Vajnic #1 (Seria Șerpii)

Capitolul 8. Arissa care se bucura de tortura

       
            -Oh, Doamne! m-am auzit șoptind în stare de șoc.
          Jumătate din salonul principal era ticsit cu sute de pungi și cutii de la toate brandurile la care mă puteam gândi.
          Cealaltă jumătate din încăperea uriașă era înghesuită cu vaze uriașe, pline cu buchete enorme de trandafiri.
          Mintea mea se golise cu totul. Era dimineață devreme, dar oare chiar mă trezisem din somn sau încă visam?
          Nu, nu avea cum să fie un vis, pentru ca toată noaptea avusesem coșmaruri cu ochi gri metalici și erecții care creșteau atât de mult încât ajungeau să mă alerge pe stradă. Da, fusese o noapte foarte agitată.
          Ziua de ieri în schimb fusese ciudat de liniștită. După fiasco-ul total de la prima oră a dimineții, Sebastian a dispărut de pe fața pământului. Am putut să mănânc în voie tot ce mi-a pus Rudy în fața, am explorat conacul și am cercetat în amănunt biblioteca, dar am adormit imediat după cină.
          Iar acum era din nou dimineață și salonul de peste o sută de metri pătrați al conacului fusese invadată de articole de lux și trandafiri.
          -Rudy! am strigat, pășind cu grijă printre două vaze cu flori. Rudy, poți veni aici?
          Am numărat peste treizeci de pungi de la Chanel până când Rudy a apărut de pe hol. Se uita la mine de parcă nu eram invadate de obiecte cu origine necunoscută.
          -Doamna Van Dohren?
          -Nu îmi mai spune așa! Numele meu e Arissa, am zis, în primul rând.
          Ea se uita la mine, eu mă uitam la ea. Ea s-a încruntat, eu am ridicat o sprânceană. Ea și-a pus mâinile în șolduri, eu mi-am încrucișat brațele peste piept. Puteam juca jocul ăla la infinit.
          -Ce e în neregulă? m-a întrebat, cedând în cele din urmă.
          Am gesticulat larg, încercând să cuprind întreaga încăpere cu mâinile.
          -Ce sunt toate astea?
          -Noua ta garderobă, a spus simplu, de parcă era ceva normal. O să încep să așez totul în dressing imediat ce termin treaba la bucătărie.
          -Și florile?
          -Au sosit aseară, târziu, dar nu știu nimic. Despre asta trebuie să vorbești cu domnul Van Dohren, el a cerut să fie livrate aici. Asta-i tot?
          Am încuviințat căzută pe gânduri. Știam ca sărisem calul cu o zi în urmă, dar nu mă așteptam să mă simt atât de vinovată din cauza asta.
          -Rudy, am strigat-o din nou, chiar când se întorsese spre bucătărie.
          -Da?
          M-am uitat în ochii ei. Am deschis gura, dar n-am reușit să scot nici un sunet. M-am oprit, am tras adânc aer în piept, apoi m-am forțat să vorbesc.
          -Ai idee unde e Sebastian?
          -A venit puțin mai devreme de la alergat, mi-a explicat ea. Probabil e sus, în camera lui sau în biroul de lângă bibliotecă.
          Am încuviințat, iar ea s-a grăbit să plece înapoi la treabă. N-o puteam condamna ca nu voia să stea prea mult în preajma mea. Din punctul ei de vedere eram o răsfățată ticaloasa și pusă pe harță.
         
          Urcând fără grabă spre camera mea, m-am gândit la ziua de ieri. Fusese ciudată, intensă și anapoda din toate punctele de vedere. Începuse prost și continuase dezastruos.
          Făcusem pe dificilă intenționat și forțasem lucrurile mai mult decât era necesar? Da.
          Mă comportasem ca o nebună? Tot da.
          Anula comportamentul meu ceea ce făcuse Sebastian? Cu siguranță nu. Era una să mă strângă cu ușa ca să semnez o hârtie și cu totul altceva să mă amenințe ca să îi fac un sex oral. Și ce dacă mi-a plăcut? Ce dacă am avut un orgasm? Asta nu șterge pur și simplu tot ce a făcut el.
