Demons vs. demons- Eye of the beast

Jocul Morții

1

Zgomotul ventilatorului reușea să acopere mare parte din sunetele venite din exterior, vibrația constantă a acestuia calmându-l pe tânăr. Extenuat, plin de praf si transpirat, Andrei încerca sa își revină din șoc, cugetând asupra celor întâmplate. Din când în când își verifica fostele răni, găsind însă doar piele sănătoasă. Avea totuși câteva zgârieturi superficiale, pe care le căpătase în goana sa spre sat: Alex se ocupase de el înainte sa se întoarcă la treburile lui.
Vrei să îți modific amintirile? Să uiți de nebunia asta?...
Poate ar fi fost mai bine să accepte. Nu o făcuse. Strânse mânerele celor două cuțite: primise unul de la Alex, precum Gabriela, iar pe celălalt il avea dinainte, arma găsită in camera demonului.
Trebuie să îl chemi pe fratele meu, am nevoie de ajutor!
Prietenul lui era un demon... Și acum trebuia să invoce încă unul.
- Asta e cea mai tâmpită chestie! Din toate pe care le-am făcut vreodată! își zise el, gândind cu voce tare.
Inspiră adânc, confuz. Ventilatorul continua să trimită valuri răcoroase către fruntea sa înfierbântată, însă fără a-i furniza inspirația necesară. Trebuia să vorbească cu toți ceilalți, să le dea de veste că lucrurile s-au cam împuțit, genul ăla de miros care se lipește de tine și care atrage ființe de pe altă lume, pentru că ai avut ghinionul să te naști printre demoni și să te joci de-a detectivul când nu era cazul.
Dacă scap din căcatul ăsta, mă călugăresc, plec dracu la o mănăstire si nu mai ies de acolo până mor!

2

Cosmin începea să se resimtă. Imediat ce începuse să avanseze spre zona centrală, situația se înrăutățise. Rău de tot. Nu avusese nicio clipă de liniște, peste tot mișunau demoni de rang inferior, destul de slabi, însă începuseră să se unească. Iar luptele erau cât se poate de josnice, adversari noi săreau de peste tot, folosindu-se de camuflaj, iluzii, fără pic de ezitare. Nici el nu mai știa de câte ori se bucurase că a ajuns la ochiul de clan, altfel ar fi fost mort încă din prima oră.
Profită de moment pentru a se reface. Cercetă atent zona, ținând sabia în teaca improvizată din propria energie: simțea energi contopite de peste tot, era în centrul conflictelor, iar prezența pietrei devenea amețitoare, de parcă îi chema la ea în mod voit. Se așeză lângă un copac, fără a renunța la ochii de foc: din moment ce nu îl afectau negativ, era de preferat sa îi folosească mereu. Totuși, se strădui să își camufleze energia, pentru nu a atrage alți demoni.
Poate că nu avem nevoie de hrană și somn, dar nu putem lupta încontinuu. Deși sunt sigur că un pui de somn m-ar ajuta să mă refac mai repede...

Nu își permitea luxul unui somn profund, putea fi luat prin surprindere, așa că se lipi de trunchiul dur, meditând asupra situației sale. Ghearele Iadului își făcuseră simțită prezența, fiind tras fără milă în torentul întunecat al acestuia. În câteva lupte experimentase suficient cât să își facă o idee despre ororile ce îl așteptau în continuare. Nu era doar ceva fizic, chiar si un adversar de rând te solicita mental, energetic, încerca să te distrugă în orice mod posibil. Alex îi avertizase, era singurul care știa cu ce se confrunta, nu mai era un joc, era ceva mult prea apropiat de sinucidere pentru a putea fi neglijat, un monstru fenomenal căruia nu îi păsa de nimic, iar luptele lor erau doar fire de praf ce dansau mânate de haos. Moartea era singura certitudine, orice altceva pierzându-și importanța.
Chiar dacă reușim acum, nu vom face altceva decât să amânam inevitabilul. Dar asta ne dă șansa de a deveni mai puternici, de a fi capabili să schimbăm ceva!
Strânse mânerul armei: începuse să devină parte din el, sabia prelua cu ușurință energia sa, o modela și o elibera la intensitatea dorită. Era singurul obiect ce îl lega de familia sa, victimă a sorții. Era arma care va îngrozi Iadul cum nu o făcuse nimeni înainte. Tânărul își alesese calea, un Pustnic ce va lupta împotriva ucigașilor, devenind el însuși un ucigaș, indiferent cât timp va trebui să lupte, câtă putere va trebui să strângă, până în clipa în care va fi în stare să își răpună adversarul:
- Idalshi...
Șoapta se pierdu repede, stinsă de sălbăticia din jur, imprimându-se dureros in inima demonului.