Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 6 Partea 1

   Stând la la una dintre cele două fereastre mici, pe care dormitorul său le avea, Leona privea în zare pierdută în gânduri fără a vedea defapt nimic.

   Timp de o săptămână nu şi-a părăsit deloc dormitorul şi dacă ar fi fost după ea, nici nu l-ar fi părăsit prea curând. Săptămâna care trecuse era după părerea ei un timp relativ scurt în care să jelească pierderea unei fiinţe foarte dragi, din moment ce după mama ei jelise o lună întreagă, iar bătrâna doică reprezentase pentru ea, cel puţin tot la fel de mult cât reprezentase şi mama sa, ocupând în inima ei un loc foarte important.

   Dar cu toate că săptămâna în care jelise pierderea doicii ei, i se părea foarte scurtă, Leona ştia că nu mai putea zăbovi mult timp închisă în dormitor. Acum era soţia unui boier şi avea îndatoriri pe care nu mai putea să le ignore pentru multă vreme. În plus doica îi interzise concis să verse şi o singură lacrimă după moartea ei, lucru pe care ea desigur, a decis să-l ignore cu desăvârşire.

   Un zâmbet trist i-a apărut pe buze când şi-a reamintit ultimele momente petrecute alături de bătrână.

   Pentru o bătrână aflată pe patul de moarte, doica o strânsese de mână cu o putere revigorantă pe care Leona nu crezuse că era posibil să o mai aibe, atunci când practic îi poruncise să-l aducă pe William la ea.

-Unde e soţul tău? Cheamă-l pe soţul tău aici. Am o vorbă să-i spun.

-Soţul meu?!

   Desigur Leona fusese consternată la început din cauza cereri nerezonabile. Încă de când ajunsese nu făcuse altceva decât să stea lângă doică şi să-i vorbească ţinând-o de mâna bătrână şi zbârcită care o alintase de fiecare dată când avusese nevoie, dar nici măcar pentru o secundă nu-i dăduse de înţeles că soţul ei o însoţea. Desigur ar fi trebuit să se aştepte ca doica ei să creadă asta, din moment ce ea se afla acolo, şi era imposibil să fi venit fără a fi însoţită de cineva, cel mai probabil de soţul ei.

-Eu, aa...

-A, uită-te tinere, chiar aici erai. Vino mai aproape! Bătrâna asta vrea să-ţi vorbească.

   Când doica ei i-a întrerupt scuza jalnică pe care se pregătea să o spună şi i s-a adresat cuiva privind peste umărul ei, Leona s-a întors speriată, pregătită să dea cu ochii de soţul ei, dar cel pe care l-a văzut a fost Douglas.

   Douglas care deşi o însoţise înauntru în casă, dar preferase să păstreze o anumită distanţă şi să-i ofere ei o oarecare intimitate alături de doica muribândă, rămănând în afara odăii în umbra uşii deschise, a tresărit atunci când bătrâna i s-a adresat. Evident nu se aşteptase ca femeia bătrână care deabia se vedea din patul mare, care mai-mai că o înghițea complet să-i observe prezenţa.

   Leona a răsuflat uşurată, când și-a dat seama că bătrâna, îl confundase pe Douglas cu William, dar uşurarea ei s-a transformat curând în jenă când şi-a dat seama că doica era hotătâtă să-i ceară lui Douglas lucruri pe care el nu le putea îndeplini, cu toate că spre cinstea lui, Douglas a făcut faţă cu bine provocării şi i-a promis doicii tot ce ea şi-a dorit.

-Stăpână, cred că ar trebui să coborâţi în sala mare.

   Leona a tresărit speriată când a auzit vocea cameristei pe care nu o auzise intrând şi şi-a şters repede larimile care începuseră iar să curgă. Oricât de mare ar fi fost durerea ei, nu dorea ca supuşii ei să o vadă plângând. Nu dorea ca ei să o vadă slabă.