Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 10

-Jane?

   Leona a clipit de câteva ori încercând să se dezmeticească. Chipul prietenei sale era la doar câțiva centimetri depărtare de ea privind-o într-un mod greu de descifrat. De ce se afla Jane lângă ea?

-Cine altcineva? O haide nu mai fii atât de surprinsă. Tu m-ai chemat. Nu-ți mai amintești? Desigur nu te-aș putea condamna date fiind circumstanțele și rana ta, dar stai liniștită. O să-ți amintești totul în câteva momente. E doar efectul ierburilor pe care ți le-am dat pentru calmarea dureri. După cum bine știi ele au și alte efecte precum dezorientarea și inducerea somnului.

-Circumstanțe? Rană? Ierburi? Despre ce mama naibi vorbești Jane?

-Ce limbaj vulgar. Ai grijă draga mea, surorile ar fi foarte dezamăgite dacă te-ar auzi. Dar să lăsăm asta acum. Închide ochii și odihnește-te puțin. Așa vor reveni amintirile mai repede.

   Leona a ascultat-o și a închis ochii încercând să se relaxeze. Avea o durere groaznică de cap și pieptul o ustura, dar în rest totul părea să fie bine. Nu mai simțea și alte dureri.
Și atunci de ce nu putea să-și amintească? Jane spusese ceva despre ierburi și efectele lor, dar... Jane? Jane?! Și atunci totul a revenit. Corespondența cu Jane, invitația pe care i-o trimisese prietenei sale, răpirea lui William și toate demersurile de după care duseseră la salvarea lui. Din câte observase când deschisese ochii, se afla în patul ei, în dormitorul ei, așadar totul era bine. Putea să răsufle ușurată. Și atunci de ce simțea că lipsea ceva? Și unde era William? Chiar dacă plecase din acea temniță pe propriile picioare ea știa că o făcuse mai mult din propria voință nu din cauză că se simțise într-adevăr bine.

-Soțul tău, este bine dacă din acest motiv te încrunți. Acum e pe undeva prin castel rezolvând nu știu ce treburi. A stat lângă tine până aseară când fratele lui a reușit în cele din urmă să-l convingă să se odihnească puțin. Deși dacă ar fi să mă iau după ce am văzut, s-au convins mai mult unul pe altul din moment ce nici unul nu părea prea dornic să-ți părăsească dormitorul cât timp ai fost inconștientă. Ceea ce ar fi fost foarte înduioșător dacă nu ar fi fost amândoi atât de înfricoșători. Au venit iar înainte să răsară soarele apoi după ce au cerut să fie anunțați când te vei trezi au plecat unde aveau treabă. O să-i anunț desigur. Atunci când îmi vei cere tu să o fac. Și nu-ți face griji în privința soțului tău. I-am îngrijit eu rănile. Și pe ale lui și pe ale celorlalți răniților, ceea ce sincer a fost o adevărată provocare. Nici copiii mici nu fac atâtea mofturi. Dar important e că toți vor fi bine. Mult mai repede decât tine chiar, din moment ce tu ai fost cea mai rănită. 

   O, deci soțul ei își făcuse griji pentru ea. Stătuse lângă ea chiar dacă nici el nu se simțise prea bine. Nu conta că acum nu se afla acolo, era destul de matură cât să înțeleagă că problemele unei moșii nu se rezolvau singure. Era bine de știut că lui îi păsase totuși suficient de mult cât să stea o vreme cu ea. Dar nu-și făcea iluzii. Putea să fi stat lângă ea pentru că-i păsa, sau putea la fel de bine să o fi făcut pentru că se simțea vinovat. Cât despre Douglas, ei bine, faptul că stătuse și el acolo nu era ceva foarte surprinzător. 

-Și că veni vorba de copii... Și al tău e bine. A rezistat surprinzător de bine în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat. Sigur cunoscându-i tatăl nici nu mă miră. 

   Tânăra a deschis brusc ochii. Copilul! Cum putuse să uite? Desigur asta lipsise. De copil nu-și putuse aminti. Și-a pus ambele palme pe pântec, simțind cum ochii i se umpleau de lacrimi. Când a văzut săgeata aceea îndreptată spre William a reacționat fără să se gândească, punând astfel în pericol mica viața care creștea în ea. Mica ei comoară. Ar fi murit dacă i s-ar fi întâmplat ceva. Și totuși dacă ar fi avut ocazia să aleagă din nou probabil ar fi făcut acceași alegere. Dar acum nu mai conta. Totul era bine acum și imediat ce avea să se vindece avea să fie și mai bine.