit aproape jumătate de oră despre Melissa.
   Îmi place să aud povești despre ea, să aud orice despre șatenă. Mi-e dor de ea, dar nu pot să stau lângă dânsa și să nu o ating. Mai ales că nu mă lăsa, se pare că e supărată extrem de tare pe mine.

— Oh... Angelo îmi dă telefonul în mână și rămân blocat.

— Ce e asta? Femeia asta chiar a înnebunit cu totul?!

— Ce? întreabă fetele deodată. Sun-o, zice Emma după ce vede și ea mesajul.

— Alo? Melissa, unde ești? întreb nervos și aceasta doar râde, apoi închide telefonul. Am să mor, mă bagă în pământ fata asta!

— Iubitule, ea nu se gândește deloc la cel mic? spune Sabrina, prizându-mi mâna.

— Da mai taci din gura aia! zic nervos și-mi smulg mâna. Ce vrei? Să-l scot din ea și să-l pun la tine? În plus, cine te-a invitat aici?

— Lorenzo! țipă Angelo și mă privește neînțelegător.

   Îmi iau cheile de la mașină și le fac semn că mă duc să plătesc nota. Fix acum și-a găsit personalul să fie ocupat.
   Bat cu pumnul în masă și dacă nu vine cineva am să plec de nebun și nu plătesc nimic.
   Îmi trec mâna prin păr, din spatele meu vine o fată tinerică ce mă privește timid și mă abțin să nu-i zic vreo două.
   Plătesc nota și dau să ies, dar mă opresc când aud un râs pe care nu l-aș uita nici dacă mi-aș pierde memoria.
   Femeia mea, beată și însărcinată, râzând cu ultimul prost la masă. Grăbesc pasul și îl apuc de guler pe bărbat.
   Îi dau un pumn în față și șatena se ridică de pe scaun, surprinsă. Paznicii cafenelei se apropie în fugă și ne despart.
   O iau de mână pe Melissa și o bag cu forța în mașină, oricum nu putea să mă dovedească.
   Se întinde ca o mâță și îi întind scaunul pentru a se simți mai bine. Începe să râdă și pornesc mașina imediat, le dau mesaje lui Angelo și Emmei să nu o aducă pe Sabrina acasă și pentru binele lor, nici ei să nu vină.
   Nu mă interesează cu cine s-ar vedea, când s-ar vedea și unde, dar când vine vorba de alcool și copil, simt că turbez.
   O servitoare ne iese înainte și o descalță de teniși, o iau în brațe și plec cu ea în camera ei.
   Mirosul de vin combinat cu parfumul de levănțică mă calmează și expir tot aerul din plămâni.

— Dezbracă-mă, șoptește la urechea mea și mă pufnește râsul.

— Da, sigur, iar mâine să zici că am profitat de tine.

— Nu mă vrei? mă privește tristă și oftez.

— Te vreau indiferent de oră, de zi, te vreau, Melissa.

   Mă sărută apăsat și o sărut înapoi, îi dau jos hainele într-o fracțiune de secundă și abia aștept scandalul de mâine dimineață.