Demons vs. demons- Eye of the beast

Furia demonului de foc

1

În mijlocul arenei, Dante își aștepta oponenta. Veen, cea aleasă de către lacrimă, pășea alene, străbătând plictisită distanța dintre locul ei și centru. Învăluită în haine vaporoase, ce se mulau în falduri negre pe coapsele generoase, lăsând la vedere un decolteu mai mult decât generos ce se continua până jos, aproape de pubis, femeia emana ură, aducând cu un șarpe sau mai degrabă cu un păianjen. Părul ei negru era prins elegant într-un coc sofisticat, ținut fix cu ajutorul unor mici firișoare argintii ce se continuau de-a lungul gâtului ei alb, fin, susținându-i și rochia. Dante realiză, pe măsură ce aceasta se apropia, că firele erau de fapt pânze de păianjen. Privirea ei nu era deloc amabilă, părea gata să îl distrugă, rănită fiind în orgoliu: mulțimea șușotea agitată despre novicele  ce o provocase. Tânărul o străpunse cu privirea: ochi în ochi, aceleași trei peceți de fiecare parte, până când Veen se folosi de prima evoluție, pecețile arcuindu-se ușor, în timp ce energia îi făcea hainele să tremure ușor. Buzele roșii i se strângeau dezgustate, mândria înfrumusețându-i trăsăturile fine dar reci:

- Începem odată?

- Oricând doriți, Maestră! răspunse Dante, amabil.

Rămași singuri în oceanul negru, se studiară rapid, pe măsură ce zgomotele se estompau, demonii așteptând nerăbdători lupta. O astfel de provocare apărea rar, mai ales din noua generație, iar faptul că era strănepotul celui mai bun dintre preferații lui Lucius, îl punea și mai mult în atenția mulțimii.  Un mic spasm îi făcu mâna să se încordeze, iar Veen zâmbi acru:

- Deja ești suprasolicitat, chiar îndrăznești să mă înfrunți în starea asta?

- Am fost și în situații mai rele, nu cred că o să am vreo problemă cu asta, adăugă el mișcându-și mâna.

- Bănuiesc că îmi cunoști stilul de luptă, e normal, doar suntem elita, nu ținem secrete prea multe tehnici, nu ne stă în caracter să împărtășim, dar nu putem evita faptul că suntem văzuți luptând... Înțelegi că, dacă nu poți vindeca o mână rănită, nu ai nicio șansă cu otrava mea. Știu că ești un demon cu caracter de foc, energia e la baza atacurilor, forța fizică de asemenea, iar eu distrug aceste lucruri!

Mă desconsideră într-atât încât îmi dezvăluie modul ei de luptă... Și are dreptate... Până la un punct.

- Vom vedea!

Ura de pe chipul ei se accentuă, tonul tânărului rănindu-i și mai tare orgoliul. Dante apucă lent mânerul sabiei, în timp ce ochii i se modificau, sfidând din nou superioritatea lui Veen. Apucase deja să vadă miile de fire ce împânzeau arena, însă nici nu se străduia să scape din capcană, știa că e prea târziu, era deja în mijlocul plasei. Îl surprinse puțin faptul că până și corpul îi era prins, iar în momentul în care atinse sabia, paraliză.

- Bun venit în liga celor mari, copile! șopti femeia, scoțând la iveală un ac extrem de lung.

Vârful aproape invizibil se repezi spre ochiul tânărului fără să scoată vreun sunet. Reacția celuilalt fu pe măsură, blocând atacul cu partea laterală a unui kunai. Dinții săi strângeau cu putere mânerul armei, nicio altă parte a corpului nefiindu-i disponibilă. Mulțimea murmură satisfăcută, eleganța cu care crease arma și poziționarea acesteia dovedind capacitatea de luptător a băiatului.

- Binișor, puișor, zâmbi Veen mulțumită, privindu-l cu aroganță.

Continuă să împingă acul, tăind chiar prin arma creată, privind cu o fascinație bolnavă cum otrava se apropie de pielea oponentului. Victima imobilizată nu se putea apăra, rezistența luptătorului scădea, pe măsură ce cuțitul se dezintegra la contactul cu vârful otrăvit.