Bloody Destinies / Pak Jimin 🔞

Adevarul doare

Două săptămâni au fost un adevărat vis. Jimin, cu tandrețea și grija lui, îmi dă impresia că trăiesc într-o poveste. E incredibil de inteligent, aproape ca o enciclopedie ambulantă, și încă nu-mi vine să cred că este al meu. Lecțiile la școală merg bine, iar cele „particulare" cu el... ei bine, să spunem că sunt un capitol aparte, presărat cu momente interzise. Dar, așa cum se întâmplă mereu, toate lucrurile bune se termină mai devreme sau mai târziu.

Jimin mi-a mărturisit recent că motivul pentru care s-a apucat să predea a fost doar să mă cunoască mai bine și să se apropie de mine. Acum, când simte că mă are în mrejele lui, se întoarce la afacerea familiei – o companie de construcții. Deși pare o tranziție normală, comportamentul lui a devenit ciudat, chiar tulburător. A început să poarte un pistol la el, iar în jurul nostru a apărut o echipă de gărzi de corp care parcă ne sufocă la fiecare pas.

Astăzi, când am ajuns acasă, l-am găsit pe Jimin furios cum nu l-am mai văzut vreodată. Trântea lucruri, țipa la gardă, amenințând că, dacă mai fac o greșeală, îi va împușca pe toți fără ezitare. Am rămas înghețată de frică. El, întotdeauna calm, mereu atent cu mine... Cine este acest om acum? Când m-a văzut coborând scările, a trimis garda afară, dar nu mi-a inspirat nicio siguranță.

— Jimin, ce se întâmplă? Ești bine? am întrebat, încercând să par calmă, deși vocea îmi tremura.

— Lexa, nu acum, te rog. Sunt prea nervos și nu vreau să-ți spun ceva ce ai putea regreta să auzi.

— Dar ce s-a întâmplat? Spune-mi, te rog.

— Totul! Toată operațiunea mea de livrare a „cărnii vii" către America a fost distrusă de o grămadă de incompetenți!

Am rămas blocată. Ce înseamnă „carne vie"? Ce fel de afacere are, de fapt?

— Ce înseamnă asta, „carne vie"? am întrebat, simțind cum frica își face loc în fiecare fibră a corpului meu.

— Nu e treaba ta! Nu-ți umple capul cu prostii. Du-te în cameră și odihnește-te!

Vorbele lui m-au lovit ca un pumn. Jimin, care îmi oferea mereu răspunsuri, m-a respins acum cu o fermitate rece. Dar ceva în privirea lui mi-a spus că este mai mult la mijloc.

După o jumătate de oră, l-am văzut din balcon discutând cu un bărbat necunoscut. Încercând să nu fac zgomot, m-am strecurat aproape de margine și am ascultat.

— Nu e vina mea că oamenii tăi sunt niște idioți care nu știu să transporte marfa! i-a spus necunoscutul.

— Pak Jimin! Tu trebuia să organizezi transportul! Nu arunca vina pe mine!

— Ascultă, Namjoon, sarcina mea a fost să adun „saci cu sânge" și să-i predau la camionul tău. Acum am pierdut o cantitate uriașă de carne și donatori. Cum crezi că putem continua afacerea?

— Strânge alți oameni, ce mare lucru?

— Serios? Unde să găsesc eu acum „carne vie" cu sânge curat? Camionul e al tău, transportul e treaba ta! Tu ești de vină pentru pierderi!

Respirația mi s-a tăiat. Jimin... vorbea despre oameni ca și cum ar fi niște obiecte. „Carne vie", „saci cu sânge", „donatori" – asta era afacerea lui? Și eu... Eu ce sunt pentru el? Carne? Un obiect?

Realitatea mă lovește ca un val rece. Omul care mi-a câștigat inima... cine este el cu adevărat?

Realitatea mă lovise ca un pumn rece și nemilos. Omul pe care îl considerasem perfect, Jimin, nu era decât un monstru ascuns sub o mască de tandrețe și grijă. Îmi șoptise mereu că sunt specială, că sângele meu are ceva ce-l face să-și piardă controlul, dar nu m-am gândit niciodată ce însemnau cu adevărat acele cuvinte. După ce l-am auzit vorbind despre „carne vie" și „saci cu sânge", tot ce simțisem pentru el părea o minciună. Și mai rău, acum mă întrebam: eu ce eram pentru el? Eram doar o sursă de hrană? Eram doar „un sac de sânge"?