          Mi-am dat seama ca ajunsesem la etajul al treilea abia când m-am trezit fata în față cu ușa camerei lui Sebastian. Era ciudat, dar mi se părea mai întunecată decât toate celelalte uși din casă.
          Habar n-am de ce am făcut ce am făcut în continuare, dar m-am trezit pășind spre ușa, simțind o nevoie aproape dureroasă de a o lovii cu pumnii și picioarele, doar ca să îi fac în ciuda. Credea ca poate să mă supună doar pentru ca acceptasem să mă mărit cu el? Credea ca, dacă mă manipulează sexual, pentru ca eram lipsită de experiență, o să îi cad la picioare, ca o proasta? Credea ca poate să mă cumpere cu niște haine și flori?
          Ei, la naiba cu el și banii lui care n-aveau decât să cumpere orice, dar nu și pe mine!
          Am lovit ușa cu piciorul înainte de a realiza exact ce fac. Valul de furie fierbinte mi se răspândise din piept spre extremități. Am lovit din nou ușa, cu pumnii de această dată.
          -Deschide! am țipat, dându-mă un pas în spate când am auzit zgomote venind din dormitor.
          Ușa s-a deschis la perete și Sebastian, mai înalt decât îmi aminteam dacă e posibil așa ceva, cu părul ud de la duș și doar o pereche de pantaloni de trening pe el, a apărut ca un diavol în prag. Avea o privire răutăcioasă și știam, cu certitudine, ca orice urma să se întâmple, o să doară.
          -Unde arde, iubito? m-a întrebat, înclinându-și capul, în timp ce ochii îi cutreierau pe corpul meu.
          Cu o seară în urmă împrumutasem o cămașă de noapte de la Rudy. Nu era ceva ce aș purta în mod normal, dar măcar mă acoperea de la piept până la jumătatea coapselor. Am încercat să ignor fierbințeala care mi s-a ridicat în obraji încă de când apăruse în fața mea pe jumătate dezbrăcat.
          -Crezi ca poți să îți cumperi toate greșelile cu niște flori? am întrebat, ridicând bărbia mândra.
          -Nu eu sunt cel care se comportă ca un copil de cinci ani care a mâncat prea mult zahăr, a comentat, pășind înapoi și intrând în camera.
          Lăsase ușa deschisă. O invitație. Mă lăsa să aleg dacă intru sau nu, dar nu era o alegere adevărată. Dacă intram, o făceam de bună voie, deci nu puteam să îi spun mai târziu ca m-a obligat. Dacă nu intram, atunci discuția care nici măcar nu începuse se oprea acolo. Am intrat după el, dar am lăsat ușa deschisă.
          -Știi, Sebastian, dacă te mustră conștiința, ai putea să faci cu adevărat ceva în privința asta, l-am anunțat, oprindu-mă brusc în mijlocul camerei lui.
          Camera mai mare decât a mea, mai elegantă, mai întunecată, exact ca sufletul lui de șarpe. Eram aproape sigură ca în paharul cu apă de pe noptieră pune și câteva picături de venin, ca să nu uite de unde a venit.
          -Conștiința mea e bine mersi.
          S-a întors cu fața spre mine și s-a sprijinit cu umărul într-un stâlp al patului. Avea... mulți mușchi despre care nu știam ca exista. Avea și o mulțime de tatuaje, pe tot pieptul, pe umeri și brațe. Dumnezeule, ce operă de artă!
          Oprește-te, Arissa. Nu e o operă de artă. E unealta diavolului!
          -Atunci de ce ai cumpărat trei florării pe care le-ai depozitat în salon? am întrebat mimând curiozitatea.
          În realitate aveam nevoie de toată puterea de concentrare ca să mă uit în ochii lui, nu mai jos de gât. I se stricase sistemul de ventilație din dormitor sau prefera căldura, ca să îi amintească de iad? De ce era atât de cald?
          -M-am gândit ca ți-ar plăcea.
          -Nu îmi plac trandafirii roșii, am zis, savurând mică victorie.
