Vajnic #1 (Seria Șerpii)

Capitolul 10. Sebastian, cum se intra în rahat pana-n gat?

          Micul rahat cu ochi a leșinat. Fir-ar! Abia mă încălzisem.
          -Sefu', pot să preiau eu, a spus Morti cu jumătate de gură, pășind spre mine precaut.
          -Stai acolo, amice. Mă descurc mai bine dacă nu mă încurcă nimeni încercând să mă protejeze.
          Ce cuvânt măreț, a proteja.
          M-am întors spre celălalt bărbat, pe care Hunter îl ținuse răstignit de perete până în urmă cu o clipă. Imbecilul s-a repezit la mine cu un briceag. M-am ferit în ultima clipă.
          -Mersi ca l-ai dezarmat, am lătrat, aruncându-i o privire rapidă lui Hunter.
          Imbecilul stătea relaxat, sprijinit de perete și fuma. Se amuza teribil pe socoteala mea.
          -Nu vreau să te ramolești, Seb.
          M-am rotit exact când briceagul bărbatului era pe cale să-mi străpungă coastele. I-am dat un cor în gură. Prăpăditul s-a împleticit doi pași înapoi.
          -Eu, să mă ramolesc? am pufnit sec. Nu există așa ceva!
          Când Briceag a încercat să mă lovească cu pumnul în partea dreaptă a capului l-am prins de mâna și, înainte de a apuca să mă lovească în stânga cu briceagul, l-am răsucit cu mâna la spate.
          -Nu? Atunci explică-mi ceva, Seb. De ce soția ta a primit un camion de haine și două camioane de flori seara trecută?
          M-am blocat pentru o secundă. A fost suficient pentru Briceag, care s-a smuls din strânsoarea mea. Din păcate pentru el, s-a împiedicat în propriile-i picioare și a căzut grămadă de podea.
          -Nu ca ar fi treaba ta ce fac cu banii mei și ce îi cumpăr soției mele, Hunter, am spus, călcând pe încheietura lui Briceag, făcându-l să urle de durere și să-și descleșteze degetele de pe mâner, dar hai să zicem ca florile au fost un soi de scuze.
          Am lovit cu piciorul briceagul, trimițându-l direct în perete. Briceag a început să se târască înapoi, implorând pentru viața lui, cu toate ca nimeni nu i-ar fi deslușit cuvintele. Hunter îi tăiase limba cu scurt timp în urmă.
          -Și de ce scuzele tale au ajuns un morman de gunoi în spatele casei? m-a întrebat Hunter în bătaie de joc.
          L-am prins pe Briceag de tricou și l-am tras în sus până a ajuns drept în fața mea, pe picioarele lui. Apoi i-am dat un pumn în față și idiotul a căzut ca secerat la pământ.
           -Îmi fac mai multe griji în legătură cu exactitatea informațiilor pe care le deții, am comentat în doi peri, aplecandu-mă din nou după Briceag. De unde știi atât de multe lucruri care se întâmplă în casa mea, Hunter?
          -Un bărbat nu-și dezvăluie niciodată secretele.
          L-am lovit pe Briceag din nou cu pumnul în față. A căzut la pământ, l-am încălecat și am continuat să îi car pumni până când mi-au amorțit încheieturile degetelor. L-am lovit chiar și atunci când nu mai mișca și nu mai dădea nici un semn de viață și nu m-aș fi oprit dacă prietenul lui nu s-ar fi trezit.
          M-am repezit la el înainte de a apuca să-și dea seama ce i se întâmplă și am început să îl lovesc și pe el, din nou.
          De obicei îmi țineam sub control latura violentă cu mult sport, alergarea zilnică de minim zece kilometrii și ore întregi petrecute în sala de box, dar în unele zile aveam nevoie să simt oase trosnind și piele despicată sub pumnii mei.
