Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 8 Partea 1

   Douglas era oricum numai un bolnav liniștit nu. Rana se vindeca bine și nu dădea semne de infecție, dar procesul complet de vindecare dura prea mult pentru mândria lui. Bărbatul orgolios până în măduva oaselor, considera că din moment ce s-a trezit nu mai avea nevoie să fie îngrijit și făcea orice pentru a-i scoate din minți pe cei care încercau să-l convingă de contrariu.

   Trecuseră doar patru zile de când se trezise, dar îi făcuse Leonei suficiente neplăceri cât să-i ajungă pentru toată luna. Totul începuse în prima zi când ea se întorsese în odaia lui după așa zisa discuție pe care o avusese cu soțul ei. Douglas fusese exagerat de sugestiv cu privirile lungi pe care le aruncase la rochia ei îmboțită și la părul ciufulit dându-i clar de înțeles fără cuvinte că era foarte conștient de ceea ce tocmai se petrecuse între ea și soțul ei. Dar cu toate acestea, cu toată stânjeneala pe care i-o provocase el în prima zi, abia a doua zi începuseră adevăratele probleme atât pentru ea cât și pentru bietele servitoare care aveau grijă de el în lipsa ei. După ce cumnatul ei îi ceruse să nu se mai ocupe de el ci să vadă de alte lucruri mai importante pe care trebuia să le facă și ea îl refuzase fermă, bărbatul îi dovedise că nu degeaba era fratele soțului ei. Asemenea lui William, Douglas era foarte hotărât să-și păstreze orgoliul și mâdria intacte indiferent de preț.

   Oricât de mult și-ar fi dorit el atenția pe care ea i-o oferea și oricât ar fi tânjit după îngrijirea ei, orgoliul și mândria lui erau mult mai mari. Văzând că frumoasa lui cumnată nu dădea niciun ban pe ceea ce simțea el și nu avea să-l lase în pace până când nu avea să fie vindecat complet, și-a schimbat total atitudinea în încercarea de a fi lăsat în pace. A început să latre ordine în stânga și-n dreapta și dacă cineva îndrăznea să nu-i facă imediat pe plac, începea să răcnească cât putea de tare. Desigur lucrurile pe care le cerea erau de fapt niște mofturi care nu erau greu de realizat, dar erau irelevante. Uneori perina i se părea prea moale și trebuia schimbată cu alta mai tare care să-i fie pe plac. Alteori era prea multă lumină sau dimpotrivă era prea puțină și draperiile trebiau trase. Apa era prea departe de el și nu ajungea la ea, mâncarea era prea rece și trebuia reîncălzită și multe alte nimicuri de care numai un om bolnav ar fi putut face atâta caz.

  Oricât ar fi încercat Leona să nu se supere pe el știind prea bine că el nu făcea acele lucruri din răutate - ci pentru a-și păstra mândria și orgoliul și așa rănite din cauza neputinței provocate de rană - nu putea să nu-și dorească și să nu cocheteze cu ideea de a-i pune ceva de dormit în mâncare. A rezistat a doua și a treia zi să ignore acea tentație, dar a patra zi nu a mai reușit.

   După ce a trecut de la mofturi la dorința de a se ridica din pat și a coborî singur la masă încă din a treia zi, Douglas a întrecut limita a patra zi când Leona l-a găsit complet epuizat după ce a făcut o baie mult prea lungă într-o apă mult prea fierbinte pentru trupul lui și așa slăbit. Atunci ea și-a dat seama că dacă-și dorea să-l oprească din a-și face rău singur datorită încăpățânării, trebuia să-i provoace o stare de somnoleță continuă, până când el avea să-și revină cât de cât. 

   Ceea ce a și făcut. Acum, în cea de-a patra zi, aproape de asfințitul soarelui putea să răsufle și ea liniștită. Douglas dormea atât de adânc ca un copilaș nou născut. O parte din ea se simțea vinovată pentru asta. Dar faptul că știa că el forțându-se să-și arate independența și puterea și-ar fi făcut rău singur, îi făcea vinovăția să dispară repede. O singură privire aruncată spre fereastră i-a dat de înțeles că nu mai are mult timp și că trebuie să se grăbescă dacă dorea să ajungă la timp în dormitorul stăpânei.

   Cu toate că somnul lui Douglas era foarte profund, a părăsit foarte ușor încăperea și a închis încet ușa în urma ei. Când a ajuns pe culoar și-a trecut palmele peste rochia pe care o purta îndreptându-și niște cute fine apoi a pornit grăbită spre locul în care trebuia să ajungă. Era foarte îngrijorată în privința a ceea ce tocmai urma să facă, dar știa că nu avea de ales. Nu dacă dorea să scape odată de neliniștea pe care o simțea.