Cea mai bună afacere

Capitolul 22

Lorenzo Palama

     Încercăm să repornim camerele de filmat ce au fost închise intenționat și simt că o iau razna.
   Am dus-o pe Melissa în cameră să se odihnească, leșinul ne-a luat prin surprindere și vreau să rezolv tot până își revine.
   Domnul Roosevelt aproape că o ia razna gândindu-se că Noah i-ar putea face ceva rău nepoatei lui.
   Mai bine mă angaja pe mine ca bodyguard, desigur, mai bine nu eram atât de încăpățânat și totul era bine acum.
   Gust din cafea și dacă nu frigea în așa hal, o dădeam toată pe gât. Cele două mame încearcă să se calmeze una pe cealaltă, dar mai rău fac.
   Haosul din jurul meu mă face să mă simt vinovat și nu mai știu pe unde să scot cămașa.
   Doi bărbați de la securitate se apropie de noi și în casă intră poliția, dând noroc cu bărbații.

— Șefule, am reușit, ultimele minute sunt astea!

   Iau cardul de memorie din mâna tipului și aștept să mi se deschidă laptopul. Privesc agitat în jur și nu înțeleg de ce mă simt urmărit.
   Bărbații încep să caute prin casă chestii pentru a vedea pe unde a intrat răpitorul și cum îl putem găsi mai repede.
   Dacă nu l-am bătut destul, am să-l bat când o să-l prind. Sunt sigur că el este și nu înțeleg cine s-ar gândi să-mi fure vreodată copilul?
   M-aș fi așteptat la Sabrina, însă la altcineva niciodată. Dar dacă idiotul a vrut război, război să fie.
   Fișierele cu filmări încep să apară pe ecran și trei dintre ele fiind de pe ziua de azi, o filmare durând cinci ore și ceva.
   Le deschid pe rând și mă uit la oră, derulez rapid primul film și nu găsesc nimic. Găsesc cel în care Melissa este împinsă în mașină și mă enervez.

— Ăsta e! zic și toți se apropie, dau drumul la sonor și trag mai aproape cadrul cu Noah.

— Cine e tipa? fac ochii mari și inima îmi tresare când o văd pe Sabrina. Dacă de Noah nu-mi făcea griji, ei bine de nebuna asta nici nu vreau să discut.

— De asta mă temeam, zic nervos.

— Ce vrei, Sabrina? întreabă Noah și își tapează lovitura de la buză.

— Prea mult i-am lăsat pe ăștia să-și bată joc de noi, nu crezi? Am o afacere.

— Ascult, spune atent.

— Tu o vrei pe Melissa, iar eu...

— Pe Lorenzo, da, știm, o întrerupe acesta și îi vorbește ironic.

— Dă-l dracu pe Lorenzo, ce-mi pasă mie de el? Eu vreau un copil! îi face din ochi și șatenul zâmbește.

— Pe Chloe pot să ți-o aduc acum, dar pe Melissa cum o iau?

— Lasă pe mine! zice sigură fata.

— Melissa... spun și fug rapid pe scări, sperând că am să o găsesc acolo.

   Izbesc ușa de perete și trag așternuturile ce parcă acopereau un om. Suspin și încep să sparg tot ce prind la mână.
   O casă plină de bodyguarzi și polițiști, iar soția mea a fost răpită! Mama Melissei leșină și tatăl fetei încremenește.
   Omul ăsta nu că pare periculos, el chiar este și nu cred că o va lua ca pe o glumă. Mă împinge ușor și trece pe lângă mine.
   Am aflat de la băieții de afară că trei dintre ei au dispărut. Normal, cine știe cu cât i-a platit Sabrina pentru treburile ei murdare.
   Mă schimb de haine și îmi iau un trening, șeful poliției a spus că cel mai bine e să-mi pun o vestă anti-glonț pe mine.
   Fac cum spune el, intru în mașină cu domnul Roosevelt și plecăm pe unde zice el. Nu știu ce fac și unde mă duc, tot ce știu e că are un plan.
   Oprim la niște docuri foarte dubioase și suntem înconjurați de mulți bărbați bine făcuți, cu pistoale în mână.
   Printre ei își face loc un tip plinuț, mai mic de înălțime și cu un trabuc între degete. La gât avea un lanț imens și pe degete multe inele.
   Dintele de aur ce sclipește în gură nu mă face să cred că ne vom juca fotbal. Aceștia se apropie de mine ușor și când iese din mașină și Morris, se opresc.

— O, Morris! zice bărbatul cu trabucul și începe să râdă, ținând mâna pe burtă. Prietene! accentul stâlcit mă face să cred că țara lui natală este Italia.

