Respect din obligaţie *În curs de editare*

Douglas

   Bărbatul și-a încrețit nasul și a mormăit nefericit atunci când mâna ei răcoroasă a încetat să-i mai mângâie fruntea caldă și dureroasă. Senzația era mult prea plăcută pentru a renunța la ea.

-De ce te-ai oprit?

   Singurul răspuns la întrebarea lui a fost un chicot vesel care l-a învăluit la fel de repede ca mirosul ei dulceag. Și-a mișcat ușor capul cerșindu-i parcă atenția, dar când a văzut că nu are nicio șansă să o convingă să continue și-a întredeschis ochii.

   Ochii ei minunat de verzi care se aflau doar la câțiva centimetri distanță de ai lui i-au făcut inima să i se oprească în piept, iar dragostea pe care o citea în ei îi dădea o minunată senzație de beatitudine. Nu își amintea să se mai fi simțit vreodată la fel de împlinit ca atunci.

-Te-ai trezit în cele din urmă. Începeam să cred că m-ai adus aici pentru a te asigura că are cine să-ți vegheze somnul.

   Vocea ei domoală, plină de afecțiune și totuși ușor ironică l-a făcut conștient în cele din urmă de realitate. Se aflau într-o pădure situată la o distanță semnificativă de castel, dar erau încă pe pământurile soțului ei. Pledul pe care erau așezați îi proteja de pământul rece, iar trunchiurile arborilor care-i înconjurau îi fereau de ochii posibililor curioși care s-ar fi putut apropia din întâmplare prea mult de pădure. Ea și-a îndepărtat puțin fața de a lui făcându-l astfel conștient de poziția în care se aflau. El stătea pe spate, întins pe pled cu capul în poala ei, în timp ce ea era așezată cu picioarele sub ea și cu spatele sprijinit de trunchiul gros al unui arbore.

-Ești atât de fumoasă, micuțo. Exact ca o zână.

   Și chiar așa și era. Trăsăturile desăvârșite ale feței, părul creț și roșcat lăsat liber până în talie și rochia verde decupată generos deasupra pieptului, îi ofereau o imagine reală a ceea ce considera el a fi perfecțiunea. Dacă i-ar fi apărut ca prin minune o aureolă deasupra capului bărbatul nu s-ar fi mirat deloc. Așa cum o privea el de jos în sus, cu cerul senin deasupra capului, nimic nu l-ar mai fi surprins. Nu când era vorba de ea. De femeia pe care o iubea din tot sufletul. Femeia pentru care ar fi fost în stare să-și dea și viața. Femeia care nu îi era permisă.

-Chiar așa? Arăt ca o zână? Și de unde știi tu cum arată o zână? Ai văzut vreodată una? De unde știi că nu sunt rele, mici și urâte și cu mulți negi pe față?

   Nu atât vorbele cât grimasa ei drăgălașă l-au făcut să izbucească în râs și să se ridice din poziția în care se afla, adoptând una asemănătoare cu a ei. Chiar dacă îi plăcuse poziția în care se aflase, prefera totuși să o vadă în fața lui în întregime.

-Nu știu ce să zic micuțo. Nu prea cred că ar conta. Dacă ai fi tot tu, eu te-aș iubi la fel de mult, doar că... Ei bine... Poate m-aș uita mai puțin la negi și mai mult la... Alte părți mai ascunse unde negii nu au ce căuta.

   Pufnetul ei indignat și felul în care și-a ridicat nasul  în sus l-au făcut să se oprească, deși îi făcea o deosebită plăcere să o tachineze. Adora felul în care îi sclipeau ochii și modul în care își ridica nasul în sus adoptând o mimică bătăioasă atunci când îndrăznea să o întărâte. Era pur și simplu deliciosă.

- Așa deci. Foarte bine atunci. Nu ai decât să te uiți la ce vrei tu, dar această zână își i-a zborul chiar în momentul asta, cu negii ei cu tot.

   Cu privirea îndreptată la cei doi cai care erau legați la câțiva metri depărtare de ei, tânara s-a ridicat în picioare pregătită să plece. Douglas i-a permis că pășească în afara pledului apoi s-a ridicat brusc și printr-o mișcare rapidă o prinse și o trase înapoi pe pledul gros. Neținând cont de așa zisa ei împotrivire, o culcă pe pled încătușându-i mâinile deasupra capului, apoi se urcă deasupra ei susținându-și greutatea pe genunchii așezați de o parte și de alta a coapselor ei. Doar nu-și închipuise că o lasă să plece, nu?