Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 3

   William a oftat uşurat când a ieşit din odaia soţiei sale, simţindu-se la fel de fericit ca un mistreţ care tocmai scăpase din ghearăle vânătorilor. Nu ştia exact la ce se aşteptase că va simţi în noaptea nunţii, dar în orice caz nu se aşteptase ca totul să i-a aşa o întorsătură neaşteptată. Soţia sa era oricum numai aşa cum se aşteptase el să fie, nu.

   Nu se îndoia deloc că mirosea ca un blestemat de buchet de flori de primărară, nu că ar fi fost posibil aşa ceva, dar putea să jure că micuţa lui soţie mirosea aşa şi ţinând cont că doar ce venea din patul ei era convins că mirosul se luase şi pe el.

   Amintindu-şi ceea ce tocmai se întâmplase între ei, a simţit binecunoscuta dorinţă în vintre. Mormăind frustrat a luat-o din loc. O, o dorea, şi încă cum. De cum întrase în nenorocita aceea de odaie şi o văzuse în acea cămăşută de noapte translucidă, care în loc să acopere arăta aproape tot, se simţise prins într-o cursă. Şi încă ce cursă. După ce îi văzuse buclele roşcate, răvăşite pe perină, încadrându-i acel chip perfect, ştiuse că dacă nu avea grijă avea să fie prins rău de tot.

   Nimeni nu-l mai răvăşise aşa. Nici măcar Agnes, pe care o uitase complect când întrase în odaia Leonei. Nu îi venea să creadă că o femeie inocentă ca soţia sa, îl făcuse să fie la un pas de a-şi pierde controlul iar femeile experimentate cu care fusese în trecut nu au reuşit nici pe departe să trezească acea parte din el care dorea să cedeze controlul şi să se arunce cu capul înainte. Nu înţelegea cum soţia sa, care întruchipa exact genul de femeie pe care el o evita, genul de femeie mică, plăpândă, aievea parcă, reuşise să facă ceea ce nimeni nu reuşise până atunci. Desigur, era ea micuţă, dar corpul ei era perfect proporţionat, poate puţin prea proporţionat pentru gustul lui, dar asta evident nu-l împiedicase să o dorească. Putea să jure că sâni ei generoşi şi ţanţoşi ar fi încăput perfect în palmele lui mari, dar... nu avea de gând să se gândească la asta acum.

   Dacă era vorba să fie totuşi sincer cu el însuşi, atunci ar fi recunoscut că îşi dorea al naibi de mult să se întoarcă la ea, să-i dea jos cu totul nenorocita aceea de cămăşuţă pe care mai devreme nu înrăznise decât să i-o ridice şi să o mângâie şi sărute aşa cum nu mai mângâiase şi sărutase pe nimeni. Dacă nu pentru plăcere atunci măcar pentru a-i alina durerea pe care ştia că i-o provocase. Fusese conştient de lacrimile ei încă de la început, dar nu îndrăznise să îi aline suferinţa şi să facă lucrurile mai bune pentru ea, de teamă să nu-şi piardă complect controlul.

   Cu totate că avusese alte motive atunci, acum ştia că luase o decizie bună când hotărâse să petreacă doar trei nopţi cu ea şi să nu o lase încă însărcinată. Era ferm convins de faptul că dacă nu era atent, ea ar fi ajuns să-l controleze, iar el ura atunci când cineva încerca să-l controleze sau să-l manipuleze. Îi plăcea să fie stăpân pe propia viaţă şi pe propiul destin. Dacă ar fi petrecut mai mult de trei nopţi cu ea, ar fi ajuns să nu-şi mai dorească să plece deloc din patul ei, iar un copil nu ar fi făcut decât să-i apropie mai mult decât era cazul.

   A scuturat din cap la acest gând. Noroc că o avea pe Agnes, cu ea lucrurile erau foarte uşoare. O dorea, o plăcea şi tinea la ea, dar nu suficient de tare ca lucrurile să devină prea complicate. O, desigur, ea credea cu totul altceva, dar atâta timp cât avea de câştigat după relaţia lor, de ce să nu-i hrănească iluziile? De ce să nu o lase să creadă că ea era motivul pentru care urma să părăsească patul soţiei sale după doar trei nopţi, fără a o lăsa însărcinată?

   Desigur, după ce va mai trece o vreme şi acea dorinţă pe care o simţea pentru soţia sa, se va mai diminua el va reîncepe să o viziteze în dormitor pentru a o lăsa însărcinată, dar nici o zi înainte.