🅔🅛&🅔🅐

De la cuvinte la intalnire

Capitolul 6: De la cuvinte la întâlnire

Povestea lor ajunsese într-un punct critic, acolo unde conversațiile care umpluseră ore întregi nu mai erau suficiente. Începuse cu simple schimburi de mesaje, continuase cu mărturisiri, iar acum totul evolua către inevitabilul pas următor. Ea îi povestise despre viața ei, despre sacrificiile făcute, despre bătrânul Mari și nopțile lungi petrecute în clubul de noapte, zâmbind forțat pentru a-și construi viitorul.

El o ascultase în tăcere, fără să o judece. Poate tocmai această acceptare o făcuse să simtă că el era diferit. Spre deosebire de toți ceilalți oameni din viața ei, el părea să o înțeleagă fără să o privească printr-un filtru critic. Și asta îi dădea curaj.

Apoi, într-o dimineață, după o noapte obositoare la club, ea a luat o decizie. „Gata. E momentul." Vocea ei interioară devenise mai puternică decât rațiunea care îi spunea să nu se lase purtată de impulsuri. Și-a luat cheile de la mașină, un Renault vechi, dar al ei, cumpărat cu bani dintr-un împrumut pe care îl achitase cu trudă.

Mașina era departe de a fi perfectă. Motorul părea că se sufocă atunci când accelera, iar ea obișnuia să râdă spunând că îi săreau pistoanele când încerca să urce o pantă mai abruptă. Dar era mândră de ea. Acea mașină reprezenta independența ei, micile victorii obținute cu greu într-o viață care nu îi oferise prea multe.

Din vorbă în vorbă, îi spusese: „Azi ne vedem."

El era în drum spre o benzinărie, alimenta camionul pe care urma să-l ducă la spălătorie. Când ea îi spusese că vine, nu fusese surprins, dar o ușoară emoție i se putea citi în voce. Îi trimisese un share location, iar ea se urcase imediat în mașină, pregătită să-l întâlnească.

Drumul părea nesfârșit. De fiecare dată când kilometrii scădeau pe GPS, nerăbdarea ei creștea. Apăsa accelerația, încercând să grăbească momentul, dar Renault-ul nu părea la fel de entuziasmat. Cu toate acestea, continua să conducă, simțind cum curiozitatea și nerăbdarea îi inundau fiecare gând.

„De ce sunt așa nerăbdătoare?" se întreba ea în sinea ei. Nu era o întâlnire romantică, își repeta de zeci de ori. Era doar un bărbat pe care îl cunoscuse online, un tip cu care vorbise ore întregi, dar nimic mai mult. Și totuși, simțea că această întâlnire avea să fie diferită, că urma să schimbe ceva în viața ei.

Când, în sfârșit, a ajuns la destinație, și-a oprit mașina, și-a aranjat părul în oglindă și a respirat adânc. Coborând, l-a văzut pentru prima dată în realitate. Un bărbat de 1,75 m înălțime, brunet, cu ochii de un albastru atât de intens încât părea ireal.

Momentul în care l-a văzut a fost ca o revelație. Senzația era ciudată, ca și cum îl cunoștea de o viață. El a făcut câțiva pași spre ea și, fără ezitare, a luat-o în brațe. Îmbrățișarea lui era caldă, intensă, dar nu doar fizică. Era o îmbrățișare care spunea mai mult decât cuvintele ar fi putut vreodată să exprime.

Pentru el, acel moment era ca o ultimă gură de aer înainte de a se scufunda. Pentru ea, era ca și cum găsise o piesă lipsă dintr-un puzzle pe care nu știa că îl avea.

Fără să gândească prea mult, l-a sărutat, iar el i-a răspuns. Sărutul nu era unul obișnuit. Era plin de emoție, de dorință și de o conexiune care depășea rațiunea. Sentimentul era atât de puternic încât, pentru câteva secunde, lumea din jur dispăruse. Erau doar ei doi, ca și cum forțele universului îi aduseseră împreună, două suflete care se găsiseră într-un moment perfect.

După câteva clipe, el s-a retras ușor, zâmbindu-i. „Hai să las camionul la spălătorie și mergem la cafea," i-a spus, iar ea a dat din cap, încă pierdută în emoțiile momentului.

În timp ce urcau în mașină, el i-a aruncat o privire scurtă, ca și cum ar fi verificat să vadă dacă ea se simte confortabil. Apoi i-a spus, cu o voce joasă: „Știi că nu ne putem afișa. Soția mea este plecată în România, dar oamenii de aici mă cunosc. Nu vreau probleme. Te deranjează dacă mergem la mine?"

Ea a clipit de câteva ori, surprinsă de directitatea lui, dar a simțit că este sincer. A zâmbit ușor, iar răspunsul i-a venit natural: „Nu mă deranjează."

Drumul spre casa lui a fost plin de tăcere, dar o tăcere confortabilă, în care amândoi se simțeau conectați fără să fie nevoie să vorbească. În aer plutea o combinație de emoție, curiozitate și dorință, un amestec care îi făcea să simtă că sunt pe punctul de a începe ceva ce nu mai poate fi oprit.

Pentru ea, această întâlnire era mai mult decât o simplă cafea. Era începutul unui capitol nou, unul care avea să schimbe totul.
Suspansul continuă în următorul capitol.