His love is perfect for me |Book one|

46. Acasa.

Harry P.O.V.
Deja a trecut o ora fara ca nimeni sa-mi zica ceva de ea. Daca s-a... Nu! O sa ma opresc din a gandi negativ. Poate e ceva normal, de unde sa stiu eu? Da, sigur. Durerile alea numai normale nu erau.

Mai bine merg sa ii iau ceva sa mai treaca timpul, dar daca iese doctorul si ea vrea sa ma vada? Mii si mii de scenarii isi aveau locul in capul meu. Inca de cand i-am dat inelul, m-a gandit la ea cum ar arata mireasa. In fiecare inchipuire a mea, ea era fericita si insarcinata. Radia, zambetul ei eclipsand totul in jur. Rochia alba si voalul lung o faceau sa para o faptura angelica. Din seara in care nenorocitul ala a rapit-o, stiam ca ii va face ceva. Nu putea sa treaca asa repede cu vedere. Stia ca e importanta pentru mine. O sa regret ca n-am luat eu aia pentru ea, ca am lasat-o sa isi murdareasca mainile...

Cobor scarile spitalului si observ ca cerul s-a innorat destul de tare. Nici macar vremea nu tine cu noi. Poate ar trebui sa sun acasa, sa-i anunt si pe ei? Mai bine nu. N-au de ce sa se ingrijoreze.
Imi iau o cafea si dau sa ma intorc cand floraria de langa imi atrage atentia.
Vanzatoarea in varsta aseza florile si le punea apa.

-Ce te-aduce aici, fiule? Ma intreaba in engleza. Asta e ciudat.

-De unde stiati ca sunt englez? O intreb, lipindu-mi buzele de paharul fierbinte.

-Pot spune doar ca eu cunosc oamnenii destul de bine. Imi raspunde pe un ton bland, zambindu-mi. Ridurile sale pronuntate de pe frunte pareau sa reprezinte greutatile prin care a trecut. Nu stiu de ce, dar orice femeie in varsta imi aduce aminte de mama. Ar trebui sa ii fac o vizita cand ma intorc.

-Vreau si eu un trandafir rosu. O rog, indreptandu-mi atentia spre vaza plina de trandafiri rosii.

-Pentru prietena? Intreaba, punand o folie peste el.

-Logodnica, defapt. Ii zambesc. E prima data cand pronunt cuvantul asta referindu-ma la cineva. Logodnica mea.

-Sa fie intr-un ceas bun. Ma felicita.
Nu te ingrijora, fiule. Totul o sa fie bine. Imi da trandafirul si se intoarce la ale ei. Ok... Femeia cred ca e vreun medium sau ceva. Am luat trandafirul, intorcandu-ma pe holul spitalului.

-Domnule Styles? Aud vocea doctorului in spatele meu.

-Ce s-a intamplat? Cum e ? Numeroase intrebari ies de la mine.

-Cred ca dvs. va simtiti mai rau ca pacienta. Ea tocmai ce a spus ca ii este foame. Imi maresc ochii. Sigur nu aveti nevoie de un control? Dementul asta ma ia si la misto acum.

-Nu, multumesc doctore. Ii arat cel mai fals zambet al meu. Cum se simte? Revin la ce ma intereseaza pe mine.

-E bine. Adica sunt bine amandoi. Spune si inima imi revine la loc. Simt o mare usurare in interior.

-Cum adica? E acolo si bebelusul? Intreb din nou, ignorand necoerenta intrebarii mele.

-Domnule, ce parte din sunt bine amandoi nu intelegeti? Spune iritat. Deja ma enerveaza la culme atitudinea lui idioata.

-Pot sa o vad? Intreb nerabdator.

-Sigur. Spune si fug spre salonul ei. Deschid usa si pasesc inauntru. Ochii ei ma scaneaza si un zambet larg ii apare pe fata.

-Iubito! Alerg spre ea, cuprinzand-o in bratele mele si avand grija sa nu ii scot perfuzia atasata de mana ei,

-Harry! Ma strange la fel de tare in brate si imediat isi lipeste buzele de ale mele, masandu-le in acelasi ritm.

-Cum te simti? O intreb dupa ce ma retrag din sarut si ii inmanez trandafirul, capatand un zambet larg de la ea.

-Acum ma simt bine, nu ma doare nimic. Sunt atat de fericita ca nu s-a intamplat nimic! Exclama, tragandu-ma din nou spre buzele ei.