Bloody Destinies / Pak Jimin 🔞

«Vreau să fiu iubirea ta....»+16

Intrând în dormitor, mă prăbușesc pe podea, sufocată de un val de disperare care mă copleșește complet. Nu mă iubește pe mine. Nu. El are nevoie de ea. Eu sunt și voi fi mereu doar o umbră, o relicvă a trecutului lui. Îmi simt pieptul greu, parcă zdrobit de propria durere, iar gândurile îmi urlă fără milă.

Iau paharul de pe noptieră, mâinile tremurându-mi incontrolabil, și îl arunc cu toată forța în podea. Sticla se sparge, iar sunetul se amestecă cu strigătul meu de furie:

— Cât de proastă ai putut fi, Alexa? Ți-ai făcut filme cu el! Pentru ce? Nu, nu existați! Nu!

Mă prăbușesc lângă cioburile strălucitoare, pielea îmi arde unde le ating, dar durerea fizică pălește în fața haosului din sufletul meu. Nu înțeleg cum sticla a ajuns în mâinile mele. O simt rece, ascuțită, și, înainte să-mi dau seama, sângele începe să picure, roșu aprins, pe podeaua întunecată. Strig, dar e mai mult decât un sunet – e tot ce sufletul meu nu mai poate ține închis.

Aud ușa deschizându-se și zgomotul pașilor lui Jimin mă face să-mi ridic privirea. Ochii lui sunt larg deschiși, panica din ei îmi taie răsuflarea. Cade lângă mine, mă cuprinde cu brațele, deși eu încerc să mă retrag, să mă feresc.

— Alexa! Ce faci? Te rog, oprește-te! spune el, vocea tremurândă, încărcată de o disperare pe care nu o mai auzisem niciodată.

Mâinile lui îmi prind palmele însângerate, iar ochii lui caută ai mei, implorând. Mă strânge ușor, ca și cum ar încerca să-mi aducă bucățile sufletului înapoi împreună. Dar eu nu mai știu dacă vreau asta. Tot ce simt acum e un gol imens, un abis din care nu pot scăpa.

— Lasă-mă, Jimin, lasă-mă, nu sunt ea! Nu sunt Răinira! Dă-mi voie să plec din viața ta! — cu ochii în lacrimi, îl lovesc cu pumnii sângerați în piept, fiecare gest plin de durerea pe care nu o mai pot ascunde.

— Liniștește-te. Nu plânge, te rog! — spune el, luându-mă cu blândețe de încheieturi și ridicându-mi fața ca să-i întâlnesc privirea.

— Cum să mă liniștesc?! — strig eu, glasul meu frânt reverberând în cameră. — Când ambii, ambii îmi arătați cât de mult vă iubiți! Când o văd în vis, în acea biserică, arzând cu zâmbetul pe buze, spunând că, în sfârșit, va fi cu tine. Când știu că ea a ales să intre în acea biserică! Nici măcar nu încerca să fugă, să strige... Era acolo pentru tine!

Jimin rămâne nemișcat pentru o clipă, cu mâinile încă ținându-mi încheieturile. Ochii lui, de obicei atât de reci și calculați, par acum să trădeze o suferință veche, adânc ascunsă.

— Nu știi tot adevărul, Alexa, șoptește el într-un final, aproape ca pentru sine.

— Atunci spune-mi! — îl provoc, smulgându-mi mâinile din strânsoarea lui. — Spune-mi tot! Cine a fost Răinira pentru tine? Și cine sunt eu în toată povestea asta?

El își trece o mână prin păr, vizibil tulburat. Se ridică încet și face câțiva pași prin cameră, ca și cum ar încerca să găsească cuvintele potrivite.

— Răinira... — începe el, cu o voce spartă, aproape șoptită. — A fost tot ce aveam. Era lumina mea într-un întuneric care mă consumase de secole. Dar nu am fost destul de puternic să o protejez. Am pierdut-o. Și am pierdut și ultima parte din mine odată cu ea.

Tace o clipă, ochii lui pironindu-se pe un punct nevăzut din cameră.

— Dar tu, Alexa... Tu nu ești doar reîncarnarea ei. Ești mai mult. Ești diferită. Îmi simt inima bătând altfel lângă tine. Și asta mă sperie. Nu știu dacă pot să îți ofer altceva decât ruinele unui bărbat care încă mai luptă cu fantomele trecutului.

Cuvintele lui mă lovesc ca un fulger, iar furia care îmi cuprinsese sufletul începe să se stingă, lăsând în urmă doar un gol imens. Îl privesc, încercând să înțeleg. Încercând să decid dacă mai pot lupta pentru o iubire care pare atât de amestecată cu umbrele unei vieți trecute.

