Demons vs. demons- Eye of the beast

Arankai, puterea luminii II

1

Cosmin privea spre lac, spre cei doi prieteni ai săi. Geamătul prietenului său îi sfredeli creierii. Demonul îşi retrăsese sabia de ceva vreme, semn clar că tânărul nu mai reprezenta un pericol:

- ... Ai grijă...

Nu putea respira. O placă de beton părea să i se fi aşezat pe piept. Încercă să folosească lumina: flăcările nici măcar nu mai apărură, durerea retezându-i puterea. Lacrimi usturătoare îi inundară ochii. Îşi muşcă pumnul până la sânge. Alex alunecă lin spre lac, căzând pe o parte. Încremeni: băiatul nu mai mişca.

„Nu voi mai fugi din calea adversarului, chiar de va fi să mor! Nu-mi voi abandona prietenii!"

Cuvintele prietenului său îi sfâşiară sufletul. Îşi cuprinse capul cu mâinile, urlând şi plângând în acelaşi timp. Se opri. Propriile-i gânduri îl asaltau.

Alex... Alex e pe moarte... Nu mai am părinţi... Nu mai am familie, doar ei mi-au mai rămas, prietenii mei... El şi-a dat viaţa pentru noi...

O durere şfâşietoare îi cuprinse braţul. Privindu-l, realiză că petele începuseră să capete o paloare roşiatică ce avansa lin spre umăr:

Dacă aş fi ştiut de la bun început de familia mea, aş fi luptat până la capăt. Acum totul s-a sfârşit... Voi muri...

Văzu din nou trupul lui Alex. Se ridică în picioare, clătinindu-se:

Nu... trebuie mai întâi să-mi apăr prietenii... Nu-i voi lăsa să ajungă în Iad, au o misiune de terminat... Îl voi lua cu mine în mormânt pe nenorocitul ăsta!

Din nou încercă să folosească lumina, acelaşi rezultat. Scrâşni din dinţi: demonul se pregătea să-i ucidă pe cei doi. Ura îi descătuşă pieptul, începând să clocotească în adâncul fiinţei sale:

Tehnică neroadă... Ai fost creată ca să ucizi, aşa că fie că vrei, fie că nu, pentru asta te voi folosi, gata cu joaca! Ştiu că mor, aşa că fă-mi o ultimă favoare şi ucide!

Cosmin închise ochii. Întregul corp îi era încordat dincolo de limitele demonice. În sfârşit, flăcările începură să apară una câte una. Nici pomeneală de un atac puternic. Ştia că nu era destul: îşi amintea de atacul anterior. Avea nevoie de mai multă putere, avea nevoie de mai multă...

„Nu ai ura necesară, nu ai setea de a ucide..."

Zău?

Brusc, intensitatea flăcărilor crescu. Cosmin deschise ochii, focalizând asupra adversarului: Ionuţ se lupta cu el, încercând să-l apere pe rănit. Cele trei peceţi înfloriră instantaneu în ochii lui. De data asta depăşise orice altă încercare: flăcările dansau furibunde, acoperindu-i toată palma. În același timp, deasupra lui, zări, materializându-se din neant, o formă greu de descifrat, o masă monstruoasă, de culoare albăstrui-cenușie ce își contura trupul schingiuit, rupând lanțurile de lumină ce o încarcerau. Valuri de energie zdrențuită o înconjurau precum faldurile unei haine putrezite, ochii stinși, fără pupile sau iris, alb mort ce țintuiau băiatul, încadrau cumplitul chip al creaturii, în timp ce gura i se deschidea larg, dezvăluind un hău negru mărginit de colți. Pe măsură ce se forma, băiatul putu observa ciudata anatomie a corpului: nu avea picioare, torsul era scurtat, iar din abdomen și spate îi ieșeau alte două mâini, fiecare având degetele deosebit de lungi, despicate la capăt în câte două gheare ascuțite. O fracțiune de secundă rămase pe loc, privind monstrul. Apoi, zări ceva pe pielea ce începea să se formeze, un model, o umbră a focului ce mistuia viața în interiorul făpturii, blestemul de neînvins al morții și realiză, că ceea ce se găsea în fața lui era propria sa Moarte. Petele de pe brațul său începură să emită o lumină roșiatică. Monstrul scoase un sunet gâlgâitor, pe care tânărul demon nu îl putu asocia cu nimic din ce auzise vreodată, o expresie a satisfacției supreme, o încântare de nedescris a teribilei creaturi. Un lanț subțire de energie, ce purta modelul petelor, legă mâna băiatului de unul din brațele descărnate ale creaturii. Flăcările începură să-și piardă intensitatea, iar demonul simți cum este tras din propriul corp. Se concentră, readucând flăcările la puterea inițială, simțind cum forța ce îl trăgea scade. Mârâitul lacom al vânătorului îi străbătu fiecare cotlon al minții. Cosmin continuă să se opună, însă era zadarnic, simțea cum energia îi este smulsă, centrul puterii sale, sufletul, fiind extras cu brutalitate.