His love is perfect for me |Book one|

42. Doar noi trei.

Sunetul provocat de arma rece, mi-a inghetat sangele. Urechile imi tiuiau in urma zgomotului produs si mainile imi tremurau.
Arma a cazut facand contact cu parchetul invechit.

Trupul fara viata al barbatului baltea in sangele ce curgea siroaie, intinzandu-se pe pardoseala.

-Iubito? Harry a venit langa mine. Nu puteam sa-l privesc, insa cand o faceam, priveam prin el.

-Jessica! Vazand ca nu reactionez mi-a scuturat umarul. Toate simturile parca imi erau blocate si nu puteam controla nimic. Doar am inchis ochii dorindu-mi sa-mi revin din soc.

Uneori ceea ce facem vom regreta toata viata chiar daca era o lupta. Ori el, ori noi. Lupta se da pentru viata si atunci e ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Fiecare lupta, dar cineva trebuie si sa piarda. Astfel care ar mai fi farmecul? Faptele noastre ne vor urmari si subconstientul va lucra permitandu-si sa-si introduca si idei, sentimente false pe care noi, le vom concepe drept adevarate mai tarziu si ne vom lupta din nou, cu toate puterile pentru a le indeparta.

Harry P.O.V.

-Doctore, cum se simte? Il intreb pe doctorul ce a iesit din salonul ei si restul vin dupa mine.

-Stati linistiti, e bine. Adica sunt bine amandoi. A suferit o cadere de calciu. O sa o tinem azi la noi pentru mai multe investigatii si mai tarziu o sa o trimitem la departamentul de
Ginecologie pentru a afla stadiul sarcinii.  Ne spune si pleaca.

-De ce trebuia sa faca ea aia? Am inceput sa gandesc cu voce tare si toti se holbeaza la mine.

-Harry, n-a avut de ales. Ori tu, ori el. Si mai bine ca a facut-o. Spune Zayn asezandu-si mainile pe talia Bellei.

-Niciodata nu mi-as fi dorit sa faca ea asta. Numai din vina mea s-a intamplat.

-Harry, n-are nici un rost sa te invinovatesti acum. Bine ca s-a intamplat asa si nu altceva mai rau. Ai fi vrut sa plece cu ea? Niall isi incruciseaza bratele la piept asteptand raspunsul meu.

-Nu. La dracu', nu. Ai dreptate. O sa fie bine. Aprob si intru in salonul ei. Era intinsa pe patul alb, avand perfuzia atasata de mana ei firava. Toata camera asta in nuante de alb imi da o stare proasta. De asta nu-mi place mie albul. Ma duce cu gandul la Gemma. Ce dor imi e de ea! Daca ar fi putut sa fie si ea alaturi de mine in momentele astea, ar fi fost mai usor. Ea era singura cu care puteam vorbi orice si careia ii puteam spune orice secret.

Aparatul bipaia deranjant asa ca m-am departat de el si am trecut pe partea cealalta asezandu-ma langa ea, pe pat.
I-am luat mana intr-a mea si am simtit cum o misca usor, dand semne sa se trezeasca.

-Harry? Clipeste de doua ori pentru a se asigura ca sunt acolo si imi strange mana mai tare.

-Da iubito. Sunt aici cu tine. Cum te simti? O intreb, plasand un sarut pe fruntea ei fierbinte.

-Ma simt mai bine. Harry, am scapat? Adica nu o sa ne mai faca rau? Ochii sai au devenit usor sticlosi.

-Nu Jess. Nu o sa ne mai faca nimic. O asigur.

-Dar eu... Incepe.

-Shh... Iubito, vrei te rog sa nu mai vorbim de seara aia? Hai sa o uitam, bine? Ii spun, dorindu-mi intr-adevar sa pot uita seara aia nenorocita. In momenul asta i-as multumi pentru ce a facut, pentru ca ne-a salvat, mai ales pe mine, dar stiu ca se simte vinovata si o sa inceapa sa planga.

-Da, asa ar fi cel mai bine. Aproba. Ia-ma in brate, te rog. Spune si inima face salturi de fericire. De cand asteptam sa o aud spunand asta. O strang in brate, oferindu-i un sarut scurt pe buze.