Bloody Destinies / Pak Jimin 🔞

Profesorul de Istorie

A doua zi dimineața
Nu am mai putut adormi după acel vis îngrozitor. Sunt epuizată. Bărbatul acela mă terorizează, iar motivul îmi scapă complet. Gata îmbrăcată pentru școală, cobor în bucătărie. Mama discută la telefon. După tonul vocii, îmi dau seama că vorbește cu doamna Beatrice despre o cină. Îmi torn o cafea și aștept să termine, nervoasă deja din cauza nopții nedormite.

— Bună dimineața, îngeraș! Pari obosită... iar ai avut coșmaruri? Te-am auzit plângând azi-noapte.

— Neața, mami... Da, niște coșmaruri oribile, iar dimineața nu-mi amintesc nimic! — răspund sec, privind în gol. — Despre ce cină vorbeai cu Beatrice?

Mama oftează, privindu-mă cu o expresie îngrijorată, dar simt că ascunde ceva.

— Avem o invitație la ei. Știi, ai crescut, Alexa. Eu și tata ne gândim să plecăm temporar în America, să deschidem o companie farmaceutică împreună cu Beatrice și MinHo. Tu vei rămâne aici, în Coreea, pentru că școala e importantă, mai ales că e ultimul an. Ce zici?

— Să fiu sinceră, nu sunt împotrivă, dar... chiar o să-mi fie dor de voi. Și... o să-mi lipsească atenția voastră. — tonul meu e aproape sarcastic, dar mama pare să nu observe.

— Nu-ți face griji pentru asta. Pak Jimin va rămâne aici și îți va ține companie. O să aibă grijă de tine.

Brusc, simt cum sângele îmi fierbe.

— Ce? Mami, ce e în neregulă cu voi? De ce mi se pare Jimin atât de înfiorător? Până și Răi s-a speriat de el! De ce trebuie să rămână el?

— Alexa, exagerezi! — spune mama, pe un ton exasperant de calm. — Jimin e doar un pic rece și arogant, dar nu e periculos. Dimpotrivă, sunt sigură că te va proteja.

— Sigur... — murmur, strângând cana de cafea. Simt că îmi ascunde ceva. E prea... protectivă cu el. Parcă încearcă cu orice preț să mă convingă că e „de încredere". Ce ascunde, de fapt?

— Diseară mergi cu noi la cină. Și nu vreau să aud refuzuri!

— Mami, am ore! Și sincer, nu vreau să-l văd pe Jimin. E ultima persoană pe care vreau să o am în preajmă!

— Alexa! — vocea tatei răsună brusc, autoritară. Apare din spate, privindu-mă iritat. — Mama a spus că nu vrea să audă refuzuri. Cuvântul „nu" este exclus!

Îmi strâng pumnii, furia mocnind în mine. Nu mai zic nimic. Îmi iau geanta și ies pe ușă trântind-o, fără să mă mai uit înapoi. E clar că ceva nu e în regulă... și nu sunt dispusă să joc jocul lor.

La școală
Pauza trece greu. Stau sprijinită pe bancă, cu privirea pierdută, încercând să ignor vocile colegelor din jur. Însă nu pot să nu aud părți din discuțiile lor. Toate par vrăjite de un „noul profesor" — cică un student la Facultatea de Economie și Istorie, venit să-și facă practica la noi în școală. Serios? Un băiat fără facultate terminată, predându-ne istorie? Ca și cum materia asta nu era suficient de plictisitoare! Doamne, chiar trebuie să ascult povești despre incendierea bisericilor din anii '1890, spuse de un... amator?

— Hei, Lexa! — mă întrerupe o voce unsuroasă, aparținând „viperei" clasei. — Noul profesor e destul de sexy. Poate o să-ți trezească și ție interesul pentru istorie.

Mă uit la ea cu dispreț și zâmbesc forțat. N-o las să câștige.

— Ia spune-mi, ție îți place matematica? Să înțeleg că te-a făcut profesorul nostru de 60 de ani să adori cifrele? Nu știam că ai o slăbiciune pentru antichități!