Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 7 Partea 1

    Începea să-i vâjâie capul. Se întâmplaseră prea multe pentru o singură zi. Încă un șoc și avea să-i sară naibi inima din piept. De fapt se mira că nu-i sărise deja. Categoric nu era ziua ei cea mai bună.

   Se trezise cu soțul ei langă ea, în timp ce acesta îi mângâia obrazul. Soțul ei o mângâiase. Nici dacă jilțul pe care stătuse, ar fi începul să se miște și o muște de fund nu ar fi fost atât de șocată. Îi adusese de mâncare și îi ceruse se mămânce. Ea îl ascultase și mâncase tot, fără să aibă nici cea mai vagă idee ce băgase în gură. Îi ceruse să îi zică pe nume. Îi ceruse să i-a masa cu el. Și cel mai imposibil lucru de crezut își ceruse iertate pentru că o lovise și îi ceruse să nu se mai teamă de el. În plus o lăsase chiar să îi îngrijească rana.

   Imposibil. Nici în cele mai nebunești visuri nu și-ar fi putut imagina așa ceva. William arătându-i afecțiune, purtându-i grija și cerându-i iertare, erau lucruri pe care nu le-ar fi crezut niciodată posibile. Și totuși ele chiar se întâmplaseră. El chiar făcuse aceste lucruri.

   Iar ea își permisese pentru o secundă să viseze la o căsnicie mai bună. O căsătorie în care putea fi fericită. Era o proastă. Noroc cu Douglas care se trezise și o adusese cu picioarele pe pământ, scoțând-o din acel moment stânjenitor.

   Îi luase doar o clipă să ajungă lângă el și să-l i-a de mână după ce el vorbise pentru pima dată, atrăgându-le atenția că se trezise.

-Bună micuțo.

   Inima i-a stat în loc, apoi a început să-i bată atât de repede încât pentru o secundă a crezut că avea să-i iasă din piept. El se trezise și îi vorbise. Iar acum îi zâmbea cu zâmbetul acela sincer rezervat numai ei.

-Te-ai trezit.

-Aveam de ales?

-Nu. Nu aveai.

   Nu și-a putut reprima propriul zâmbetul. Desigur că nu avusese de ales. Nu îl lăsase ea să aleagă. Și-a pus mâna liberă pe fruntea lui dorind să vadă dacă mai are sau nu febră. A răsuflat ușurată când i-a simțit temperatura normală. Îi trecuse febra și se trezise. Făcând abstracție de oboseala care i se citea pe fată, era convinsă că în curând el avea să se facă bine. Lacrimi de ușurase i s-au adunat în ochii, dar ea și le-a reprimat. Nu avea de gând să plângă de față cu ei. Nici măcar de fericire. 

-Cum te simți?

   Nu a putut să nu tresară când i-a auzit vocea soțului ei. Oricât de mult încercase să-i ignore prezența de când se trezise Douglas, i-a fost imposibil să o facă. William nu terminase de discutat cu ea, iar ea era conștientă de asta. Trezirea lui Douglas nu-i oferise decât o scutră amânare. El încă mai avea multe lucruri să-i spună, dar ea nu știa dacă era sau nu pregătită să le asculte.

-M-aș simți mult mai bine după un pahar cu apă, mulțumesc frumos.

    Apă, da. Uitase. Acela fusese primul lucru pe care îl ceruse Douglas după ce se trezise. Cum putuse să uite? O singură privire aruncată spre carafa cu apă i-a dat de înțeles că trebuia să coboare până la bucatărie. Ar fi durat prea mult să cheme o servitoare și să-i ceară să aducă apă.

   Fără tragere de inimă i-a dat drumul mâinii lui Douglas și s-a îndreptat spre carafa goală. Avea să aducă apă.

-O să aduc apă. Mă întorc imediat. Bine?