🅔🅛&🅔🅐

Între decizii grele și promisiuni noi

Capitolul 16: Între decizii grele și promisiuni noi

Ajunsă acasă, Mari o aștepta cu nerăbdare. Era deja târziu, iar expresia lui spunea mai mult decât orice ar fi încercat să-i spună.

„Ce s-a întâmplat? De ce întârzii așa mult? Știi că ai nevoie de odihnă!" începu el, pe un ton care îmbina îngrijorarea cu reproșurile.

Ea oftă adânc, simțind cum greutatea zilei o apăsa și mai tare. Nu avea energia să explice totul.

„Mari, te rog... nu acum," îi spuse ea, încercând să evite conversația.

„Nu acum? Niciodată nu e acum pentru tine! Te distrugi singură cu toate joburile astea, cu stresul ăsta inutil," îi răspunse el ferm.

Știa că avea dreptate, dar nu voia să o recunoască. Banii pe care îi câștiga nu erau suficienți pentru tot ce avea nevoie. 70 de euro pe zi, din care 20 se duceau pe motorină pentru drumurile lungi. Îi rămâneau doar 50, bani care se împărțeau între necesitățile zilnice, economii și sumele pe care le trimitea acasă.

Mari continuă, încercând să o facă să înțeleagă că nu poate continua așa.

„Nu vreau să te pierzi în tot stresul ăsta. Trebuie să găsești o soluție, altfel te vei îmbolnăvi," îi spusese el, strângându-și mâinile în semn de frustrare.

„Mari, nu acum," îi repetă ea. „Te rog, chiar nu pot să duc discuția asta acum."

Fără să mai aștepte un răspuns, se scuză și plecă spre dormitor. Era atât de obosită încât nici măcar nu mai putea gândi clar. Când capul i-a atins perna, somnul a venit instantaneu, fără să-i lase timp pentru gânduri.

Dimineața s-a trezit devreme, la ora 7, deși programul începea abia la 10. Știa că avea nevoie de un duș pentru a-și limpezi mintea. Pregătirile pentru muncă erau pentru ea un ritual aproape sacru. Nu era genul de femeie care să întârzie sau să lase lucrurile la voia întâmplării.

Când coborî la bucătărie, Mari o aștepta cu o ceașcă de cafea și o privire caldă, dar serioasă.

„Te-ai odihnit?" o întrebă el.

„Da, cât de cât," răspunse ea, luând ceașca din mâinile lui.

Înainte să plece, Mari o strânse în brațe părintește, iar îmbrățișarea lui îi dădu un sentiment de siguranță de care avea mare nevoie.

„Să ai grijă de tine. Și nu uita acordul nostru – vreau să știu unde ești în orice moment," îi spuse el ferm.

Ea dădu din cap, mulțumită de faptul că îi păsa atât de mult.

Drumul spre muncă părea mai lung decât de obicei. Gândurile îi năvăleau în minte. Discuția cu Mari o pusese pe gânduri. El avea dreptate – situația financiară devenea din ce în ce mai greu de gestionat.

„50 de euro pe zi... Cum pot să mă descurc?" își spuse ea în sinea ei.

Trebuia să se întrețină, să trimită bani acasă pentru copilul ei, dar și să pună ceva deoparte pentru viitor. Chiria într-un loc mai aproape de muncă era exclusă – nu și-o putea permite cu banii pe care îi câștiga.

„Ce să fac? Nu mai pot continua așa," se gândi ea, simțind cum îngrijorarea o copleșește.

Ajunsă la muncă, Adrian, șeful garajului, o întâmpină cu o privire iscoditoare.

„Ești bine? Ce s-a întâmplat?" o întrebă el, observând că părea mai tăcută decât de obicei.

„Nimic," îi răspunse ea scurt, încercând să-și ascundă îngrijorarea.

Dar Adrian insistă.

„Hai, spune-mi. Nu arăți deloc bine."

După câteva momente de ezitare, ea cedă și îi povesti. Îi explică situația financiară, cum mare parte din banii câștigați se duceau pe motorină și cum îi era imposibil să-și permită o chirie aproape de muncă.

„Practic, îmi rămân doar 50 de euro pe zi, Adrian. Nu sunt suficienți să mă întrețin, să trimit bani acasă și să am o viață cât de cât normală," îi spuse ea, încercând să-și ascundă frustrarea.

Adrian o privi atent, apoi, după câteva clipe de tăcere, îi făcu o propunere neașteptată.

„Atunci vino să stai la mine. Vei dormi pe canapea, dar vei economisi bani. E o soluție temporară, până găsești ceva mai bun."

Ea îl privi surprinsă. Nu se așteptase la o astfel de ofertă, mai ales venind de la el.

Pe drumul spre casă, gândurile ei erau mai învolburate ca niciodată. Propunerea lui Adrian părea să fie o soluție la problemele ei, dar o simțea ca pe o sabie cu două tăișuri.

„Să locuiesc la el? Să dorm pe canapeaua lui? Este asta o soluție?" își spunea ea, încercând să-și organizeze gândurile.

Pe de altă parte, ideea de a economisi bani era tentantă. Ar putea să pună deoparte pentru o chirie proprie sau să trimită mai mulți bani acasă.

Ajunsă acasă, Mari o întâmpină din nou cu îngrijorare în priviri.

„Cum a fost azi?" o întrebă el.

„Bine," răspunse ea scurt, dar gândurile îi trădau agitația interioară.

„Ce s-a întâmplat? Te cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama că ai ceva pe suflet."

Ea ezită, dar într-un final îi povesti despre propunerea lui Adrian. Mari ascultă în tăcere, fără să o întrerupă.

„Crezi că e o idee bună?" o întrebă el, în cele din urmă.

„Nu știu," răspunse ea sincer. „Poate că da. Poate că nu. Tot ce știu e că trebuie să fac o schimbare. Nu mai pot continua așa."

Restul serii trecu într-o tăcere apăsătoare. Gândurile despre viitorul ei nu îi dădeau pace, dar știa că trebuie să ia o decizie curând.

(Continuarea în capitolul următor.)