          Motivul principal din ziua aceea era soția mea ticnita. Începeam să fiu din ce în ce mai sigur ca femeia era bipolara. Ori asta, ori eu dezvoltasem peste noapte o problema în a înțelege limbajul corpului unei femei, pentru ca naiba să mă ia dacă nu îi plăcuse ce se întâmplase în limuzină.
          -Seb? m-a strigat Hunter. Sebastian!
          Credea ca vreau să o cumpăr cu flori? Ca încerc să îmi ușurez conștiința? De ce naiba aș face așa ceva, când era cea care provocase totul de la bun început? Încercam să găsesc o cale de mijloc cu femeia aia, chiar mă străduiam să nu mă port ca un ticalos în preajma ei, dar îmi făcea misiunea aproape imposibilă. Cu cât mă străduiam să fiu un soț decent, cu atât părea mai pornită să mă provoace să îi fac chestii cu adevărat rele.
          -Sebastian! a spus din nou Hunter, mult mai apăsat.
          -Ce vrei?! am mârâit, lovind din nou bărbatul inert de sub mine.
          -Bate cineva la ușa, mi-a spus. Oprește-te!
          Am ridicat privirea surprins. Morti se proptise lângă ușa încuiată, cu arma scoasă și o privire vigilenta. I-am făcut semn ca sunt în regulă și m-am ridicat.
          -Arde? a întrebat el, precaut.
          -Jumătate de oraș, iar restul e sub asediu, a răspuns bărbatul de pe partea cealaltă, rostind cuvânt cu cuvânt codul de siguranță.
          Morti a deschis ușa, Luda a apărut alb ca varul în prag. L-a privit grav pe Morti, apoi pe mine și la final pe Hunter.
          -Ce s-a întâmplat? am întrebat, pășind în fața.
          Simțeam până în măduva oaselor ca era ceva. Când Luda m-a privit în ochi, am fost sigur ca intuiția nu mă înșeală.
          -Domnule, v-am trimis un mesaj mai devreme, mi-a spus agitat. Sora și soția dumneavoastră au venit...
          -Ce? am lătrat, repezindu-mă spre el. Ce e cu sora și soția mea?
          -Nimic, domnule, sunt bine, sănătoase, s-a grăbit să mă asigure, pălind ca o floare uitată în fața șemineului. Au ajuns aici acum câteva ore.
          -Poftim? Și de ce nu m-a anunțat nimeni? am lătrat, impingandu-l din fața mea ca să trec.
          -V-am trimis un mesaj, a spus Luda în chip de scuză. Domnule, trebuie să vă spun... ceva.
          M-am oprit și l-am privit în ochi. Aveam maxilarul atât de încleștat încat am crezut ca o să îmi crape măselele.
         -Vorbește!
         -Soția... soția dumneavoastră...
         -Da? Ce-i cu soția mea?
         -Ea... ea e...
         Imaginea din fața ochilor mei începuse să se întunece pe la colțuri. Era primul semn ca urmează ca cineva să moară.
          -Încep să-mi pierd răbdarea, Luda, l-am avertizat, strangandu-mi pumnii pe lângă corp.
          -Soția dumneavoastră joacă poker, a spus cu jumătate de gură, înghitind în sec.
          M-am blocat pentru o clipă, încercând să înteleg ce spune.
          -Soția mea joacă poker? Arissa? Cam atât de înaltă, am spus neîncrezător, ridicând mâna până în dreptul pieptului meu, cu părul lung și trăsături de păpușa Barbie?
          Luda a încuviințat, continuând să se holbeze la picioarele mele.
          -Pierde sau câștiga? am întrebat, curios și intrigat.
          -Câștigă, domnule. Albert începe să îsi facă griji, deja a atras atenția câtorva clienți importanți ai cazinoului.
          Hunter a apărut în spatele meu și m-a înghiontit.
          -Mergi, Seb. Trebuie să văd asta! a zis clar și concis, fără loc de discuții.
          -Ce să vezi, cretinule?
          -Să văd cum nevastă-ta te face să îți incendiezi propriului cazino.