— Franco, am nevoie de tine, zice și italianul trage din țigară. Fiica și nepoata mea au fost răpite.

— Ai venit la omul potrivit, totuși, cui i-ai greșit atât de tare? Nici eu nu aș face așa ceva, spune și face cu ochiul.

— Fostei lui logodnice și unui bodyguard nătâng, zâmbesc și mă așez pe capota mașinii.

— Lola, Jack, Ramon, apucați-vă de treabă! trei persoane de culoare ies în față și pleacă în clădire, la trei minute aducând cu ei o foaie. Aduceți-mi o mașină și să mergem spre port!

Melissa Roosevelt Palama

     Mă simt zguduită și deschid ochii încet, gura, mâinile și picioarele îmi sunt legate, iar locul întunecat se pare că nu este camera mea.
   Încerc să mă abțin din a nu țipă și sper că mă pot elibera până să-și dea seama că m-am trezit.
   Gândul îmi zboară la Chloe și lacrimile încep să-mi curgă șiroaie. Nu că sunt sigură, sunt sută la sută sigură că Noah ne-a răpit.
   Îmi scot o mână și mi-o mișc puțin pentru că este înțepenită. Încerc să mă forțez și mult mai ușor decât credem dau jos și ață de la picioare.
   Norocul meu e că am făcut gimnastică, pot să mă întind destul de bine. Cum te poți elibera dintr-un portbagaj?
   Ridic capul și îmi dau seama că aș putea ajunge cu ușurință pe bancheta din spate, dar m-ar vedea, iar forța lui e mult mai puternică decât a mea.
   Analizez mai bine locul pe unde trecem și observ o pădure ce avea pe copaci anunțuri imobiliare.
   Nu se aude niciun zgomot de bebeluș și teama că i-a făcut ceva mă face să plâng din nou. Acesta oprește mașina la o benzinărie și coboară, iar acum e și șansa mea.
   Când se îndepărtează destul de mult, mă chinui să ajung pe bancheta din spate și trag de portieră, dar era închisă.
   Noroc că idiotul e idiot și a lăsat geamul din față deschis. Sar cu grijă și fix când ajung cu picioarele pe pământ, fac contact vizual cu el.
   Noah lasă cumpărăturile din mână pe banda rulantă și fug spre pădure.
   Am grijă să nu îmi intre ceva în picior și mă ascund după un copac uriaș. Nu știu cât am fugit și până unde, însă sunt sigură că mi-a pierdut urma.
   După ce mă asigur că nu-i prin jur, încep să fug din nou, piciorul mi se prinde între două crăci de pe jos și îmi înăbuș țipătul.
   În continuare încerc să mă îndepărtez, șchiopătând. Un sunet din spate mă face să tresar și mă furișez după un copac din nou.
   Sunetul tot vine mai aproape, dacă o să fie nevoie, îl voi bate cu capul de copac. Brusc, din dreapta sare un iepure și țip, expirând ușurată.
   Merg ușor prin pădure și nici nu mai știu pe unde să fug. Piciorul meu pare mai mult luxat decât rupt, însă tot groaznic doare.
   Sunetul de apă ce se revarsă mă conduce spre un izvor minunat. Beau cum pot apă și sper că este bună de băut.
   Îmi rup din tricou o bucată și ud cârpa, ștergându-mă pe picioare. Vreau acasă, vreau să fiu cu Lorenzo și cu Chloe.
   Leg bucata de cârpă în jurul gleznei și merg la pas prin pădure. Nu cred că am să mai văd bine spre seară, nu știu unde sunt și ce se întâmplă în continuare.
   Aud o mașină trecând în depărtare și grăbesc pasul, mai aud una și încă una. Mă ascund după un tufiș și privesc mașinile ce trec.
   Nu am reținut numărul de la mașină, știu doar că este neagră. Orice ar fi, trebuie să opresc una, altfel trebuie să dorm în sălbăticie.
   Care ar fi șansele să opresc fix mașina lui Noah? Înghit în sec și sper că nu o să se întâmple asta.
   Fac semn către o dubă neagră, aceasta oprind imediat. Șoferul bătrân și cu sprâncene stufoase mă sperie.

— Melissa? întreabă cel de lângă, un domn gras și cu un accent de italian.

— Da?

— Iubito? din dubă iese Lorenzo și încep să plâng, sărindu-i în brațe. Nu pot să cred!

— Chloe, e cu tine? capul ce-l lasă în pământ mă întristează și îi sărut obrazul. O să fie bine, o vom găsi!

— E la Sabrina, zice Lorenzo și mi se face rău. Esti bine? mă întreabă în timp ce-mi mângâie spatele.

— Cred că e de la glezna lovită, spun și mă ia în brațe, așezându-mă în mașină.