Regulile Nemuririi (I) ÎN CURS DE RESCRIERE

Capitolul al XVI-lea: Amuleta (I)

— Mai facem și noi ceva astăzi, Raymond?

Ceva cald i se lovi de chip, iar domnul odihnitor și dulce de care se bucurase până în acel moment îi fu întrerupt de sunetul unor pași apăsați, bocănind în apropriere. Raymond gemu, foindu-se între așternuturi, fără a deschide ochii. Se strâmbă, simțind consistența unui trup aproape de el și răcoarea dimineții revărsându-se prin fereastra ce fu deschisă cu brutalitate.

— Ce-am făcut să mă urăști în halul ăsta? bolborosi el, perfect conștient de prezența brunetului și de trupul lui Ruth la nici un centimetru de el, cu buzele lipite de umărul lui.

Deschise ochii și clipi moale, urmărind trupul brunetului mișcându-se prin interiorul camerei în timp ce acesta îl privea cu un mic zâmbet pe buzele roz. Era destul de arânjat, iar Raymond știa că existase o perioadă, nu cu mult timp înainte, când bărbatul nu ar fi ieșit din camera sa fără să își pună la punct ținuta. Însă păruse să-și piardă această deprindere, iar Raymond se obișnuise cu imaginea sa răvășită, aproape ca și cum nu i-ar fi păsat că este privit.

Acum, brunetul arăta chiar radios - atât de radios cât putea să fie un om îmbrăcat în negru din cap până în picioare. Îmbrăcase un pardesiu negru, lung, ce-l purta este o helancă cu guler înalt de aceeași culoare, jeanși negri de firmă și o pereche botine strălucitoare, pe care Raymond nu le mai zărise înainte. La mâna bărbatului strălucea un ceas scump, iar Raymond miji ochii pentru a-l putea analiza de la distanță, însă acesta era pe jumătate acoperit de mânecile bluzei. Avea o pereche de ochelari de soare pe nas și îl privea peste ramele acestora, de unde Raymond putea să îi zărească ochii de culoarea safirelor strălucind în lumina puternică a soarelui ce se revărsa prin geamurile camerei sale.

— Ai putea spune că te urăsc după ce mi-am petrecut o dimineață întreagă cu Lancestern, ascuzându-ți curul de crizele lui dacă descoperea ce faci în loc să fi la antrenamente?

Raymond bombăni ceva ce suna foarte mult a o injurătură. Se rostogoli pe marginea patului, aruncându-i o privire nefericită printre gene femeii ce îl privea în timp ce bâjbâia în căutarea a ceva de purtat. Însă Ruth nu părea foarte afectată de prezența brunetului— sau de goliciunea propriului trup. Era acoperită până la bust de cearceafurile subțiri în care adormise, cu părul auriu căzut pe un umăr într-un mod care-l făcu pe Raymond să vrea să-l dea pe brunet afară din camera sa. Femeia nu se străduia să-și acopere sânii perfect rotunzi, iar cu o grație inimaginabilă, alunecă dintre așternuturile patului lui Raymond, complet dezbrăcată, în picioare, pe podea. Raymond simți cum fața începe să-i ardă aruncându-i o privire rapidă prietenului său, deloc impresionat de frumusețea femeii.

— Eruthia, o salută politicos bărbatul, iar femeia zâmbi din colțurile buzelor fără a spune nimic.

Acum pe trupul divin al femeii apăruse o rochie , ceva mai consistentă decât ceea ce o văzuse Raymond purtând-o în urmă cu o zi - o bucată de catifea purpurie, scurtă, cu bretele subțiri și o pereche de tocuri negre. Îi scotea ochii de ametist în evidență, iar Raymond îi surprinse privirea, încă fascinat, încă pe jumătate dezbrăcat, pe când bâjbâia aproape orb după o pereche de chiloți. Păși spre el grațioasă, iar Raymond o prinse de talie înainte să o sărute cu aceeași poftă pe care o simțise în urmă cu o seară când o adusese în patul lui. Aproape că simțea râsetul din privirea brunetului când îi dădu drumul tinerei, iar ea îi oferi un sărut pe puntea nasului.

— Ne vedem la cină, fu tot ceea ce spuse femeia, îndepărtându-se de el, dar cu degetele încă încleștate pe șoldurile lui Raymond.

Așteptă ca femeia să părăsească încăperea, având grijă să se îmbrace cu mișcări grele și lungi, recapitulând în minte ultimele ore și gândindu-se că trebuia să fie o vrajă, ceva, orice suficient de puternic să nu-i mai permită bărbatului să intre în camera lui când dorea. Brunetul își rostogoli privirea spre el, pe când Raymond își strângea catarama curelei asortată la perechea de blugi pe care o alesese pentru acea zi. Apucă de pe un scaun unul dintre hanoracele despre care știa prea bine că sunt preferatele lui și cu o mișcare sigură, rapidă, i-l îndesă pe cap lui Raymond.