Cea mai bună afacere

Capitolul 17

Melissa Roosevelt

     — Tată! încerc să respir cât pot de mult în timp ce doctorii mă duc în sala de nașteri. Te rog, sună-l pe Lorenzo!

— Nici gând, zice categoric.

— Te rog, am nevoie de el aici.

— Se pare că el nu are nevoie de tine! Nu ai văzut cât de ușor a acceptat actele de divorț?

— Asta că pe lângă divorț, vrei să-i iei și copilul! zic nervoasă.

   Când tata mi-a pus actele de divorț în mână am rămas șocată. Nu știam ce să fac, aveam speranța că o să mă caute.
   Dar nu a fost așa, mi-a zis că Sabrina s-a plâns la el că am fost în casa la ea și că i-am făcut dormitorul vraiște.
   Nebuna aia și-a făcut murdar singură în cameră, apoi a dat vina pe mine. Desigur, servitoarea a zis că am fost acolo, dar nu știe ce am făcut.
   Însă în ziua aia bătrâna o sunase, Sabrina și-a dat seama ce am vrut să fac și i-a spus tatălui meu unde mă găsește.
   El i-a spus ce a aflat și aceasta nu a negat nimic, zicând clar că eu sunt nimic pentru Lorenzo.
   A semnat numaidecât, fiind nervos că vreau să iau copilul, însă aici tot planul tatălui meu este.
   Deși știu sigur că am să câștig procesul, mai ales că avocații tatălui meu sunt cei mai buni, iar tata are o mână largă.
   La doua zile după divorț, brunetul a cerut-o de soție pe Sabrina. Anunțând că în trei luni o s-o ia de soție.
   Ultima dată l-am văzut în curte, când ne-am certat. Se pare că nu i-a luat mult până să decidă pe cine vrea în continuare.
   Poate că nu este ceva rău că am să iau fetița doar pentru mine. El a vrut război și o să primească.
   Se pare că m-am înșelat, eu m-am îndrăgostit, iar el doar s-a jucat. I-am dat voie să mă folosească și el a făcut-o imediat. Doare.

— Tată, te implor, măcar lasă-l să o vadă... și pentru el este primul copil! țip și mama îl prinde de mână.

— Fie, îl las să o vadă, doar azi.

   Nașterea a fost cea mai dureroasă experiență din lume, dar aș mai naște-o din nou și din nou.
   Părul brunet și creț al fiicei mele este plin de atitudine. Cum îl dau și cum îl așez să nu arate ca un pudel, nu pot.
   Zâmbetul este al meu, iar nasul este al tatălui. Micuț și comic, genele sunt ale mele și alunița de pe antebrațul drept este a lui Lorenzo.
   Pe piciorul stâng are o pată maronie, asta este a mea, urechile sunt o combinație ciudată între ale noastre.
   Mirosul de nou nouț este splendid, parcă miroase a flori de cireș. Mama o ia din brațele mele și începe să vorbească cu ea, bunica încă plânge și tata se așează lângă mine.

— Tot ce fac, fac pentru tine.

— Mă puteam descurca și singură, spun rece, încă supărată pe el.

— Dacă e să fiți împreună, o să fiți, doar te rog să lași timpul să mai treacă.

— Melissa? îl împing ușor pe tata și privesc către ușă.

   A rămas la fel de frumos cum îl știam, poate chiar s-a făcut și mai frumos.
   Barba i-a crescut mai mult decât înainte, ochii îi erau ușor roșiatici și costumele și le-a transformat în treninguri.
   Se apropie de mine și ochii lui nu mă scăpau deloc, îmi analizau fiecare trăsătură pe care sunt sigură că o cunosc destul de bine.
   Părea că îi este dor, că îl doare la fel de mult precum mă doare pe mine. Regret că am uitat cutia de cercei pe acasă, dar nu știam că o să vină și el.
   Se așează lângă mine și mama întinde copilul, privind emoționată întâlnirea dintre tată și fiică.

— Bună, salută acesta și-l pufnește plânsul.

— Chloe, spun și întoarce capul spre mine.

— Ai zis că nu o să-l pui pe ăsta, zice fericit, Chloe fiind primul nume pe care l-a ales el.