— Și ce vrei să fac, Jimin? — întreb într-un final, cu vocea tremurândă. — Să rămân și să mă pierd în lupta ta cu trecutul? Sau să plec și să îți las timp să găsești pacea pe care o cauți?

El se apropie din nou de mine, cu pași ezitanți, dar hotărâți. Își întinde mâna spre obrazul meu, dar nu mă atinge.

— Nu vreau să pleci, Alexa, șoptește el. — Dar vreau să fii liberă să alegi. Dacă vei rămâne, vreau să fie pentru ceea ce suntem acum, nu pentru ceea ce am fost cândva.

Ochii lui mă imploră, iar eu mă simt prinsă între două lumi: cea a trecutului pe care el încă îl poartă și cea a prezentului care ne leagă.

— Lasă-mă, Jimin! Lasă-mă! Nu sunt ea! Nu sunt Răinira! Dă-mi voie să plec din viața ta! strigă Alexa, cu lacrimi în ochi, lovindu-l cu pumnii sângerați în piept. Fiecare lovitură părea să-i rupă inima, dar el rămânea nemișcat, privind-o cu o durere tăcută, greu de înțeles.

Jimin o apucă de încheieturi, încercând să-i ridice privirea. Își dorea să o facă să înțeleagă, dar cuvintele nu veneau. Inima lui se simțea grea, iar între ei se ridicase un zid de tăcere adâncă.

— Liniștește-te, Alexa, te rog, nu plânge... spune el, cu o voce tremurândă, dar calmă, privindu-o intens în ochi.

— Cum să mă liniștesc când tu și ea... tu și Răinira... vă iubiți? continuă Alexa, cu vocea tremurândă de durere. Cum să fiu aici, lângă tine, când amintirile tale sunt pline de ea? Când o văd în vis, în acea biserică arzând, cu zâmbetul pe buze și spunând că în sfârșit va fi cu tine? Cum să nu mă simt ca o umbră a ei, Jimin?

Jimin o privea fără să spună nimic, dar în ochii lui se citea o durere adâncă. Fiecare cuvânt al Alexei părea să-l doboare, dar nu știa cum să o facă să înțeleagă că nu mai era loc pentru ea, pentru Răinira, în viața lui. Nu mai voia ca ea să fie o umbră a trecutului său.

— Nu vreau să fiu ea, Jimin! Vreau să fiu iubirea ta! Nu vreau să fiu doar o amintire, un înlocuitor. Vreau să fiu ultima ta iubire!

Lacrimile îmi ard obrajii, dar nu pot să mă opresc. Tot ce am simțit până acum se topește, iar cuvintele lui mi se topesc în sufletul meu, dându-mi o speranță amară. Jimin mă apucă de față și mă sărută cu o intensitate care mă face să mă opun pentru o clipă. Frica mă oprește, gândindu-mă că acel sărut nu este pentru mine, ci pentru ea, pentru Răinira.

Dar Jimin mă ține mai strâns, fără a mă lăsa să fug. Își adâncește sărutul, iar vocea lui pătrunde în inima mea, șoptindu-mi cuvântul pe care îl așteptam.

— Te vreau pe tine, Alexa. Te iubesc pe tine, nu pe ea. Te vreau doar pe tine!

Simt cum toată frica din mine începe să se dizolve. Poate că, într-adevăr, sunt doar eu pentru el. Într-o mișcare rapidă, mă ridică de pe podea și mă culcă pe pat, ținându-mă strâns în brațe, iar eu mă las purtată de dorința care mă cuprinde complet.

Corpului meu îi este greu să răspundă din cauza durerii, dar Jimin nu pare să observe asta. Mâinile lui se plimbă pe corpul meu, iar fiecare atingere îmi arde pielea. Mă opresc o clipă, simțindu-mi palmele rănite și acoperite de sânge, murdărind patul.

— Ai încredere în mine? mă întreabă. Arunci rabdă un pic și rănile se vor închide singure apoi, facem doar cea ce vrei tu. cu o voce joasă și serioasă, dar și plină de tandrețe.

Dau din cap afirmativ, simțind cum emoțiile se amestecă și mă copleșesc. Jimin îmi atinge gâtul cu buzele, apoi își plasează limba pe claviculă, provocându-mi un val fierbinte ce trece prin întregul meu corp. Acel val de dorință îmi face durerea să dispară, iar inima îmi bate cu un ritm alert.

Când colții lui se înfig în pielea mea, simt cum tot corpul meu se tensionează de plăcere și durere. Excitarea mă cuprinde, făcându-mă să gem ușor, dar cu fiecare mișcare, simt cum fiecare parte din mine se deschide pentru el. Mâinile îmi tremură pe pieptul lui, dar nu pot să mă opresc.