          -Foarte bine, atunci o să îi spun lui Morti să îi arunce pe toți sau să le dea foc, a zis simplu, de parcă nu era mare scofală.
          -Asta faci cu ceea ce nu se aliniază după bunul tău plac în viața? Arunci totul la gunoi sau incendiezi lumea și te prefaci ca nu s-a întâmplat nimic? Nu-i de mirare ca nu ai mustrări de conștiință după ziua de ieri, Sebastian.
          -Arissa, a spus împingându-se cu umărul în stâlp și pășind lent spre mine. Simt ca ai câteva lucruri să-mi spui.
          -Am multe de spus, l-am asigurat, fortandu-mi picioarele să rămână pe loc, să nu mă retrag din fața lui.
          -Cum ar fi?
          Ajunsese în fața mea. Era de-ajuns să întindă o mână ca să mă atingă sau să mă prindă. Ar fi trebuit să am puțină decență și să mă feresc din calea lui, dar nu mă puteam convinge să cedez din nou. Poate ca până la urmă nu curiozitatea, ci orgoliul o să omoare pisica asta.
          -Ești un ticalos, l-am anunțat, lăsându-mi capul pe spate ca să mă uit în ochii lui.
          -În regulă, pot să trăiesc cu asta. Altceva?
          -Ești cea mai detestabilă persoană pe care o cunosc și te urăsc.
          -Da, m-ai informat deja cu privire la sentimentele tale foarte arzătoare, a comentat în batjocură. Începi să repeți aceleași lucruri, soțioara. Mai ai și alte plângeri?
          -Ești... ești... aproape ca m-ai violat, psihopatule! Îți dai seama de asta măcar? am țipat, aruncându-mi mâinile în lateral. Realizezi ca puteam să rămân cu traume? Asta vrei, de fapt? O soție trofeu, tăcută și supusă, care să se îndoape cu antidepresive ca să suporte tot ce o obligi să trăiască?
          Acum el părea cel furios, cu toate ca nu avea nici un drept. Dintre noi doi, el nu avea nici un motiv să fie furios.
          -Exagerezi, Arissa, m-a atenționat încet, privindu-mă fix, fără să clipească. În primul rând, mie-mi pari bine, sănătoasă și atât de stabilă psihic pe cât poți tu să fi.
          -Și în al doilea rând? am întrebat, frustrată.
          -În al doilea rând, ce?
          -Ai spus în primul rând. Continua cu al doilea argument cu care încerci să-mi anulezi traumele!
          L-am văzut încercând să se abțină. Mai întâi ochii i-au sclipit, apoi și-a strâns buzele una de alta. Colțurile gurii îi tremurau, încerca să se abțină, dar n-a reușit mult. A izbucnit în hohote, râdea zgomotos și sunetul îmi vibra pe piele. Am scrâșnit din dinți.
          -Ești atât de dereglat încat nu realizezi ca a manipula pe cineva să-ți facă sex oral e tot o formă de abuz, am țipat și am realizat în același timp ca era adevărat. Nu am vrut să o fac, tampitule! Crezi ca asa îsi dorește o femeie să aibă primul contact cu un penis? Intr-o limuzină în care ți-ai tras-o cu naiba știe câte femei, amenințată ca dacă nu face ce i se spune ori sora, ori tatăl ei or s-o pățească? Și după toate astea, ai impresia ca o să mă prefac ca nu s-a întâmplat nimic doar pentru ca mi-ai luat niște afurisite de flori?
          Surprinsă de puterea cu care mă lovise dezamăgirea, m-am tras un pas înapoi. Nu aveam așteptări de la Sebastian Van Dohren, soțul meu sau nu. Dacă propriul meu tată nu se gândise de două ori înainte să ne arunce pe toți în aer, nu mai aveam așteptări de la nimeni. Atunci, de unde venea dezamăgirea care îmi înmuiase până și furia? Nu mai simțeam nimic arzător care să mă îndemne să îl castrez pe blestemat și să-i îndes penisul uriaș pe gât. Simțeam doar amăreala abandonului de sine.
