Respect din obligaţie *În curs de editare*

Capitolul 6 Partea 2

   Deși trecuseră mai bine de două zile de când veghea la căpătâiul lui, așteptând ca acesta să se trezească sau să dea vreun semn cum că ar urma să o facă, Leonei tot  nu-i venea să creadă că Douglas chiar fusese rănit și că aflase la un pas de moarte. Tot nu-i venea să creadă că cele două zile chiar fuseseră aievea și nu doar închipuirea ei.

   Dar lăsând la o parte neîncrederea și adevărul fiind spus, era foarte îngrijorată. Defapt era mai mult decât îngrijorată. Era înspăimântată. Grija că el s-ar putea să nu se mai trezească nu-i dăduse pace deloc și nu o lăsase să închidă ochii nici măcar un moment  în cele două zile în care îl veghease.

   Servitoarele veniseră și plecaseră, dornice să o ajute cu orice ar fi avut nevoie, sau chiar să-i țină locul câteva ore pentru a se putea odihni și ea, dar ea nici nu dorise să audă. Refuzase orice ofertă care ar fi îndepărtat-o de Douglas.

   El făcuse febră aproape imediat după ce ea terminase să-i îngrijească rana și cu toate că febra mai scăzuse, nu se trezise și nici nu dădea semne că o va face curând, așadar ea nici nu se putea gândi la somn.

   Încercând să aluge neliniștea care o acapara din ce în ce mai tare s-a ridicat să-i schimbe cârpa curată și udă pe care i-o pusese pe frunte pentru a mai alunga febra, dar care se încălzise între timp, când s-a simțit brusc cuprinsă de amețeală. Din fericire amețeala a trecutut în câteva momente iar punctele negre pe care începuse să le vadă au dispărut și ele. I-a schimbat repede cârpa cu alta pe care o ținea într-un bol cu apă rece lângă pat, iar apoi și-a tras mai aproape jilțul de pat și s-a așezat pe el.

   Cum știa că nu putea să plece să doarmă, deoarece grijile nu i-ar fi permis să o facă, s-a gândit că ar putea să stea pe jilț și să-și sprijine capul pe pat în încercarea de a-și odihni măcar corpul încordat. Lucru pe care l-a și făcut. Iar în timp ce încerca să-și relaxeze mușchii încordați, a mai trecut odată peste tot ce s-a întâmplat de când Douglas a fost adus în cameră la ordinul ei.

   Își amintea cu exactitate momentul în care începuse să se ocupe de rana lui. Îi dăduse prima dată să bea ceva care să-i inducă somnul pentru a nu-l face să sufere mai mult decât era nevoie, dar cum știa că timpul era prețios, mai ales atunci când trecuse deja foarte mult, nu mai așteptase să își facă efectul ci începuse direct să-i curețe rana.

   Curățatul rănii fusese refativ ușor, dar dezinfectarea ei fusese o adevărată provocare. A fost nevoie de doi bărbați puternici care să-l țină pe Douglas pentru ca ea să poată să-i aplice lichidul dezinfectant pe care nu-l folosea decât în cazuri extreme, dar spre norocul lui, tratamentul își făcuse efectul deoarece rana prindea coajă și se vindeca chiar bine, fără să fi făcut infecție. Singura problemă era febra, care apăruse imediat.

   Douglas adormise foarte repede după dezinfectare, sau mai bine zis leșinase din cauza epuizării, lucru care făcuse spălarea lui foarte ușoară. Mai greu a fost când a trebuit să-i spele părul murdar de praf și de sudoare, dar după ce a reușit să-i tragă capul pe marginea patului i-a făcut față și acelei provocări.

   De atunci îl veghease, îl ștersese într-una de sudoare, îi verificase rana și îi schimbase cârpa de la cap la intervale scurte de timp în încercarea de ai reduce din febră.

   William, spre norocul ei, nu se mai implicase deloc, iar de când începuse să îl spele pe Douglas, el ieșise bombănind ceva și nu se mai întorsese, dar desigur, Leona era realistă. Soțul ei putea oricând să ajungă la concluzia că ceea ce făcea ea nu era suficient și să cheme un specialist. Specialist care după părerea ei, ar fi făcut mai mult rău decât bine.