Lonely Wolf

5.Avem o problemă!

Capitolul V:Avem o problemă!

Au trecut 5 zile,5 zile nenorocite în care eu am stat încuiată în dormitorul "iubitului" meu.Cum am putut fi atât de idioată încât să cred că Dylan e altfel?Să mă las înfrântă de...

Un zgomot mult prea cunoscut se auzi de jos.Nu!...nu un zgomot, ci o voce.Genunchi îcepuseră să mi se înmoaie iar inima o loase la fugă.Era Ray!Ray venise după mine,chiar dacă l-am trădat.

Începusem să dau cu pumnii în ușă strigându-i numele.Din cauza distanțării noastre,nu-i mai pot intra în minte.

-Calla!strigase el.

-Ray!Scoate-mă de-aici!urlasem înapoi.Te iubesc!ultimele 2 cuvinte îeșiseră fără voie.

-Și e...vocea lui amuțise.Mă îndepărtasem cu pași micuți de ușă.Două lacrimi fierbinți mi se rostogoliseră pe obraji.Căzusem în genunchi neputincioasă.Mă sințeam moartă pe dinăuntru,secată de puteri.Ray...a...a murit!

Imediat,sentimetul de durere se transformase în ură și furie.
Sentimente întunecate.Ghiara îmi ieșise și pulsul mi se accentuase.Mă transformasem în lupul meu mare și alb. Puterea pe care o emanam era uriașă. Sărisem și sparsem ușa. Coborâsem pe scări în jos și îl găsisem pe Dylan peste Ray cu un cuțit deasupra capului.Mârâisem iar el își întoarse capul către mine.Îmi luasem avânt și îl dărâmasem la pământ,mușcându-l de câteva ori.Mă lovise în stomac,eu schelălăind de durere.Taylor și Marco veniseră în ajutorul lui Dylan.

-Calla...calmează-te!Îți putem explica.spuse Marco ridicând mâinile în semn de pace.

Un urlet plin de dispreț îmi părăsise gura.Mă năpustisem asupra lor.Din păcate,doar pe Marco îl dărâmasem fiindcă Taylor se ferise la timp.Se aruncase spre mine,dar mă trăsesem din calea lui,el căzând pe jos.Într-o secundă,eram deasupra lui mușcându-l de spate.Șiroaie de sânge țâșniseră din corpul întins pe jos.

Mă îndreptasem cu frică de corpul leșinat al lui Ray.Am început să schelălăi și să-l ling pe față.Un geamăt ieșise din gura lui.E în viață!Mă transformasem la loc în om și îl luasem în brațe.Ieșisem afară și văzusem un dezastru.Două haite se luptau pentru supraviețuire.Pe jos erau zeci de răniți și sute de morți.Spre marginea pădurii zărisem 2 SUV-uri negre.Am început să fug către ele.Ajunsă acolo,avusem un noroc uriaș. Ușa era deschisă și cheia în contact.L-am așezat pe Ray pe scaunul pasagerului și îi trasem centura.Acum mă confruntasem cu o altă problemă:eu nu știu să conduc.

Cu curaj pornisem mașina.Am luat-o la drum fără să-mi dau seama.Ieșisem din pădure direct pe autostradă.Din drumul făcut până aici,memorasem puțin traseul.Am călcat pedala de accelerație până la 180 km/h,grăbindu-mă acasă.

Trecuse deja o oră iar Ray nu dăduse niciun semn de viață.

-Mai avem puțin.șoptisem eu.

În scurt timp ajunsesem în haită.Gărzile de la intrare mă cunoșteau așa că mi-au dat drumul înăuntru.

-Call!strigase Sara.Ce s-a...

-Nu e timp!o întrerupsem eu.Trebuie să-l ducem la spital.

Maya anunțase doctorul și 4 asistenți veniseră cu targa și îl transportaseră la spital.E îngrozitor!Perechea mea s-ar putea să moară și e din vina mea!Îmi urăsc viața!

De 2 ore,Ray e în salonul lui înconjurat de doctori.Eu mă învârt pe hol nerăbdătoare.Oare e bine?A pățit ceva?Sunt foarte îngrijorată.

Doctorul ieșise cu o față cam supărată.