          -Nici măcar nu mai contează, am zis, ferindu-mi privirea.
          M-am răsucit spre ușa rămasă deschisă și am început să merg. Mă simțeam de parcă picioarele mele nici nu atingeau podeaua din lemn masiv. Fusesem atât de proasta încat îmi imaginasem ca, dacă îmi luase flori, se simțea vinovat pentru ziua de ieri. Eram mai furioasă pe mine cât pe el în clipa aia.
          Înainte să ajung la ușa m-am trezit ridicată în aer, cu un braț în jurul taliei și cu spatele lipit de pieptul lui. Cămașa de noapte subțire a lui Rudy nu mă proteja de fierbințeala pe care o emana Sebastian.
          -Am vrut să îți întorc favoarea, mi-a spus aproape de ureche, mârâind ca un animal. Voiam să te întind pe bancheta, să-ți desfaci picioarele pentru mine și să rămân cu capul între ele până mă sufoc.
          O parte din mine și-a frânt gâtul auzind ce refuzasem cu o zi în urmă. Era aceeași parte care, în clipa aia, nu se gândea să plece de lângă psihopat, ci să se apropie mai tare. Am înghițit în sec și am închis ochii, profitând o clipă de faptul ca nu îmi vedea fața. Faptul ca era atrăgător ca naiba și incredibil de frumos nu avea să-mi aducă decât multe probleme, pentru ca, în ciuda a ceea ce îmi făcuse, în ciuda mea parcă, simțeam atracția aceea ca pe o chemare a întunericului, fierbinte, necontrolată și aproape imposibil de refuzat.
          -Am înteles ca ești psihopat și nu știi cum să te comporți în anumite situații, i-am spus ferindu-mă de buzele lui care-mi atingeau urechea și care îmi înfiorau corpul.
          -Spune-mi ce vrei să fac ca să simți ca suntem chit.
          -Ai putea începe cu niște scuze, i-am sugerat, încercând să îi împing mâna cu care mă ținea nemișcată, lipită de el.
          -Nu-mi pare rău pentru ce s-a întâmplat ieri, mi-a spus sec. A fost cea mai incredibilă experiență pe care am avut-o vreodată cu o femeie și nici măcar nu am făcut sex. N-o să-mi cer niciodată scuze pentru ceva care mi-a înmuiat picioarele de plăcere.
          Am rămas liniștită, tăcută, sperând ca exista și un dar, dorindu-mi în același timp să nu fie.
          -Dar îmi pare rău ca te-ai simțit obligată și constrânsă să faci asta, a spus, răsuflând prelung. Am vrut să te învăț o lecție, dar nu aș fi mers atât de departe dacă nu aș fi crezut ca îți place și ție, Arissa. Adică, la naiba, ai avut orgasm!
          Avusesem, într-adevăr, iar asta era unul dintre motivele pentru care mă simțeam și mai rău. Ce fel de persoană dereglată se comportă așa? Ce prizonier se bucură de tortură mai mult decât călăul sau?
          -Lasă-mă să plec acasă, i-am cerut obosită, sprijinindu-mi capul de umărul lui.
          -Pot să îți cumpăr toate magazinele și florăriile din oraș, mi-a spus el. Pot să îți cumpăr case, mașini, avioane dacă vrei. Pot să îți cumpăr stelele de pe cer sau să te duc la ele, dacă mă lași. Pot să fiu rău până în măduva oaselor sau pot să fiu bun ca un sfânt pentru tine, Arissa. Pot să îți dau ce vrei, pot să fac ce vrei, pot să fiu cum vrei.
          Când și-a ridicat o mâna și m-a prins de gât, respiram precipitat. Tot corpul meu ardea, fiecare cuvânt pe care îl rostea încet și apasă turna lava fierbinte în venele mele. Mi-a apăsat gâtul cu mâna, punând doar puțină presiune.
          -Pot să dau foc lumii dacă ți se pune pata pe ea, pot să ucid pentru tine cu mâinile goale, pot să plec la război în numele tău, pot să te fac regină peste tot ce am, dar nu pot să te las să pleci. E singurul lucru pe care nu o să ți-l pot oferi niciodată! Casa ta e oriunde sunt eu și nicăieri altundeva.
          L-am prins de mână și mi-am înfipt unghiile în pielea lui. Nu eram sigură dacă vreau să îi îndepărtez mâna sau să măresc presiunea pe gâtul meu. Nu eram sigură dacă vreau să plec sau să stau. Nu eram sigură dacă e bine sau rău. Nu mai eram sigură de nimic, iar atunci când și-a lipit buzele de gâtul meu, nu mai știam nici dacă o să mai pot vreodată să respir.
          Respirația lui fierbinte pe pielea mea încinsă mi-a trimis fiori pe șira spinării. Am suspinat și spatele mi s-a cambrat. Mi-am împins fundul în el, erecția lui mă înghiontea în spate. Golul din stomac îmi coborâse în pântece și presiunea creștea, amenințând să mă distrugă.
          -Sebastian, nu face asta, i-am cerut, fără să fac vreo mișcare care să îl îndepărteze.
          -Pot să te fac să te simți mai bine, mi-a promis, ca pe un păcat pe care mă implora să îl încerc.
          N-aveam nici un dubiu în privința capacității lui de a mă face să mă simt mai bine, dar era ceva de moment. La sfârșit, când realitatea avea să mă prindă din urmă, o să mă simt din nou folosită și jucată pe degete.
          Și-a ridicat o mână spre pieptul meu și mi-a prins un sân în palma. A strâns, dar nu atât de tare încât să mă doară. Corpul îi tremura, la fel ca al meu, și pentru o fracțiune de secundă mi-am imaginat cum ar fi arătat viața mea dacă cedam, pur și simplu. Cine aș fi fost dacă renunțam la lupta și îl lăsam pe Sebastian să preia controlul complet asupra mea? M-am speriat atât de tare de imaginea femeii supuse și docile care mi-a apărut în minte, încat tot corpul mi-a încremenit.
          -Oprește-te, i-am cerut gâfâind. Oprește-te, acum!
          -Arissa, a gemut, dar și-a ridicat buzele de le gâtul meu.
          -Dă-mi drumul! i-am cerut, împingând mu-i mâna cu care îmi pipăia sânul. Lasă-mă!
          M-am smulg de lângă el, speriată de ce eram pe cale să las să se întâmple. Îmi pierdeam mințile de fiecare dată când eram în fața lui, ce naiba era în neregulă cu mine?
          -Ce s-a întâmplat? m-a întâmplat calm. Vorbește cu mine, Arissa.
          I-am aruncat o privire încruntată peste umăr. Gâfâiam și abia dacă m-am putut aduna cât să vorbesc.
          -Nu sunt păpușa Barbie din povestea pe care i-o spui lui Millie, Sebastian. Poate ca am spus da în fața ofițerului de stare civilă, dar asta nu mă obligă să îți spun da și în pat.
          -Habar n-am ce naiba se întâmplă în capul tău, dar sunt sigur ca vreau să aflu, mi-a spus, trecându-și agitat o mână prin păr.
          Era la fix, pentru ca nici eu nu știam.
          -O să plec în camera mea, i-am spus fără să mă mai uit la el. Am nevoie de spațiu.
          Nu mai știam care dintre noi doi e cel dereglat, pentru ca atunci când am ieșit din camera lui, am simțit fizic distanta aceea ca pe o greutate în piept.
          Eram idioata pentru ca îl lăsăm pe bărbatul care mă amenințase pe mine și familia mea să-mi intre pe sub piele? Știam ca, dacă mă fac prea confortabilă, n-o să mai pot să mă împotrivesc și, odată ce ar fi câștigat teren în mintea mea, eram ca și moartă.
          Pentru ca Sebastian era, în fond, un șarpe. Precum reptila de la care și-a atras porecla, Vajnic era puternic, aprig și cumplit. La fel ca în cazul șarpelui, o mușcătură era fatală, iar eu nu eram gata să-l las să mă omoare.
          Conacul ăla nu arsese încă din temelii.